5 noiembrie 2024

Miron Smarandache cere rezolvarea problemelor de mediu ale poluatorilor din județ

Social-democratul Miron Smarandache, senator de Bacău, i-a cerut vicepremierului Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, lămuriri privind societățile băcăuane restante la investițiile de mediu.

„Mai multe societăți comerciale din județul Bacău, private sau cu capital de stat, sunt în pericol de a-și închide activitatea din cauza nefinalizării investițiilor de mediu. Neconformarea la normativele în vigoare se referă la autorizațiile integrate de mediu, iar din cauza nerespectării acestora, firmele se află în ipostaza de a-și închide o parte din instalații sau chiar unități întregi de producție: abatoare, stații de epurare, rafinării”, a subliniat parlamentarul, în interpelarea adresată ministrului Mediului.



Senatorul PSD i-a cerut răspuns la două întrebări: 1. Care sunt rezultatele controalelor efectuate de Garda de Mediu și ce măsuri au fost dispuse? 2. Câte unități din județul Bacău au fost închise până acum din cauza nerespectării autorizațiilor integrate de mediu? „

Potrivit unor informații, totalul investițiilor de mediu necesare unităților cu probleme de mediu din județul Bacău se ridică la câteva milioane de euro. Rezolvarea acestor disfuncționalități este benefică atât pentru firmele respective, cât și pentru menținerea unui mediu cât mai nepoluat în Bacău, deci implicit pentru starea de sănătate a populației”, afirmă Miron Smarandache.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri