29 decembrie 2024

Miron Smarandache: Varianta ocolitoare a municipiului Bacău, un succes al Guvernului și parlamentarilor PSD

Cu siguranță, faptul că Guvernul și majoritatea parlamentară PSD se țin de cuvânt referitor la aplicarea programelor investiționale destinate județului Bacău, nu este pe placul tuturor! De aici însă, până a lansa o campanie denigratoare și mincinoasă la adresa stadiului lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Bacău este o cale lungă și total nepotrivită!
În data de 22 decembrie 2018 s-a semnat contractul de execuție, în 8 Martie 2019 a intrat în vigoare ordinul privind începerea lucrărilor la „Varianta de ocolire a Bacăului”, iar o săptămână mai târziu, după ultimele detalii legate de organizarea de șantier, au început efectiv lucrările.

Deoarece în spațiul public au apărut în ultimele zile o serie de dezinformări care mai de care mai exagerate, cred că românii, în general, și băcăuanii, în special, trebuie să știe adevărul adevărat! Iar adevărul adevărat este acela că nu s-a făcut nicio pauză în derularea lucrărilor, mobilizarea constructorului fiind la superlativ! De asemenea, investiția la șoseaua de centură a municipiului Bacău nu a avut niciun fel de legătură cu protestul simbolic de la Suceava. Astfel de diversiuni sunt total nerealiste și scoase din context, atât timp cât lucrările la varianta ocolitoare s-au desfășurat fără întrerupere din momentul începerii acestora!



Constructorul lucrează pe șantierul de la Bacău cu peste 100 de utilaje, încă din data de 8 martie 2019, când au început lucrările, după ce a accelerat procesul de proiectare și a finalizat proiectul tehnic în doar trei luni de la semnarea contractului. Astfel, demararea lucrărilor a putut avea loc mai devreme față de cum era prevăzut inițial în contractul semnat cu CNAIR la sfârșitul anului trecut.

Mai mult, vizita ministrului Transporturilor din 15 martie a.c. pe șantier nu a fost pregătită în niciun fel ca un eveniment de imagine, deoarece muncitorii și utilajele erau în plină activitate, săptămâna de muncă încheindu-se, conform programului, sâmbătă seara! Așadar, toate informațiile false lansate în ultimele zile pe acest subiect, și mai ales acelea că pe șantierul de la Bacău nu se muncește, sau s-a muncit doar pentru vizita ministrului, sunt doar speculații ridicole și rău voitoare!

În concluzie, se lucrează la varianta ocolitoare a Bacăului, și se lucrează susținut! Această investiție este dovada indiscutabilă a efortului concertat comun, atât din partea Executivului, cât și a parlamentarilor PSD, care au făcut toate demersurile necesare pentru ca Bacăul să aibă, în sfârșit, o șosea de centură modernă, care să scape orașul de traficul infernal.

Senator PSD Bacău,
Miron Smarandache

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img