În județul Bacău există zone cu potențial turistic mare, dar mai puțin cunoscute, așa cum este și arealul natural al comunei Asău. Strajuită de o parte şi de alta de munţi semeţi (Ciucului și Tarcăului), situată într-o regiune sub-alpină însorita şi ozonată puternic, prin relieful şi decorul ei extrem de pitoresc, comuna Asău se înscrie printre atracțiile Văii Trotușului.
Aici se află Lacul Osoi (local numit Lacul Sâmbeteanu sau ,,Lacul fără fund”), un lac natural, cu o suprafață de circa 2 ha, rezultat în urma unei străvechi alunecări masive, petrecută pe pantele sudice ale Dealului Muncelu al Prelucăi Tâlharului – unul dintre picioarele sud-estice ale Muntilor Tarcău.
Ineditul acestuia este dat nu doar de forma sa de copac, ci și de existența unor viețuitoare acvatice, printre acestea fiind și Otrățelul de baltă (Utricularia vulgaris), una din foarte puţinele specii de plante carnivore din România, unde există doar 10 din cele 535 de specii de plante carnivore cunoscute în flora Terrei.
Aceasta este o plantă cu flori galbene, ca și cele de gura-leului, ieșite la suprafața apei, cu o tulpină scufundată și deosebit de ramificată, care poartă pe ea capcane subacvatice de forma unor vezici-baloane ovale (săculeți), cu o deschizătură dublu ermetică la un capăt. Când aceasta este închisă, vezica elimină apa prin pereți, creând un vid parțial, care trage înăuntru mici nevertebrate și chiar peștișori care declanșează ușile capcanei.
Prada va muri în cel mult trei zile de la înghițire, după care va fi digerată de plantă. Otrățelul de baltă este o adevărată uzină devoratoare, care poate să prindă până la o mie de astfel de vieţuitoare pe zi, fiecare insectă fiind digerată în circa 20 de minute! Săculeţii plantei au însă şi un rol de conservare: după ce planta şi-a format fructul, capacele capcanelor înţepenesc lăsând apa să pătrundă în interior. Planta devine mai grea, se scufundă şi seminţele vor ajunge la fundul apei, unde vor putea să reziste în cursul iernii.
Pe crestele din apropierea lacului se află și ,,Piatra Uriașului”, un colos de stâncă a cărui legendă vorbește despre oameni uriași care au trăit în zonă, în urmă cu multe secole. Privirea acestuia este îndreptată spre Valea Asăului, un orizont panoramic larg, variat si deosebit de frumos, de unde se pot zări chiar și culmile Munților Nemira.
În comuna Asău mai există și alte obiective interesante, iar administrația publică locală, în colaborare cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău au demarat o serie de activități de valorificare și promovare a obiectivelor turistice, de identificare, marcare și omologare a noi trasee montane, care să ducă la creșterea atractivității și accesibilității zonelor cu potențial turistic din județul Bacău.
Romulus-Dan BUSNEA
Foto: Olivian DARIE
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.