M-am aventurat puțin cam riscant în labirintul Prostiei, dacă nu cumva am comis chiar o prostie. Sunt greu de descurcat ițele într-un asemenea univers. Dicționarele, de pildă, mai rău te-ncurcă. În ediția ultimă a ,,Dicționarului explicativ al limbii române” (București, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, 2016), pentru prost, proastă, proști, proaste găsesc explicația: ,,(Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, ton, prostănac”.
Dar știm cu toții că și inteligenții fac uneori prostii mai mari decât casa. Mai aflu că prost este acea persoană ,,fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant”. Exclus! Am întâlnit oameni fără știință de care foarte inteligenți. Pentru deștept, deșteaptă, în același DEX citim: ,,Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent”. S-ar putea să mi se spună că nu pricep ceea ce citesc, dar observ că este trimis semnul egalității între deștept și inteligent. Ceva mai încolo, inteligent este cel ,,înzestrat cu inteligență , deschis la minte, pătrunzător”. Nu ni se mai spune că este deștept sau deșteptul care etc….
În ediția 2009 a DEX-ului era însă prezentă precizarea: ,,Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător”… Dicționarele de sinonime abundă în a considera că prin inteligent înțelegem un om ,,deștept pătrunzător”. Dicționarele de psihologie se feresc de a defini noțiunea de prost, dar trimit cu dezvoltări nuanțate către inteligență. ,,Marele dicționar al Psihologiei” (Larousse; București, Editura Trei, 2006, p. 604) ne spune că inteligența ,,evocă o capacitate generală de adaptare la situații noi prin intermediul unor proceduri cognitive”. Nota bene, același dicționar privește în orizonturile inteligenței practice, care este înțeleasă ca fiind ,,capacitatea de a rezolva probleme concrete prin acțiune”. Există analfabeți care rezolvă minunat ,,probleme concrete prin acțiune”, dar și inteligenți care, încercând să rezolve aceleași situații eșuează lamentabil. Mai poate fi considerat analfabetul prost?… Tot din zări franțuzești, cu Roland Doron și Françoise Parot (,,Dicționar de psihologie”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1999, p. 410) suntem invitați să înțelegem inteligența ca pe o funcție psihologică sau ansamblu de funcții care, ,,elaborând combinații originale ale conduitelor, achiziționează și folosește cunoștințe noi și, eventual, raționează și rezolvă problemele conform regulilor degajate (s. n., I.F.) prin formalizările logicii”. Inteligența practică este privită ca desemnând ,,forme de inteligență aplicate la situații concrete ale vieții practice, spre deosebire de cele care intervin în cunoștințele abstracte și formale” (ibid., p. 412).
Unii complică dezbaterea atât de mult, dar seducător, încât granițele dintre prost și inteligent sunt dinamitate. Într-un discurs susținut la o manifestare organizată de revista ,,Cariere” (4 iunie, 2015), persuasiv, Andrei Pleșu a afirmat/ argumentat: ,,Toți suntem proști. Dar mai proști ca oamenii inteligenți, mai rar”. Parcă dialogând cu Andrei Pleșu, Peter H. Frank, realizând o ,,incursiune în gândirea critică pentru oamenii de afaceri și nu numai”, mărturisește: ,,M-am săturat să fiu prost” (București, Editura Humanitas, 2015). Peter H. Frank, sosit în mediul de afaceri românesc și pe filiera Universității Georgetown, are o carieră construită în jurnalism, banking, politică, educație, afaceri, consultanță, redactat discursuri, publicare de cărți/ articole cu tematică SF și de marketing. Între altele, el dedică volumul și ,,sutelor de șefi și colegi care mi-au oferit exemple de prostie de neuitat”. Autorul mărturisește că a văzut ,,multă prostie. Multă. Și pot să vă spun că nu există o industrie anume sau oameni care să aibă monopolul prostiei” (op. cit., p 11). Cu onestitate, notează: ,,Mi-am petrecut toată viața încercând să devin mai puțin prost, în general, în toate privințele, mai ales în afaceri […]. În ce măsură am