8 noiembrie 2024

„Michael Jackson” de la Colegiul de Arta

Canto, pian, muzica usoara si dans – talentele lui Daniel Adrian Asoegwu

Timid, foarte timid, usor introvertit, modest, dar talentat. A facut o pasiune din muzica usoara, este initiat acum in tainele canto-ului clasic, danseaza si cânta la pian, de mic copil. Tatal este nigerian, dar stabilit in Timisoara, mama, bacauanca. Tenul lui creol si, mai ales, parul lui bogat si foarte cret au atras mereu privirile, dar si curiozitatea colegilor. El este Daniel Adrian. Daniel Adrian Asoegwu, in vârsta de 15 ani, „pata de culoare” a Colegiului National de Arta „George Apostu”.



L-am intâlnit pe Daniel in sala de canto clasic. Repeta. La pian si apoi la canto. E pregatit de prof. Dorin Ghiuta (la pian), prof. Claudia Vasilache (canto), prof. Gabriela Nechita din Iasi (la muzica usoara), iar pe dans sportiv se antreneaza la Clubul „Adamas” din Bacau. De mic copil a stiut ca are talent. Mama lui a fost cel care l-a sustinut si, acum, desi este deja in clasa a IX-a A la Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau a ales tot sectia de muzica. „In clasa a III-a, mama mi-a luat o orga. Apoi m-am inscris la Clubul «Neghinita» unde am facut dans, muzica si teatru. Am fost remarcat de profesorul Petru Colodiuc. El a fost cel care m-a indrumat spre arta. De aceea, din clasa I am intrat la Liceul de Arta”, ne-a declarat Daniel, intr-o pauza de repetitii.

Se amuza când este comparat cu regele pop

Are acasa zeci de diplome, medalii si cupe. De la multe concursuri si festivaluri la care a participat. In special pe muzica usoara, iar la pian, in concursurile de tehnica in scoala. Nu mai are frati. S-a stabilit cu mama lui, Ioana, inca de la vârsta frageda, in Bacau, la bunici. „Tata a ramas in Timisoara. Ma ajuta mereu si vorbim des la telefon. E din Nigeria. A venit in România la studii. A fost medic chirurg, iar acum este directorul unei agentii imobiliare”, spune tânarul, cu un pronuntat „r” frantuzesc. Se amuza când i se spune ca seamana perfect cu Michael Jackson, când avea si el vârsta lui de acum. „Da, stiu. Mi s-a mai spus. Dar nu incerc sa-l imit. Imi place doar sa-l ascult, asa cum il ascult cu drag si pe Michael Bublé. Ascult muzica, in general pop, insa niciodata manele si rock”. Adora, in timpul liber, sa se plimbe cu bicicleta, sa citeasca „orice imi cade la mâna”, sa urmareasca filme. „Nu sunt pasionat de fotbal”, tine sa puncteze.

Nu se improvizeaza

In viata si-a stabilit deja drumul si e foarte direct. „Merg pe cele spuse de García M. – «Un cântaret nu se improvizeaza. El se formeaza treptat, prin studiu indelungat, prin cultura si modestie»”, mai spune Daniel Adrian Asoegwu, care se pregateste acum pentru alte doua concursuri de canto: de la Galati (luna aceasta) si de la Piatra Neamt (in decembrie). Succes!

„Il pregatesc pe Daniel de anul acesta. E mai usor ca face si muzica usoara, pentru ca la baieti e aceeasi tehnica – vocea de piept. E bine pentru inceput, acum lucram la ambitus. Important este sa-i placa lui. Daca el are vointa si eu am cu cine lucra.”
Prof. Claudia Vasilache

„Este un copil sensibil. Daca stii cum sa-l iei, poti face treaba cu el. Am facut cu el pian principal, pâna in clasa a VIII-a. Acum e pe pian secundar si merge bine. E mult mai linistit fata de cum l-am cunoscut, când era foarte energic.”
Prof. Dorin Ghiuta




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014