Ministrul Economiei, Florin Spătaru, s-a aflat vineri în vizită în Bacău, pe la firmele din domeniul industriei militare. Din delegația demnitarului au mai făcut parte și Daniela Nicolescu, secretar de stat, și Cristina Corina Dragomirescu, președinte al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială. Oaspeții au fost întâmpinați de oficialitățile județului și de parlamentari PSD de Bacău.
Prima oprire a fost făcută la Aerostar, fosta Uzină de Reparații Avioane (URA), firma etalon a județului în domeniul aeronauticii, care în ultimii ani a reușit să îmbine perfect activitatea de reparaţie a avioanelor uşoare ori militare sau reconversia ori mentenanţa aeronavelor de mare capacitate, cu cea de construire a aparatelor de zbor performante sau modernizarea altora. Delegația a vizitat, printre altele, hangarele unde sunt reparate sau modernizate atât avioanele civile mediu-curier (Boeing 737 seriile 300-900, Airbus 320 ș.a.) sau cele de școală, cât și celebrele aeronave de luptă Fighting Falcon, recent, Aerostar devenind oficial Centru de Mentenanță pentru aeronavele F-16 ale României.
„Până în 2004, nu am pus mâna pe niciun avion civil. Abia atunci am început cu 2 avioane, făcând conversia personalului de mentenanță avioane militare spre avioane civile, și astfel, pe parcursul a 15 – 16 ani, am ajuns la cel puțin 100 de avioane verificate anual, în cele trei centre de mentenanță. Probabil, la Centru de mentenanță de la Iași, unde am modernizat până acum 27 de avioane, va spori numărul de aparate de zbor pe care le putem aborda în paralel”, a arătat Ovidiu Buhai, Director Divizia Sisteme de Aparare din cadru Aerostar Bacău. Referindu-se la complexitatea opreațiunilor de modernizare și întreținere a aeronavelor F – 16, directorul Buhai a precizat că Aerostar este pregătită să facă față acestor noi sarcini, respectând documentația stabiltă de fabricant în programul de mentenanță.
„În plus, dacă ai și tot ce înseamnă personal instruit, tooling (scule n.r.) scris în caietul de sarcini și piese de schimb, nu trebuie decât să respecți procedura. Să fii conform cu ceea ce se cere, să nu vii cu «creații» personale. Pentru că lucrurile sunt foarte bine standardizate, în acest domeniu”, a subliniat oficialul de la Aerostar. Pe de altă parte, conducerea Aerostar a și menționat că, în cadrul unui centru acreditat în conformitate cu standardele din domeniu aeronauticii militare, la întreprinderea de avioane, deja a fost demarată o instruire cu un prim lot de 6 angajați, suplimentar față de cei care deja au fost instruiți până acum în Portugalia, pentru modernizarea aeronavelor F -16.
Liceele băcăuane, pepiniera viitorilor specialiști
Ministrul Economiei a apreciat echipa de lucru foarte tânără folosită de firma băcăuană la extrem de complexele operațiuni ce sunt presupuse de activitatea de mentenanță a aparatelor de zbor civile și militare. „Aici (hangar avioane civile n.r.), am crescut cu foarte mult personalul tânăr, așa cum se vede, iar la partea militară, de asemenea, vrem să angajăm cât mai mulți tineri, pentru programele noi, lucru care deja se întâmplă. Încercăm să-i atragem pe liceenii de la Colegiul Tehnic «Henri Coandă» spre aviație care e o disciplină complexă, dar și de la alte două licee. Aceștia fac o perioadă de practică, de acomodare cu ceea ce înseamnă aviație, norme etc, ceea ce ne creează forța de lucru ce poate fi antrenată ulterior la Aerostar”, au subliniat reprezentanții Aerostar. Ministrul Florin Spătaru s-a arătat interesat de mediul de lucru al angajaților, purtând discuții cu mulți dintre muncitorii sau specialiștii înalt calificați de la Aerostar (inclusiv cu femeile), atât cu cei de la secțiile de aerostructuri sau de sisteme hidraulice, cât și la cea de fabricare a platformelor defensive terestre.
„Ne-am chinuit mult să aducem și femeile în companie, pentru că tradițional, ca și în domeniul naval, munca de aici era considerată «de bărbat». Pentru lucrările mai simple, mergem bine și cu femeile, unele intrând și pe poziții de conducere, gen maiștri, unde coordonează echipe mari”, am aflat de la specialiștii de la Aerostar. Delegația oficialilor a mai vizitat și companiile A-E Electronics, filială a companiei din Israel Elbit Systems, și Elmet, fondată de același producător israelian. Cele două firme sunt profilate pe fabricarea de componente electronice, subansamble și software (inclusiv a celor destinate sistemului de sateliți ai Agenţiei Spaţiale Europene), respectiv sisteme și subsisteme electromecanice (mai nou și pentru celebra dronă militară Hermes 450).
„Am venit la Aerostar Bacău, o companie emblematică pentru industria aeronautică din România și am rămas plăcut surprins de ceea ce se întâmplă aici. Este o companie cu tradiție în aeronautica militară, care a reușit să găsească drumul pentru a-și putea transforma capabilitățile de producție și pentru sectorul civil. Cred că aceasta este cheia cheia succesului. Mă bucur pentru că avem astfel de companii, că industria aeronautică are continuitate, are un viitor. Am văzut oameni tineri, am văzut oameni mai în vârstă, oameni pasionați care vor să-i învețe pe alții, să ofere din experiențele acumulate celor mai tineri”
– ministrul Economiei, Florin Spătaru
„Ne confruntăm cu problemele de zi cu zi pe care le întâmpină o entitate industrială cum suntem noi, care livrează produse și servicii în România, și nu doar, ci și în marile lanțuri globale de aviație. Întraga industrie aeronautică a fost afectată, inclusiv noi, de criza economică post pandemie. În prezent, Aerostar înseamnă în jur de 1.800 de salariați, circa 80 de milioane de euro reprezentând vânzări, din care 70 – 75 % este export. Sigur că simțim și noi criza din domeniul energiei, dar nu înseamnă că ne-a îngenuncheat, nici că ne place. Ne așteptăm totuși la mai bine”
– Grigore Filip, director general Aerostar Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.