6 septembrie 2024
SportMilos Mojszilov în locul lui Tudor Stănescu la CSM Bacău

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor

Milos Mojszilov în locul lui Tudor Stănescu la CSM Bacău

„CSMeii” au fost nevoiți să-și găsească în regim de urgență un nou portar în condițiile în care, deși i se mărise salariul conform negocierilor, goalkeeper-ul venit vara trecută de la Steaua a decis să părăsească intempestiv Bacăul

Schimbare de portar la prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău. Unul dintre cei mai buni jucători ai „CSMeilor” în sezonul trecut, Tudor Stănescu a decis să părăsească în mod intempestiv Bacăul. Deși clubul tutelat de municipalitate a fost de acord cu mărirea salarială de 35 la sută solicitată de portarul în vârstă de 35 de ani, acesta din urmă a decis, totuși, să nu mai continue la CSM Bacău în condițiile în care nu i-au fost acceptate unele clauze contractuale.

În aceste circumstanțe, gruparea băcăuană a fost nevoită să se orienteze, în regim de urgență, spre un nou portar. Alegerea s-a îndreptat către un portar cu dublă naționalitate, sârbo-maghiară, Milos Mojszilov.

În vârstă de 31 de ani, Mojszilov a evoluat mai mulți ani în Ungaria, dar și un sezon, 2022-23, în Grecia la Paok. Noul portar este așteptat miercuri la Bacău, iar pe lângă Mojszilov, CSM va conta în viitoarea stagiune, între buturi, pe Fane Grigoraș și pe Florin Sârghie. Chestionat de cotidianul „Deșteptarea pe marginea acestui subiect, directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu a declarat:

„Plecarea lui Tudor Stănescu este regretabilă în plan sportiv. Ne-am înțeles cu jucătorul din punct de vedere salarial, acceptând mărirea solicitată de acesta, una deloc mică, de altfel, și se părea că nu vor exista probleme. Din păcate, Tudor Stănescu și impresarul său au avut obiecții legate de trei clauze contractuale pe care le doreau stipulate în înțelegerea cu CSM Bacău, dar care sunt inoperabile deoarece contravin modelului de acord pe care ni l-a impus Primăria. Din acest punct de vedere, este suficient să amintesc că, din cei 20 de componenți ai lotului de handbal masculin, incluzând și staff-ul tehnic, Tudor Stănescu a fost singurul care a refuzat să semneze acest tip de contract propus. Restul de 19 nu au avut nicio obiecție. Prin urmare, Stănescu a ales să plece, deși, pe lângă faptul că i-am satisfăcut toate, dar absolut toate pretențiile materiale, noi îi propusesem să rămână la echipă, ca antrenor de portari și după ce urma să-și încheie cariera de jucător”.

În această vară, pe lângă Tudor Stănescu, CSM Bacău s-a mai despărțit de Richie Freiwald, Ionuț Stănescu, Eduard Belchite și Oleksii Ganchev. La capitolul noutăți, pe lângă portarul sârbo-maghiar Milos Mojszilov, mai figurează un alt goalkeeper, Florin Sârghie (20 ani), fostul internațional Bogdan Mănescu (inter dreapta, de la CSU din Suceava) și interul stânga din Republica Moldova, Maxim Oancea, care revine astfel la Bacău după ce în ultimii ani a evoluat pentru CSM Alexandria, CSU din Suceava și CSM Vaslui. CSM Bacău intenționează ca până la startul campionatului să-și completeze lotul cu încă un inter dreapta, cel mai probabil un stranier. Pe perioada pregătirilor din această vară, elevii lui Leonard Bibirig vor participa la trei turnee de jocuri.

Unul dintre acestea este cel de pe teren propriu, dotat cu Trofeul Municipiului Bacău și care va reuni în perioada 9-10 august, pe lângă echipa gazdă, pe Steaua București, HC Buzău 2012 și CSM Vaslui. „CSMeii” vor începe campionatul pe 31 august, în deplasare, contra Minaurului Baia Mare.

 

 



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img