2 noiembrie 2024

Minore racolate si obligate sa-si vanda trupul in municipiul de pe Trotus

La Onesti, ofiterii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog si procurorii DIICOT au gasit mai multe minore care erau sechestrate si obligate sa se prostitueze. Cinci barbati au fost retinuti si sunt cercetati pentru trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, prostitutie si act sexual cu minore. Trei dintre ei au fost deja arestati pentru 29 de zile.

O retea de proxeneti a fost destramata de ofiterii si procurorii de la Crima Organizata din Bacau. Acestia aveau informatii ca in municipiul Onesti pot fi inchiriate pentru partide de amor mai multe tinere, unele dintre ele minore. Toata afacerea era gestionata de cinci barbati care le tineau sechestrate, le gaseau clienti si daca se impotriveau erau batute. La finele saptamanii trecute, anchetatorii au descins in oras unde i-au gasit pe Maricel M. (34 de ani), Iulian A. (32 de ani), Gheorghe C. (52 de ani), Nelu T. (40 de ani) si Florin C. (32 de ani), dar si o minora de 17 ani din Targu Ocna.

Le drogau cu etnobotanice



Totul a inceput in acest an cand au racolat minore si tinere din municipiul Onesti si comunele din apropiere. "Le-au lipsit de libertate in mod ilegal, iar prin amenintari si acte de violenta le-au obligat sa practice prostitutia in folosul lor, in diverse locuri de cazare din Onesti sau chiar la domiciliile clientilor. Pentru aceste activitati membrii gruparii incasau diferite sume de bani", precizeaza procurorii DIICOT. Surse din randul anchetatorilor spun ca fetele erau drogate cu etnobotanice si ca erau terorizate de traficanti, unul dintre ei fiind cunoscut cu antecedente pentru tentativa de omor.

Una dintre minore a ramas in grija statului

Isi alegeau victimele din randul fetelor care proveneau din familii destramate ori care nu erau supravegheate de parinti, tocmai pentru a nu se reclama la politie disparitia lor. Asa a procedat si cu o adolescenta care nu implinise 14 ani cand a ajuns pe mainile lor. Pentru ca nu are pe nimeni, copila a ajuns acum intr-un centru al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau. Fata a fost examinata si de medicii de la Spitalul de Pediatrie care au constatat ca starea de sanatate este buna. Provine dintr-o familie dezorganizata si are ambii parinti plecati peste hotare. Oficialii de la Protectia Copilului se feresc sa faca declaratii. "Pentru orice caz de trafic de persoane noi nu putem oferi niciun detaliu. Nu putem confirma si nici infirma existenta unor astfel de cazuri. Organele abilitate sunt in masura sa ofere detalii", a declarat Alina Iftode, purtatorul de cuvant al DGASPC Bacau. Celelalte victime aveau varste cuprinse intre 14 si 18 ani.

Arestati pentru 29 de zile

Patru dintre indivizi au fost retinuti pentru 24 de ore si dusi in fata judecatorilor de la Tribunalul Bacau pentru arestarea preventiva. Sunt acuzati de constituire in grup infractional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, prostitutie si act sexual cu minore. Magistratii au emis mandate pentru trei dintre ei, iar pe cel de-al patrulea a disjuns cauza, urmand sa fie readus la bara in cursul zilei de astazi.
Geta Panaite




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img