Mic ghid de fentare a şefului (I)

Şeful, fiinţa acea devoratoare de neuroni, este coşmarul celor mai mulţi dintre noi. Este de înţeles astfel faptul că visul cel mare al fiecăruia este acela de a-şi fenta şeful. Dar cum? Aceasta-i întrebarea! Credem că, înainte de a pune în operă o anumită strategie, trebuie să-ţi cunoşti foarte bine şeful. Dacă ai un şef deştept şi cu umor, chiar dacă vrea multă hămăleală şi are fixuri de poveste, strategia e una. Dacă şeful este însă cam sărăcuţ cu duhul, dar are aceleaşi sentimente faţă de hămăleală, strategia este alta.

În primul caz, dacă tot ziceţi că aveţi un şef posesor de creier şi care este capabil să zâmbească atunci când citeşte, fie şi din întâmplare, o pagină din Mark Twain, vă sugerez să aplicaţi „strategia citatelor”. Dacă aveţi o şefă, de pildă, afişaţi pe peretele din spatele scaunului pe care leneviţi la birou, aşa, ca să-i sară de-a dreptul în ochi, celebrul citat din Sigmund Freud: „Marea întrebare, la care nu ştiu să răspund, în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: ‘Ce vrea de fapt o femeie?’”. Dacă pricepe din prima de ce bateţi şaua, n-o să vă mai bată niciodată la cap. E posibil ca, chiar aşa deşteaptă şi cu simţul umorului cum e, să nu priceapă. Nu abandonaţi lupta. Freud n-a fost un mare leneş şi a muncit cu sârg pentru noi toţi. S-a gândit că şmecheria asta cu „marea întrebare” este prea subtilă şi a inventat o altă maximă: „Primul om care a preferat să înjure decât să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizaţiei”.

Vă imaginaţi că orice şef cu puţină glagorie, sesizând că aţi făcut saltul istorico-cultural de la aruncarea cu piatra la nevinovata înjurătură, o să-şi tempereze mereu elanul ştiut, atunci când i-ar trece prin tărtăcuţă neinspirata idee de a vă devora, într-un fel sau altul, neuronii. Ca să nu mă acuzaţi de misoginism, priviţi sfaturile care urmează ca posibile aplicaţii atât pentru cobaii şefi de genul masculin, cât şi pentru cobaii şefi ai genului seducător. Să zicem că suferiţi, ca orice mioritic purtător de respect pentru propria-i persoană, de mania jocurilor pe calculator, în timpul serviciului. Dacă şeful este iubitor de spectacole de teatru, este fanul marilor dramaturgi, îl puteţi da gata cu un citat din Moliere: „Jocul mă hrăneşte. Din cauza lui cred că m-am blocat într-o copilărie fără sfârşit.” Cine-ar îndrăzni să pedepsească o fiinţă cantonată fericit în epoca de aur a copilăriei? Nimeni, vă spun eu. Dacă, prin absurd, îndrăzneşte cineva, vă sugerez să ţineţi pe lângă dumneavoastră Convenţia cu privire la drepturile copilului, aprobată de O.N.U., în 1989.

Să văd cui îi arde de un conflict internaţional. Cu drepturile omului te mai joci, dar atunci când vine vorba despre drepturile copilului, de stană să fii şi tot stai în banca ta, cât de mare şef ai fi. Unii şefi, chiar aşa deştepţi cum sunt, o cam fac pe detectivii, vor să afle toate dedesubturile care se zvârcolesc sub preşurile de prin birouri. Dacă-l simţiţi pe şef că are o adoraţie/obsesie specială pentru Agatha Christie şi detectivii săi imaginari, trântiţi-i în ochi un afiş care sintetizează o cugetare a scriitoarei care i-a moşit pe cei zece negri mititei: „Nu face niciodată o treabă pe care altcineva ar putea să o facă pentru tine”. Vă asigur că, pentru nimic în lume, şeful nu şi-ar contrazice idolul pentru care a făcut o adevărată obsesie.

O altă strategie… Faceţi tot felul de greşeli la slujbă. Nu luaţi în braţe sloganul „Din greşeală în greşeală, la victoria finală!” Aveţi, din întâmplare, un şef care o face pe savantul. Zice, de pildă, că deschide televizorul doar pentru Discovery, Viasat History, Ştiinţa secolului 57. I-aţi găsit călcâiul lui Ahile! Pe-acesta, chiar dacă se uită zilnic doar la varianta modernă a formatului „Tanţa şi Costel”, loviţi-l în văzători cu un citat din Niels Bohr (nu uita să scrieţi, în paranteză, că-i mare savant!): „Un expert este o persoană care a făcut toate greşelile care se pot face într-un domeniu foarte restrâns.” E posibil ca şeful dumneavoastră, continuând să joace rolul savantului, să vă spună şi ceva nemaipomenit, ceva de genul: „Vai, dar de când tot căutăm noi un expert!”… Deştept, deştept, şeful dumneavoastră, dar nu cumva ţine şi cu incisivii de scaun? Dacă-i aşa, şi tot nu aveţi chef de trudă, atacaţi-l la lingurica sentimentului, serviţi-i o cugetare ucigătoare din Robert Frost:

„Muncind conştiincios câte opt ore pe zi poţi, cel mult, să ajungi şef şi să munceşti 12 ore pe zi.” Omul, veţi vedea, că, deşi Frost a vrut să spună cu totul altceva, se va înspăimânta de moarte, crezând că muncind îi veţi fura scaunul, motiv pentru care o să vă încurajeze să leneviţi mioritic de tot.
În week-end-ul viitor o să ofer câteva strategii pentru cei ai căror şefi sunt mai sărăcuţi cu duhul. Nu vă aşteptaţi tot la citate, întrucât, cu cât sărăcia duhului şefilor este mai mare, cu atât sunt mai sofisticaţi în hăituire.