Miron Smarandache, deputat PSD, l-a interpelat pe ministrul Educatiei cu privire la motivele abandonului scolar in judetul Bacau. Un studiu de specialitate arata ca jumatate dintre elevii inscrisi in clasa a V-a nu termina cursurile clasei a VIII-a.
“In invatamântul primar, principala categorie a pierderilor scolare e reprezentata de repetentie, in timp ce la nivel gimnazial pe primul loc se situeaza abandonul scolar, mai releva acelasi studiu”, a explicat deputatul.
El a precizat ca intre datele culese in cadrul cercetarii si cele inregistrate de scoli exista neconcordante ce conduc la “ subevaluarea fenomenului real de abandon scolar.” Ministrul Educatiei afirma ca rata abandonului scolar in judetul Bacau, in 2013-2014, conform INS, este de 1,2% pentru invatamântul primar si 2% pentru invatamântul gimnazial.
Motivele pentru care copiii nu merg la scoala sunt situatia economica a familiei, “lipsa resurselor privind accesul la serviciile educationale”, “refuzul parintilor de a-i scolariza pe copii, in cazul in care sunt asistenti personali iar copiii ar invata la scoli speciale din alte localitati”, ”nivelul scazut de educatie al parintilor, corelat de multe ori si cu anumite dizabilitati ale copiilor”, izolarea localitatii, “distanta foarte mare pâna la scoala”, numarul limitat de profesori de sprijin. In privinta copiilor rromi, motivele sunt saracia, faptul ca parintii nu-i sprijina, bolile, casatoria timpurie a copiilor, motivatia scazuta pentru continuarea studiilor, având in vedere lipsa locurilor de munca, anturajul copiilor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.