Compania băcăuană Containere FDC contribuie la dezvoltarea infrastructurii necesare sistemului garanție-returnare (SGR). Aproximativ 200 de sisteme automate de colectare (RVM) vor fi integrate în containerele produse în fabrica de la Bacău. „Mă bucur să mă aflu în această fabrică și nu pot decât să le urez să aibă mult succes în continuare și să aflăm că nu doar cele 200 de containere vor fi puse la dispoziția sistemului garanție-returnare, ci multe alte sute în viitor,” a declarat Mircea Fechet. Creșterea numărului de RVM-uri va avea ca efect scăderea timpilor de așteptare.
Containere FDC, producător de containere cu multiple destinații, a dezvoltat un nou produs destinat SGR. În prezent, compania produce pentru un jucător important în sectorul de retail din România.
„Cu scopul de a acoperi nevoia de dezvoltare a infrastructurii aferente sistemului garanție-returnare, am conceput și construit containere speciale pentru încorporarea și operaționalizarea RVM-urilor, destinate colectării ambalajelor SGR. În acest moment, suntem în plin proces de producție a acestor containere,” a dezvăluit directorul general al Containere FDC, Cristinel Fichitiu.
Cozi mai puține la RVM-uri
În urma includerii în sistemul SGR a noilor containere cu echipamente RVM, ministrul Mediului se arată încrezător că timpii de așteptare se vor reduce. Noile echipamente vor fi distribuite la nivel național, atât în mediul urban, cât și în rural.
„Am vizitat la Bacău fabrica de containere FDC. O investiție cu capital românesc 100%, cu peste 130 de angajați din municipiul Bacău și din comunele limitrofe, unde se produc containere cu multiple destinații: fie pentru case de locuit, fie pentru birouri sau puncte de observație pentru păsări. Am aflat că va pleca în curând un container chiar în Delta Dunării. Însă, cel mai mult m-am bucurat atunci când am văzut o parte dintre containerele care vor ajunge să fie puncte de colectare automată pentru sistemul garanție-returnare. Sunt acele echipamente automate unde introducem pet-uri, doze de aluminiu sau sticle și unde ne recuperăm garanția de 50 de bani. O parte dintre ele vor ajunge în județul Bacău, multe altele vor avea ca destinație alte județe din România”, a declarat Mircea Fechet, ministrul MMAP.
Ministrul Mediului anunță 78% grad de recuperare
În cadrul aceleași vizite la fabrica producătorului de containere, Mircea Fechet a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii SGR și rezultatele sistemului datorită creșterii gradului de responsabilitate în rândul consumatorilor.
„Ori de câte ori aflu că vor fi instalate noi puncte de colectare automată a ambalajelor din sistemul garație-returnare nu pot decât să mă bucur. Mai multe RVM-uri și mai multe containere cu RVM-uri înseamnă cozi mai puține, un timp mai mic de așteptare. Mulțumesc românilor care, mai ales pe perioada verii când afară erau 40 de grade, au așteptat la coadă și au făcut România mai curată. Prin urmare, avem în luna august 78% grad de recuperare a acestor ambalaje,” a precizat ministrului Mediului.
Containere FDC, partener de încredere pentru actorii din sistemul garanție-returnare
Compania băcăuană, cu o producție lunară de aproximativ 200 de unități, a dezvoltat noul concept de container în vederea acoperirii nevoilor din sistem. În propria fabrică, Containere FDC produce de la zero unitățile adaptate integrării și operaționalizării echipamentelor RVM.
„Am fost onorați să-l avem ca invitat pe domnul ministru Mircea Fechet în fabrica noastră. Alături de domnia sa și de domnul subprefect al Județului Bacău, Gabriel Lupu, am efectuat o vizită a liniei de producție din Municipiul Bacău. Privim cu aceeași încredere ca și domnul ministru Fechet sistemul de garanție-returnare, care, indubitabil, are ca scop o Românie mai curată. Suntem alături de toți actorii implicați în activitatea SGR și contribuim la dezvoltarea infrastructurii necesare. Suntem încrezători că împreună vom reuși să facem România mai curată,” a subliniat Cristinel Fichitiu, directorul general al Containere FDC.
În dialog cu reprezentanții Containere FDC, Ministrul Mediului și-a manifestat încrederea și bucuria „că măsurile pe care le luăm la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, și mă refer aici în primul rând la SGR, dezvoltă economia României, dezvoltă înființarea de noi locuri de muncă și creează noi oportunități pentru mediul de afaceri românesc”.
Containere FDC produce în fabrica de la Bacău containere cu multiple aplicații: rezidențiale (case, cabane, terase, cazare temporară), comerciale (magazine, birouri, fast-food, cafenele), industriale (pentru organizare de șantier: dormitoare, birouri, cabine de pază, depozitare, vestiare, toalete), sanitare (spitale, ambulatorii, cabinete medicale, cabinete stomatologice, cabinet veterinar, triaj, carantină, vaccinare, morga), școli-grădinițe și garaje.