reușit să devin mai puțin prost? Îi las pe ceilalți să se pronunțe” (ibid., pp. 11, 14). Cartea lui Peter H. Frank nu pune la dispoziție soluții pentru evitarea prostiilor în afaceri. Faptul că ,,am citit Război și pace nu mă ajută să devin Napoleon”… Soluțiile trebuie căutate. Acestea nu ne vor feri de unele decizii proaste, dar ne vor ajuta să devenim, în mediul de afaceri, ,,oameni îmbunătățiți”. Peter Frank scrie cu încrederea că te ajută, așa cum se ajută și pe el, să fii mai puțin prost. Cu eleganță, ne sugerează că este necesar ca din când în când să privim în oglindă și să acceptăm uneori că avem motive să fim cu toții mai vigilenți. Așa că mai ușor cu gândul că prostia este doar monopolul unora…
În ultimul timp, psihologii și sociologii s-au îndrăgostit de efectul Flynn, teorie a neozeelandezului James R. Flynn, care vizează felul în care s-au produs modificări la nivelul inteligenței umane, în epoca modernă. Testele propuse de acesta încearcă să surprindă potenţialul minţii umane şi felul în care aceasta a evoluat de la începutul secolului al XX-lea, până astăzi, în funcţie de diverse realităţi. E drept că Le Monde a sugerat că ,,ar trebui să ne temem de o «stupidizare» a umanităţii”, folosind instrumentele de măsurare recomandate de Flynn, dar mulți cercetătorii par să fie încântați de efectul Flynn. În România însă, recentele cercetări centrate pe principiile lui Flynn, care măsoară și creșterea medie a inteligenței generaționale pe țări, arată că românii au atins apogeul I.Q.-ului în 1989, pentru ,,ca în anii ‘90 să se prăbușească într-un soi de beznă a minții, la nivelul anilor de după al doilea război mondial, când elitele au fost eliminate și activiștii de partid au fost făcuți profesori universitari”, comentează editorialistul Doru Bușcu. Surprizele apar și din zări neașteptate. În cadrul studiului realizat de Ragnar Frisch Centre for Economic Research, în Norvegia, țară în care Educația este o vedetă, au fost analizate rezultatele a 730.000 de teste IQ. Cercetătorii au ajuns la concluzia că efectul Flynn și-a atins apogeul la mijlocul anilor 1970.
De atunci, trendul este în scădere semnificativă. „Este cea mai convingătoare dovadă de până acum că efectul Flynn s-a inversat. Dacă plecăm de la asumpția că modelul lor este corect, rezultatele sunt impresionante și destul de îngrijorătoare ”, a spus psihologul Stuart Ritchie, de la Universitatea din Edinburgh, pentru The Times. Ne lovim însă aici de natura testelor prin care este calculat controversatul IQ. Unii cercetătorii argumentează, pe drept, că schimbările de lifestyle ar putea fi de vină: felul în care sunt crescuți și educați copiii, cum își petrec timpul liber, ce fel de jocuri aleg, dacă citesc etc. Pe de altă parte, s-ar putea ca testele de inteligență să nu fi fost adaptate cerințelor societății moderne, fiind astfel inexacte. De exemplu, s-ar putea concentra pe noțiuni pe care nu se mai pune accentul în societatea contemporană. Astfel, există o diferență între inteligența cristalizată și cea fluidă. Cea cristalizată cuprinde lucrurile pe care le-ai învățat, cea fluidă se referă la abilitatea unui individ de a vedea în perspectivă și de a-și folosi logica în rezolvarea unor probleme de care nu s-a mai lovit până în prezent. Concluzia nu este aceea că am fi mai puțin deștepți/ inteligenți, că am fi mai proști, ca să nu ocolim tema noastră, ci că trebuie să înțelegem că testele IQ nu au ținut pasul cu evoluția societății.
În ,,The New Yorker”, Malcolm Gladwell scria recent ceva foarte interesant: ,,Efectul Flynn ne spune că I.Q. nu poate fi ceea ce credem noi că este: în loc să fie o măsură a inteligenței naturale, neînvățate, este ceva ce poate fi influențat de educația pe care o primim și de societatea în care trăim”. Din orizontul acestei sugestii putem înțelege și mai bine de ce performanțele cognitive ale românilor sunt, potrivit celor mai recente studii, sub media europeană, potrivit teoriei lui Flynn.
