Candidatul ARD in colegiul 1 – Camera Deputatilor, Mircea Sprianu, a organizat, duminica, a treia conferinta de presa din campanie. Acesta a tinut sa le transmita alegatorilor ca a gasit o rezolvare la problema locurilor de munca din municipiul Bacau. Mizeaza pe experienta sa in consultanta economica si crede ca impreuna cu administratia locala va revitaliza platforma sud a orasului prin adunarea tuturor factorilor economici in zona respectiva. „Vorbim despre formare de clustere, de anumite aglomerari economice in zona industriala sud. In cadrul acestora, regasim autoritatile locale, producatori, societati comerciale, fonduri de investitii, catalizatori, universitati sau banci. Cred ca in momentul de fata suntem intr-o pozitie ce ne permite ducerea la indeplinire a acestui proiect si putem lua exemplul altor clustere formate in România, de genul celor de la Târgu Mures, Brasov sau Savinesti – Piatra Neamt”, a spus Sprianu. El spune ca nu va fi vorba de cunoscuta metoda lohn, practicata in industria textila, când investitorii straini veneau in România doar pentru forta de munca ieftina, ci vrea ca in fabricile din Bacau sa se realizeze toate componentele unui produs finit. Domeniile vizate de el sunt: constructiile de masini, industria lemnului sau electronic. „Cred ca parlamentarul poate coagula toti factorii de decizie si poate face lobby, poate aduce investitori si o vad ca o solutie pragmatica”, a mai spus Sprianu. In colegiul 1 rata somajului este de 5,85%. Mircea Sprianu a comandat si un sondaj de opinie. „In momentul de fata, candidatul USL este la 40% din optiunea de vot, iar cel al ARD-ului la 30%. Oamenii au realizat sa au trimis in Parlament un om care nu este de-al locului, care nu ne-a mai vizitat”, a mai spus Sprianu. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.500 de persoane si are o marja de eroare de plus, minus 2,11%.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.