26 decembrie 2024

Mihail Sadoveanu, sărbătorit la Şcoala Gimnazială „Domniţa Maria”

La împlinirea a 139 de ani de la naşterea marelui povestitor al neamului românesc, a avut loc activitatea Mihail Sadoveanu, Ceahlăul literaturii române. Este una dintre acţiunile proiectului educaţional, Scriitorii lunii noiembrie, iniţiat şi coordonat la nivelul Şcolii Gimnaziale „Domnita Maria” Bacău, de către prof. Adina-Elena Căsăneanu şi prof. Andrei Ciprian, director adjunct al instituţiei, în colaborare cu bibliotecară Mihaela Cîmpeanu.

Au participat elevii claselor a VII-a A şi a VIII-a B, scopul atelierului de literatură constând în formarea capacităţii de a observa, înţelege, aprecia frumosul, valoarea universului literar sadovenian, îndeosebi în povestirile care capătă accent de poem sau baladă, dar şi în romanul mitic şi cel istoric. În cuvântul de deschidere a acestei manifestări culturale, cei implicaţi au ţinut să reitereze valoarea incontestabilă a „celui de-al treilea Mihai” al românilor. Elevii au receptat cu interes materialul despre viaţa şi activitatea literară a scriitorului, au vizionat secvenţe din „Baltagul”, „Fraţii Jderi”, „Dumbrava minunată”. Au citit poezii ale lui Sadoveanu, aducându-li-se, astfel, la cunostinţă faptul că acesta a semnat şi creaţii lirice. Cadrul de desfăşurare a activităţii a constituit-o expoziţia de carte cu opera sadoveniană, existente în biblioteca şcolii. Momentul cultural a fost încheiat cu un material audio, în care marele prozator recită una dintre poeziile lui Mihai Eminescu, „Pe lângă plopii fără soţ…”



Prin organizarea unor astfel de activităţi, dorinţa este aceea de a ajunge la sufletul elevilor, oferindu-le momente de cultură, universal cărţilor, al bibliotecii devenindu-le cunoscut, esenţial în dezvoltarea spirituală.

Prof. Adina-Elena Căsăneanu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img