Pe directorul general al unei mari intreprinderi bacauane in care tehnologia se dezvolta in progresie geometrica il aud de câtiva ani cainându-se ca nu prea mai gaseste oameni calificati in meserii specifice domeniului sau de activitate. Intreprinderea face tot mai mari progrese, are contracte cu unii dintre cei mai importanti parteneri din piata pe care se misca, dar greu mai gaseste meseriasi.
Plasarea in topul producatorilor ii da sperante de angajamente din ce in ce mai mari in industria ei.
Compania in cauza nu se da batuta la capitolul resurse umane, preia mult tineret, il trece prin sinuoase interviuri de angajare, iar pe câtiva ii si angajeaza.
Are deja peste 1.000 de tineri nou angajati, dar cu mare efort si, evident, cu multa rabdare. Mai mult, pe cei mai multi ii trece printr-un laborios proces de calificare „la locul de munca”, motiv pentru care de o buna bucata de timp compania a devenit un veritabil centru de formare profesionala in vreo trei meserii, atestat de Ministerul Educatiei.
„Nu ne vine nimeni din scolile profesionale, dar angajam zi de zi oameni pe care ii pregatim noi, pe cheltuiala noastra, le dam si diplome. Tinerii de astazi stiu sa manevreze calculatoarele, dar nu stiu nimic despre tehnica, despre materiale si chiar putini ingineri absolventi stiu ca exista celebra diagrama fier-carbon”.
De ce, oare, nu mai vad tinerii de astazi caratele bratarii de aur numita meserie? O fi un vid in procesul traditional de educatie? O fi un efect al unei mentalitati paguboase? O fi de vina sistemul – cum spunem mereu? Or fi meseriile atât de prost platite incât nu mai atrag pe nimeni?
Poate o fi câte ceva din toate acestea, chiar si mai mult decât am putut insira aici.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
