22 noiembrie 2024

Mihai Sârbulescu „Autoportret”, la Galeriile Karo

Joi, 28 noiembrie 2019, începând cu ora 17.00, la Galeriile Karo din strada Oituz nr.45 Bacău, va avea loc vernisajul expoziţiei Mihai Sârbulescu: Autoportret.

Compusă din două părţi distincte, aceasta acoperă doi ani din viaţa pictorului: 1975 şi 2019. Primul reprezintă o perioadă a începutului activităţii artistice, elev fiind la Liceul „Nicolae Tonitza” din Bucureşti el realizează o serie de gravuri din care s-au mai păstrat în colecţia sa un număr de 18 lucrări, doar una expusă până acum. Al doilea (noiembrie 2018 – noiembrie 2019 când se închide seria) arată o cu totul altă faţetă, complet schimbată, preocuparea se mută înspre trăirea interioară cu toate frământările sale, pictura ajunge aproape un ritual de autovindecare. Nu se mai urmăreşte asemănarea fizică, exterioară, aceasta nu are cum avea importanţă din moment ce nu poate fi decât efemeră.



Evenimentul va fi prezentat şi comentat pentru public de Constantin Ţinteanu, curatorul expoziţiei.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014