A vorbi acum despre războiul care se pregătește este, într-adevăr, inutil. Ce a fost de spus s-a spus deja. Cei care au înțeles, bine; cei care nu, la fel de bine. Scepticii spun: „Nu credem așa ceva, nu este cu putință”. Probabil ar fi spus același lucru și acum câțiva ani dacă li s-ar fi spus că vor fi închiși în case și că nu vor mai avea voie să iasă în lume decât dacă se injectează cu un ser experimental.
Acum, că am lămurit acest aspect, este fascinant să vedem cum o țară întreagă este deconectată de la evenimentele externe. Este bine, este rău? Românii demonstrează ori un curaj delirant, ori o naivitate fără margini. Într-un fel, această deconectare poate fi văzută ca o încercare de a trăi o viață normală în fața amenințărilor externe. Pe de altă parte, poate fi interpretată ca o negare periculoasă a realităților geopolitice.
În timp ce politicienii sunt preocupați să ceară votul, se întâmplă lucruri care schimbă fundamentele lumii. Dar pe noi nu ne interesează; în mod clasic, când vor da cu capul de tavan, românii se vor întreba isteric de ce nu li s-a spus, ca să se pregătească din timp. O istorie plină de dezamăgiri politice și economice a creat o societate deziluzionată și sceptică față de orice avertismente sau schimbări.
Își vor da seama ce li se întâmplă? La modul în care cad, periodic, în plasa psyops, nu m-aș mira ca trezirea la realitate să se petreacă joi, după Miercurea Ciuc. Manipularea informației și răspândirea dezinformării sunt arme puternice în era modernă, iar românii, ca mulți alții, sunt vulnerabili la aceste influențe.
Pentru că, caz clasic, mereu când dă cu nasul de realitate, românul se enervează și caută vinovați, fără să se pună, evident, și el pe listă. Aceasta este o trăsătură comună în multe societăți: refuzul de a accepta responsabilitatea personală pentru lipsa de pregătire sau pentru deciziile proaste. Este mai ușor să dai vina pe alții decât să recunoști propriile greșeli și să înveți din ele.
Dar asta e țara, ăsta e poporul. Altul mai bun nu avem. Ura și la gară!
