„Mi-as dori sa fiu inmormântat intr-o biblioteca imensa”

– interviu cu prof. Ion Fercu, directorul Colegiului Tehnic „Ion Borcea” Buhusi

– Cum/care este viata traita in 4D: profesor, scriitor, director de scoala, gazetar?
– Ati omis un… D, primul D: sot/tata/bunic. Traiesc in 5D. Un gazetar malitios m-ar fi intrebat daca nu este vorba si despre niste risipiri aici. In 5D se traieste interesant, dar fara timp liber. M-am jefuit singur de timp liber, dar nu regret. Daca doua dintre aceste provocari n-ar fi gestionate de mentalul meu (si) ca hobby-uri, probabil ca o luam razna (de tot).

– Mi-a zis redactorul de rubrica sa va intreb daca ati alergat, in viata, dupa himere si câte s-au lasat prinse?
– Redactorul de rubrica vrea sa ma atraga intr-o capcana. La sugestia mea a fost botezata rubrica ,,Vânatorii de himere”. Am alergat (si eu) dupa multe himere. Fugar, multe s-au lasat prinse doar pentru a-mi râde-n bot, apoi mi-au dat cu tifla. Himera Prieteniei mi-a aruncat in obraz cel mai sardonic hohot de râs. Perspectiva kantiana a omului privit intotdeauna ca scop si niciodata numai ca mijloc i-a ingrozit pe unii dintre fostii mei prieteni.

– A inceput campania electorala si nu am vazut numele lui Ion Fercu pe vreo lista. Nu v-a bântuit ,,grozava” idee de a candida pentru functia de primar al orasului? Cred ca un filosof sau un poet ar mai putea scoate orasul din anonimatul care l-a acoperit de vreo 20 de ani.
– Platon: ,,Atâta timp cât filosofii nu vor fi conducatori si conducatorii filosofi, atâta timp nu se va pune capat nenorocirilor in viata de stat si in viata omeneasca indeobste”. Ce vis!… Realitatea l-a contrazis. Imi place eleganta destramarii acestei himere de catre istoricul Arnold J. Toynbee: ,,Oare telul cel mai inalt al filosofilor nu este insasi detasarea absoluta de viata?” Ar fi culmea sa ma arunc in… 6D. Mai am un rest, un ciot de viata in care vreau sa stau putin de vorba si cu mine. Uneori imi este dor de mine. Cu timpul, dupa ce realizezi câte risipiri te-au cucerit cu glasul lor de sirena, incepe sa-ti fie dor de tine.

– Am fost recent in Buhusi, cu harta in mâna. Am calcat toate strazile, din Chebac pâna pe Fundatura Tineretului, Voioaga, Casa de Apa, Marginea. Edilii dumneavoastra nu prea sunt inghesuiti de imaginatie. Cum le-a venit ideea de a denumi o strada Fundatura Tineretului? La capatul celalalt al orasului am descoperit str. Ion Voda cel Cumplit. Frumos si distractiv oras!
– Am scris despre povestea asta… distractiva. Am lansat si o ipoteza: probabil ca edilul comunist care a nasit aceste denumiri a fost un adept al dadaismului. Nu este exclus ca Tristan Tzara, evreul genial, care a fost si un mare plimbaret, sa fi lasat usoare urme genetice si prin Buhusi. Sa nu uitam ca in Buhusi au locuit cândva si 5 000 de evrei. Nu exclud ca prin târg sa fi fost si Franz Kafka, alt evreu faimos, caci denumirile unor strazi chiar ca sunt kafkiene…

– Cine a fost, domnule Fercu, Ion, Ion care a dat numele satului in care v-ati nascut, Valea lui Ion, un sat hranit doar cu poezie, altfel nu-mi explic cum a putut zamisli (caz unic in tara), din lutul aceleasi ulite, trei cetateni atinsi de aripa creatiei poetice: Ion Fercu, Ion Dinvale, Ion Tudor Iovian, toti trei profesori la Colegiul… ,,Ion Borcea”?
– Pentru mine, acest sat este Edenul fiintarii. Ca si satul Dumneavoastra. Parinti, frati, surori, prieteni, inocenta, miracol, dragoste, mituri… Un univers care te ajuta sa argumentezi ca Dumnezeu a creat desavârsit. Vorbesc despre universul fabulos al copilariei mele. Dincolo de el încep prapastiile… Lucrez, împreuna cu mai multi colegi, la realizarea monografiei orasului Buhusi. Mi-ati dat o sugestie: realizarea unei monografii a satului Valea lui Ion, tinut mirific, o lume cu o istorie fabulousa, cu oameni zamisliti ca sa faca istorie, sa refuze istorii impuse. Nu m-as hazarda sa afirm ca numele satului îsi are originea în faptul ca multi dintre locuitorii sai se numesc Ion sau Ioana. Daca ar fi asa, probabil ca România ar fi trebuit sa se numeasca Ionia.

