Atât se mai căciulesc ai noștri să fim acceptați în Schengen, de parcă acolo ar fi toți cânii din lume, purtând covrigi în cozi. Ba le mai și cumpără gioarsele olandezilor, sperând în van că vor vota pro România.
Să-i fi întrebat, măcar, pe români dacă vor acolo unde vor unii să ajungă. Sunt sigur că majoritatea covârșitoare se va opune, întrebându-se „la ce mi-ar folosi să merg prin Europa fără viză, când eu n-am ce mânca acasă?”. Cert e că, în final, tot ne-au dat cu flit olandezii (și cei care se ascund în spatele acestui refuz).
Nu pot decât să constat, până la urmă, că aștia sunt politicienii de carton care ne reprezintă. Inclusiv cei care dau ora exactă, la București.
N-au curaj să spună lucrurilor pe nume. Din păcate, mereu, de când tot vrem să fim la masa bogaților, s-a negociat în genunchi, pentru o speranță de doi lei, o cutie în care niște aroganți au pus, la mișto, o geană de fum. Milogeală.
Uitați-vă la polonezi sau la unguri, de câte ori au fost amenințați cu sancțiuni de către UE! Și, de fiecare dată, i-a cam durut la bască. Păi, da, pentru că ei, în toți acești ani, au fost șmecheri și au supt de la UE miliarde de euro și, ghici!, nimeni nu i-a mai șantajat. Dimpotrivă, mai nou, polonezii sunt cei care-i amenință pe șefii de la Bruxelles, că vor rupe acordurile cu UE.
În schimb, ai noștri, slugarnici până în măduva oaselor, să le tot facă pe plac bogaților. Să le fi spus verde-n față, dacă aveau cojones, de corupția din guvernul olandez, sau din băncile lor, și să le fi arătat dovezile imensului trafic de droguri de prin porturile lor. Și doar după aia să li se scurgă balele olandezilor după portul Constanța, mina de aur pe care, de trei decenii, o exploatează un grup infracțional, evident, cu acordul deplin al Bucureștiului.
Miza e mare, să fim conștienți, știind că, la malul Mării Negre, se întâmplă lucruri nespuse, dar știute, dacă ne gândim numai la traficul de droguri, de arme, de oameni și … câte și mai câte. Nu mai zic de mărfurile din China și de peste tot care pătrund nestingherit în țară, în dauna comercianților cinstiți, dar și a statului, până la urmă.
Prin urmare, în niciun caz, portul nostru de la mare nu e un „hub comercial”, pentru simplul motiv că, de aici, statul nu câștigă mai mult decât firimiturile scapate printre degete de „băieții deștepți”. Păi, de acolo, se hrănesc toți, de jos … pââână, hăt, sus de tot. Iar, băieții care învârt „afacerile” cu de toate nu prea sunt dispuși să împartă câștigul cu olandezii.
În mod normal, aici ar fi trebui să-și facă datoria „serviciile” (vechi și noi), asta dacă, evident, nu s-ar fi înfruptat și ele din tort, alături de pleiada de politicieni, angajați din administrație etc. etc.