Se străduiesc din răsputeri sumedenie de oameni, unii mai dotați, alții mai puțin dotați intelectual, să demonstreze că «Miorița» e un fals, că românii nu au această atitudine și, că, în general, românul e cel mai tare din parcare dar, din diferite motive, nu a fost lăsat să o demonstreze.
Pentru cititorii noștri care au chiulit de la școală, este vorba de balada Miorița, în care un cioban, deși avertizat că va fi ucis pentru că alții puseseră ochii pe oile sale, își acceptă soarta. E suficient să citești comentariile pe forumuri și pe rețelele sociale ca să vezi că atitudinea asta este una extrem de comună. „Ne merităm soarta”, „Nu avem ce face”, „Ăștia suntem și nu avem scăpare”, „Doar la noi se putea întâmpla”… Vă sună cunoscut?! Dar nu e numai atât.
De la atitudinea pasivă, de acceptarea unei situații, se ajunge la o atitudine de negare a existenței vreunei soluții de ieșire din impas. Cum apare la orizont câte o idee interesantă, cum românii dau buzna să spună că așa ceva în veci nu o să se construiască, nu o să se întâmple, nu o să vedem minunea respectivă.
Iar când o văd realizată într-un final, imediat se găsesc explicații: s-a făcut pentru că au pus umărul străinii ori pentru că la mijloc au fost interese obscure și așa mai departe. Miorița se află în ADN-ul nostru național și a rămas acolo pentru că am ales, ca popor, calea minimului efort.
Ne complacem în această stare pentru că ne este mai ușor să dăm vina pe diferite forțe, unele reale, altele, nu, decât să ne uităm în oglindă și să spunem că nu reușim să punem piatră peste piatră pentru că nu vrem să o facem.
Dăm vina mereu pe clasa politică; dar cine a votat atâția ani aceiași politicieni-scamatori?!
Cine i-a pus în fruntea bucatelor pe cei care și-au tăiat lor porții generoase, nelăsând pentru restul decât firimituri?! Cine a acceptat fără să spună o vorbă controlul extern asupra resurselor interne?!
Cine a permis tot acest circ cotidian pe care unii îl numesc politică?!
Am mai spus-o de multe ori: dacă vrem o țară că afară, trebuie să ne schimbam noi înșine. Și să începem cu lucrurile mici: să nu mai aruncăm hârtii pe stradă, să ducem punga cu gunoi la ghenă și nu s-o aruncăm în boscheți, să nu mai parcăm acolo unde nu e voie sub pretextul că nu sunt parcări. Schimbarea trebuie să se facă de jos în sus dacă vrem să fie pe termen lung.
«Miorița» este o poveste frumoasă, dar trebuie să rămână o poveste; dacă vrem să evoluăm ca țară, trebuie să ne schimbăm ca popor.
