18 octombrie 2024
ActualitateMiliarde ingropate / Carpelile pe sistemul de termoficare sunt mina de aur

Miliarde ingropate / Carpelile pe sistemul de termoficare sunt mina de aur

CET a anuntat ca peste 2 saptamani va incepe sa furnizeze caldura celor peste 23.000 de apartamente ramase in sistemul centralizat de termoficare. Odata cu primele probe pe instalatii au aparut si avariile. Locatarii privesc fara putere cum sapaturile pe traseul conductelor distrug spatiile verzi pe care le-au ingrijit toata vara.

Sunt zone in Bacau in care se lucreaza pe sistemul de termoficare din octombrie pana in aprilie. Se carpeste o conducta, dar aceasta cedeaza la cativa metri departare de prima interventie. Urmeaza alte sapaturi, noroi, bolovani uitati pe alei, zile intregi fara caldura si apa calda. Toate aceste lucrari costa bani din buzunarul contribuabilului. Nici acest an nu este o exceptie. Primele probe la rece pe sistem au dat startul la avarii. Pe strada Lalelelor, din Bacau, si-au facut aparitia luni dimineata muncitorii de la una din firmele care executa reparatii pentru CET pe sistemul de termoficare. Locatarilor li s-a spus ca exista o mica avarie in zona. Lucratorii au facut harcea-parcea spatiul verde de la blocul 5. La dezgolirea canalului termic s-a vazut cum toate conductele sistemului de termoficare, ruginite si gaurite, zac in apa.



Bibilite in fiecare iarna

In jurul muncitorilor de la firma care a primit lucrari in sistem prin licitatie s-au adunat mai multi proprietari ai apartamentelor din zona. Fiecare era nemultumit de ritmul de lucru, de starea conductelor scoase la vedere, de faptul ca povestea se repeta in fiecare an, iar banii contribuabililor sunt ingropati fara mila. „La conductele astea se lucreaza in fiecare iarna, ne-a declarat Constantin Avadani. Asa stau in apa mereu. Cum sa nu rugineasca? Le repara aici, pocnesc mai incolo. Este ceva de neimaginat. Macar sa schimbe cate un tronson, sa nu mai aiba treaba in zona respectiva”. Irina Cristea, locatara, spune ca iarna de iarna trebuie sa suporte lipsa caldurii si mizerie in jurul blocului. „Noi intelegem ca sistemul este vechi, dar sa se gaseasca o solutie. Suntem siguri ca pierderile le suportam tot noi, din taxe si impozite. Este greu”.

Sistemul paraginit face bani. Pentru cine trebuie

Bacauanii se asteapta la surprize neplacute si in iarna care vine. Ei sunt deja obisnuiti sa fie lasati fara caldura cand este gerul mai aprig. Pe buna dreptate, ei se intreaba de ce nu se intervine in sistem vara, cand nu ar fi afectati consumatorii. Aud in fiecare an scuze potrivit carora conductele cedeaza la probe. Multi sunt curiosi de ce nu incep probele mai devreme, astfel incat atunci cand se raceste vremea, numarul avariilor sa scada. „S-a lucrat toata vara pe sistem, la reparatii pe conductele de apa calda, explica Iulian Stoican, seful sectiei termoficare de la CET. Pe incalzire se lucreaza cand apar avariile accidentale, deoarece s-a facut licitatie pentru acest tip de lucrari. Este adevarat ca in multe zone stau conductele in apa, dar nu este intotdeauna vina noastra. Mai sunt infiltratii de la apa rece, canalizare sau de la ploaie.” Specialistii sunt constienti ca in acest mediu conductele ruginesc si cedeaza, mai devreme sau mai tarziu, dar spun ca singura solutie este inlocuirea retelelor. Acestea sunt proprietatea Consiliului Local Bacau, care nu s-a prea grabit sa investeasca. Explicatia este simpla: carpelile sunt mina de aur pentru firmele preferate politic si care capuseaza CET-ul.Scris de Doina Mincu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img