16 noiembrie 2024

Militar condamnat pentru ucidere din culpă

Un militar băcăuan a fost trimis în judecată, anul trecut, pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, după ce a accidentat mortal o persoană în vârstă de 42 de ani, pe DN 12A, în localitatea Ghimeş Făget.

Bărbatul circula cu o viteză de 71 km/h şi avea în sânge o concentraţie alcoolică de 1,05 g%o, s-a stabilit prin expertiză. Şi victima avea o alcoolemie mare şi circula pe mijlocul şoselei. Cauza a ajuns pe rolul Tribunalului Militar Iaşi.[lock_content]



 

Accidentul s-a produs în perioada în care militarul P.C.I., din cadrul unei unităţi militare din Harghita, se afla în concediu (august 2016) şi se întorsese acasă, la părinţii săi, în localitatea Palanca. Cu câteva ore înainte de accident, bărbatul consumase băuturi alcoolice într-un local, după care s-a urcat la volanul maşinii, împreună cu un coleg.

„La întoarcerea spre localitatea Palanca, din direcţia Miercurea Ciuc – Comăneşti, în interiorul loc. Ghimeş Făget, a surprins pe carosabil pe pietonul A.A., care circula pe şosea, pe acelaşi sens de mers, dar invers. În urma impactului, victima A.A. a decedat”, spun procurorii.

În urma expertizei medico-legale privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, s-a concluzionat că, la ora accidentului, inculpatul a avut o alcoolemie de aproximativ 1,05 gr.%o.

Pe de altă parte, necropsia a arătat că victima avea o alcoolemie de 3,85 gr%o.

Militarul a recunoscut fapta, dar, pentru că a contestat valoarea alcoolemiei, instanţa a respins cererea de judecată pe procedura simplificată care presupune recunoaşterea tuturor faptelor şi necontestarea probelor.

În cauză au fost efectuate două expertize privind calculul retroactiv al alcoolemiei inculpatului şi ambele au concluzionat că, la momentul producerii accidentului, inculpatul avea teoretic o alcoolemie de 1,05 gr %o.

„Având în vedere ora recoltării probelor biologice – peste 2 ore şi 40 de minute – prima probă, concluziile expertizelor de calcul retroactiv al alcoolemiei, precum şi valoarea calculată apropiată de limita legală, nu se poate susţine dincolo de orice îndoială că inculpatul a avut o alcoolemie mai mare decât limita legală în momentul producerii accidentului”, a fost concluzia judecătorilor.

Din acest motiv, instanţa a dispus achitarea pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat pe băcăuan la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă.

Militarul are şi o serie de obligaţii, printre care să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare şi să muncească în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Palanca sau Primăriei Ghimeş Făget, pe o perioadă de 60 de zile.

În ceea ce priveşte latura civilă, în timpul urmăririi penale, inculpatul a plătit familiei victimei suma de 16.000 de lei.

Sentinţa poate fi contestată.

[/lock_content]




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014