Faptul că mersul după fentă a devenit sport național nu m-ar deranja atât de multă dacă nu aș fi afectat de consecințe. Până la urmă, aș putea trăi știind că o bună parte din conaționali au grave probleme la mansardă și nu sunt în stare să judece obiectiv, să se informeze și preferă să muște din ceea ce li se dă la televizor sau aiurea pe net.
Dar, cum spuneam, faptul că mulți muscă poveștile vândute de oficinele specializate în dezinformare are efecte. Pe linia alegeri – desemnarea Guvernului – stabilirea politicilor publice – punerea în aplicare. Faptul că mulți se duc după fentă determina, în ultima instanța, bunăstarea economică a populației.
Am povestit, săptămâna trecută despre experimentele Milgram și despre legile psihologice determinate de acesta. Prima legea, ce a conformismului, spune că, mai ales într-o situație de criză, cei care nu se pricep să judece sau nu sunt învățați să ia decizii, lasă în seama societății să decidă în locul lor. Iar, societatea, știm bine, decide prin intermediul liderilor de opinie. Câtă vreme liderul de opinie era un specialist într-o problema, specialist care nu putea fi contestat întrucât nu avea cine să o facă, se poate presupune că șansele de a se lua o decizie în favoarea întregii societăți erau mai mari.
Dar, de la inventarea rețelelor sociale încoace, acești lideri de opinie – specialiști au fost înlocuiți cu lideri de opinie – gură mare. Păreriștii de azi nu au nici studii, nici operă, nici măcar o calificare la locul de muncă. Cu cât zbiară mai tare cineva, cu atâta câștigă mai mulți adepți.
Și, desigur, mai este problema interesului. Că nu toți liderii de opinie strigă propriile idei, ci, în general, ideile altora. Dinăuntru și din afară. De aceea mulți români trăiesc cu impresia că războiul o să înceapă în câteva zile, de aceea, pe lângă trupele americane din țară ne vom trezi, în curând, și cu cele franceze deși noi nu le-am chemat să vină.
Adrian Severin pomenește în acest context de „incidentul Fashoda”, când trupele franceze erau să între în conflict cu cele britanice pentru controlul Sudanului, în secolul XIX. Colonie suntem, trupe de ocupație avem, de ce nu ar exista și un conflict între imperiile care doresc să controleze acest teritoriu? Totul împachetat frumos sub numele de „apărare contra agresiunii rusești”.
Răzvan Bibire
