Este al treilea an consecutiv în care Școala Gimnazială ”Octavian Voicu” Bacău beneficiază de un microgrant din partea UNICEF – Reprezentanța pentru România, pentru implementarea activităților privind reducerea absenteismului și prevenirea abandonului școlar în cadrul Proiectului ”Incluziune socială prin servicii integrate la nivel comunitar, componenta Dezvoltarea de capacități și sprijin pentru școli selectate”.
Tema centrală a activităților propuse la Concursul de proiecte de anul acesta a fost cooperarea preșcolari-elevi-părinți pentru dezoltarea competențelor de lectură sub genericul ”Minutul de lectură”. În fapt au fost mai multe minute de lectură, „asezonate” cu emoție și ochi curioși, mari și mici întrucât părinții preșcolarilor au citit în fața celor 16 preșcolari din grupa mare B și celor 20 de elevi din clasa a V – a A creațiile micuților publicate în cartea electronică „Cuvânt, copil, carte”: povestea „Lăpticuț” compusă de Endre Borto a fost citită de mama lui, Otilia, iar poezia „Iarna” compusă de Sofia Bibire a fost citită de mama ei, Andreea. Totodată, Sofia și Andreea Bibire au citit/recitat în lanț poezia „ O inimă din flori ” compusă de Maria Dărăban. Copiii din clasa a V- a A au ales timp de o săptămână printr-un eficient brainstorming cele mai potrivite povești pentru urechiuțe-mici-și-ochiuți-curioși.
Astfel, „Coliba iepurașului” și „Povestea puișorului îngâmfat au fost lecturate în fragmente mici de toți elevii școlari. Valoarea terapeutică a poveștilor a fost evidențiată de participanți printr-o discuție liberă. În centrul activității de astăzi s-a aflat povestea „Omida mâncăcioasă” citită de elevul Robert Lache și ilustrată în același timp de Sofia Bibire și eleva Alexandra Dinu. Libertatea de a compune spațiul foii a fost dublată de creativitatea fiecărei fetițe și de originalitate interpretării mesajului ascultat.
Gazdă minunată ne-a fost și de data aceasta bibliotecara școlii, doamna Gabriela Popazu, care a deschis deopotrivă celor mici și celor mari, ușa către fascinanta lume a lecturii, într-un minunat decor, Biblioteca ”Constantin Țacu”, pentru care trebuie să mulțumim de asemeni UNICEF România, amenajarea acesteia făcându-se prin intermediul grantului din anul școlar anterior.
Petrecerea timpului împreună copil-părinte oferă siguranță și stabilitate emoțională. Pentru fiecare copil care lecturează/citește/ascultă o poveste valențele acestui timp special petrecut împreună cu familia sunt: încredere, conectare, validare, empatie, înţelegere, sentimentul că sunt valoros şi contez, ataşament. Nevoia de siguranţă şi de afecţiune (sunt important, contez, sunt valoros, sunt iubit), nevoia de recunoaştere şi de acceptare (sunt suficient de bun), nevoi ale exprimării de sine şi de identitate (cine sunt, ce pot să fac) — toate acestea se împlinesc atunci când îi oferim timp şi atenţie copilului nostru.
Toți participanții au fost recompensați cu dulciuri și aplauze.
„S-au citit povești, s-au ilustrat povești, s-au unit voci și s-au deschis inimi… A fost emoționant!… Mulțumim părinților care au acceptat provocarea noastră! Cărțile sunt hrana sufletului! Iar poveștile ne țin aproape de vârsta inocenței!…” au spus la unison coordonatoarele activității prof. Adriana Vrabie și prof. Nicoleta-Luminița Gora.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.