La Colegiul Tehnic “N.V.Karpen” a avut loc, luni seara, lansarea volumului de poezie “De la iubirea curtezana la minunata lume noua” a Simonei Sova, o trecere prin vremuri literare pornind de la poezia romantica engleza de la inceputuri de mileniu trecut si pâna in zilele noastre. Autoarea este profesoara de limba româna la institutia amintita, iar lansarea a fost un adevarat spectacol, o transpunere dramatica a versurilor sale prin intermediul jocului unui grup de elevi. La lansare au luat parte profesori, scriitori, personalitati ale culturii bacauane, oficialitati din invatamântul bacauan. La finalul spectacolului, profesorul si criticul literar Grigore Codrescu a subliniat eleganta stilistica, de limbaj si viziune estetica, puterea de sinteza de care a dat dovada autoarea si a punctat faptul ca volumul face parte din categoria celor care se scriu greu. La rândul sau, profesorul Petre Isachi a vorbit despre vointa sisifica a autoarei in a-si urmari obiectivele literare, despre discursul erudit, direct si deschis, despre scrierea eleganta, dar dificila. De asemenea, profesorul Ghiorghi Iorga a facut o analiza amanuntita a scrierii si, la fel ca antevorbitorii sai, a adus cuvintele sale de apreciere la adresa tinerei autoare.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.