– Dar cu Dostoievski, ce aveti? Ce va leaga? Cartile dvs. mustesc de ideile marelui scriitor rus.
– M-am trezit cu el in cap, in suflet. Asa cum, tam-nesam, te invadeaza un miracol. Dostoievski e fabulos! Când un om îmi spune/argumenteaza ca frumusetea va salva lumea, ca „dorinţa mea e să iert si să îmbratitez pe toată lumea, nu vreau sa mai patimeasca nimeni”, ca ,,omul este nefericit pentru ca nu stie ca este fericit”, ca vrea sa sufere pentru intreaga omenire sau ca nimic nu este mai fantastic decât realitatea, ma tulbura… Am fost pe urmele lui, la Sankt Petersburg. Daca as fi exilat pe-o insula pustie, as solicita sa fiu lasat macar in compania celor doi mari inocenti ai lumii: rusul Miskin si fratele sau spaniol de cruce… literara, Don Quijote.

– Cu himerele nu m-ati convins, dar cu iluziile si deziluziile cum stati?
– Uneori mi se pare ca traiesc o viata inchiriata, o viata in care timpul nu fost trecut in contract. Mi se pare ca mereu sunt in urma cu un oarecare ceva, cu lecturile fundamentale, mai ales. Mi-as dori sa nu fiu inmormântat intr-un sicriu, ci intr-o biblioteca imensa. In biblioteca bibliotecilor. Poate ca-n Umbraria (mea) voi avea timp sa citesc totul… Chiar sì intre doua cazne profesioniste, nu vad de ce mi-ar putea fi refuzat acest drept… Stau bine cu iluziile, nu? Deziluziile? Imi curg prin vene. Asistentele medicale strâmba din nas atunci când dau greu de sânge prin venele mele. Ati auzit despre motoare care ar folosi apa in loc de benzina? Cordul meu functioneaza uneori procesând doar deziluzii.

– Cu ce alint va gratuleaza elevii prin liceu?
– Ha, ha, ha!… Sunt, de vreo 36 de ani, director adjunct si director. Suficient, destul, ajunge! Asta va trece prin cap, nu? Cartea mea de identitate ma va lecui in curând de povestea asta. Prietenii mei, elevii, imi spun, intre altele, pe soptite, si.. Patronul… Exasperat de modul in care apar interesele liceului meu, un edil adjunct a izbucnit in public, numindu-ma, cu ura, patron… Saracul de el credea ca inventeaza apa… Dar nu facea decât sa toarne otrava in ea. Prietenii mei, elevii, picura si afectiune. Cel putin asa cred…

– Apropo, citesc prin gazete lucruri foarte frumoase despre elevii din colegiul pe care il conduceti de ani buni. Chiar se mai face carte la Buhusi?
– Liceenii acestia sunt superbi. N-au nici complexul provincialismului. Intre altele, au râvnit si au cucerit lauri nationali/internationali la olimpiade si concursuri, dau tonul unor initiative care au fost aplaudate si de C.N.N. Sunt un mare norocos ca le-am putut fi profesor. Zau ca se face carte. Când stam la bacalaureatul de tip… nou in preajma unei promovabilitati de 90 la suta, asta spune ceva.

– Aveti doi nepoti frumosi si destepti, i-am intâlnit prin parc, in Bacau. La ce intrebari puse de cei doi inocenti n-a avut raspunsuri filosoful, poetul si profesorul Fercu?
– Am doi nepoti superbi! Matei, cel mare (trei ani si sapte luni), m-a intrebat de ce izbucnesc razboaiele. I-am oferit un raspuns terestru: ,,Din cauza ca unii oameni sunt rai”. Am intrat intr-o fundatura. M-a intrebat, mirat, de ce sunt rai unii oameni… Am ramas fara raspuns. Amza (doi ani), mirat de faptul ca Luna intârzie uneori pe cer si ziua, s-a uitat lung la mine. El stia ca numai noaptea… M-am incurcat in explicatii. M-a privit ca pe unul cazut din Luna. La scoala, atunci când n-am raspunsuri la unele intrebari, le spun sincer dragilor mei elevi ca ma voi documenta. Si ma tin de cuvânt. Acum, Matei imi spune: ,,Bunicu’, dar o sa citesti si o sa stii sa-mi raspunzi…” Adica imi da teme… pentru acasa. Cele mai grele. Si ma verifica.

– Ce-i lipseste orasului Buhusi, pentru a reveni zâmbetele pe chipul oamenilor?
– Speranta. A fost linsata. Este cea mai oribila crima din istoria târgului. Politia nu a anchetat cazul, dar, daca s-ar invrednici s-o faca, probabil ca ar imbrobodi lumea cu un nou A.N., desi criminalul se plimba prin tara. Nu sunt specialist in predictia de miracole, dar stiu, via Paulo Coelho, ca miracolele apar doar in viata celor care cred in ele.