,,E atât de obositor să le spui celorlalți ce știi că vor să audă, iar tu să știi că adevărul e cu totul altul”
Dintre contemporani, am invitat la această dezbatere filosof, un critic literar și doi scriitori. Vor privi către minciuna în genere, la aventurile acesteia în spațiul românesc și nu numai…
Prof. Elvira Groza, doctor în filosofie, publicist: ,,Minciuna ar trebui să fie deformarea sau falsificarea adevărului, dar lucrurile se complică încă de la Nietzsche, care spune că adevărul este un joc al interpretărilor și atunci minciuna este doar perspectiva diferită de a ta. Apoi complicația devine și mai mare și minciuna poate fi omisiune – gravă și ea – sau de-a dreptul constructivă, când avem de ascuns un adevăr distructiv; poate fi disimulare sau chiar o formă de diplomație, iar alteori o formă de manipulare. Eu practic minciuna, fie ca disimulare fie ca mijloc de adaptare, din nevoia de a fi acceptată și din teama de a nu rămâne singură. Dar e atât de obositor să le spui celorlalți ce știi că vor să audă, iar tu să știi că adevărul e cu totul altul.
Minciuna e practicată de toți românii, nu am întâlnit excepții. Specificul național e că românii mint cum respiră, atât de mare e dezinvoltura și nu-i mai pasă nimănui dacă lucrurile funcționează așa. Se minte programatic – în proiecte și promisiuni publice – se minte academic prin plagiate și incompetențe, se minte în viața de toate zilele ca să trăim «cu adevărat» și se minte din ignoranță. Dar se minte și e virtute națională, deși e tratată ca formă de supraviețuire. Tot românul minte și fiecare are o justificare: nu putea să facă altfel! La fel cum pretind și eu că mint ca să nu fiu singură, la fel pretinde și cel care minte că e competent sau plagiatorul. Mințim toți și toți avem conștiința curată – ori nu aveam încotro ori nici nu mai știm că mințim”.
Cristina Ștefan, scriitoare: ,,De la DEX cetire, minciuna ar fi o afirmație prin care se denaturează adevărul, sau un neadevăr, sau o plăsmuire, o născocire. De ce se folosesc, ancestral, minciunile de către oameni? Pentru ascunderea unei fapte reprobabile, pentru manipularea celui căruia i se adresează, pentru inducerea în eroare, pentru obținerea unui folos personal nemeritat, pentru discreditarea cuiva. Gândindu-ne la mituri, la legende, minciuna se află și în Biblie, primul mare mitoman fiind Șarpele de la mărul ispitei iar în scrierile religioase minciuna este a diavolului: „Dumnezeu urăște minciuna”. A opta poruncă sună așa: «Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău!».
Pe de altă parte, au fost minciuni tolerate, de-a lungul istoriei: polonezii i-au mințit pe naziști în cel de-al doilea război mondial, pentru a salva pe evrei. Sau o minciună medicală în cazul unui diagnostic letal… Azi trăim cu minciuna pe masă, în cel puțin două sensuri: minciuna politico – economică: omenirea nu mai are încredere în politicieni, în promisiuni mincinoase, și nici în statistica și indicatorii financiari ai țării, promovați cu surle și trâmbițe. Ca să nu mai vorbim de ceea ce s-a întâmplat în pandemie: măsuri care au scindat opinia publică, părțile acuzându-se reciproc de minciună (vacciniști contra nevacciniști).
Al doilea sens: trăim într-o lume virtuală, propice minciunii. Internetul a potențat minciuna de la contrafacerea personalității omului, până la minciuni crase în legătură cu evenimente, fapte, așa-zisele fake-uri care au devenit mijloc de amuzament. Dacă ar fi o apreciere procentuală, mai mult de 50% din informație, atât pe internet cât și în tabloidele vremii, este mincinoasă. Minciuna face show-ul vieții azi.
Nu cred că românii mint mai mult ca alte popoare. Există un top al mincinoșilor celebri și niciunul nu este român… Nume mari, care au făcut istorie: Benjamin Franklin, Frida Kahlo, Frank Abagnale, Bill Clinton, Calamity Jane , Papa Alexandru al VI-lea, Herodot, Henry al VIII-lea, Benedict Arnold, Robert Ripley. Ultimul, Robert Ripley (1890-1940), om de televiziune american, mare călător în căutarea senzaționalului, un precursor al paparazzilor, a fost considerat un geniu al minciunii: scornea descoperiri precum oameni cu coarne pe cap sau copii ciclopi și le publica, succesul fiind uimitor. Dintre minciunile celebre din istorie, ar fi și cele ale lui Marco Polo cu călătoriile sale (ce succes!). Aflăm că „Polo povestește în cartea sa Il Milione despre aventurile prin Tibet, Mongolia și China. Totuși, există un mare semn de întrebare în ceea ce privește această carte. Autoarea Frances Wood vorbește în lucrarea sa «Did Marco Polo Go to China?» despre toate neclaritățile din textul original și conchide că Marco a călătorit până în bazinul Mării Negre, de unde a aflat de la altcineva despre Mongolia și China, apoi și-a completat și înfrumusețat cartea cu celelalte aventuri numai pentru a o putea vinde mai bine!”(sursa: internet). Ar fi de menționat minciunile «cinematografice» ale filmelor istorice din perioada dinainte de ’89, dar acelea nu sunt ale poporului român, ci ale istoricilor consultanți de atunci. Însă proverbul celebru este al poporului: „Minciuna are picioare scurte”.
Prof. Petre Isachi, critic literar, redactor-șef al Revistei 13 PLUS: ,,Minciuna: un adevăr acceptat de toată lumea. Românii mint la fel ca toți urmașii lui Cain și Abel. Se mint întotdeauna doar pe ei”.
Prof. Ioan Culiță Ușurelu, scriitor, redactor-șef al Revistei ,,Salonul literar”, ne-a oferit câteva gânduri din volumul său aflat în curs de apariție, ,,Șoapte aforistice”: ,,●Cel mai mare pericol pentru minciună este să fie spusă de un uituc. ●Când minciuna a fost descoperită, pe obrazul persoanei care a spus-o va rămâne o pată pentru tot restul vieții. ●Sunt anumiți oameni care nu pot aduce în apărarea lor decât Minciuna. ●Minciuna din mintea fiecărui om poate fi periculoasă, dar primejdioasă de-a dreptul este aceea care dăinuie mult în minte și, după un timp, va exploda. ●Când Minciuna este pe primul plan în existența umană, atunci viața Mincinosului va fi mizerabilă și plină de riscuri. ●Știind că Minciuna nu apare din senin, pe nepregătite, vă trebui să fim atenți la trăsăturile negative, în stare incipientă, ale celor din jur. ●Omul căruia Minciuna nu-i provoacă oroare, acela nu este un om normal, cu suflet deschis. ●Vorbele pline de minciuni reprezintă, de fapt, micimea sufletească a individului”.
