Mentalitate de invingatori

Ioan si Costica Ivu. Primul are 34 de ani, al doilea 39. Sunt doi frati intreprinzatori din comuna Pârjol. Au atitudine. Vor sa se realizeze, sa actioneze. Au curaj, indrazneala, sunt perseverenti si isi asuma mereu riscuri, pentru ca nu concep sa stea nicio clipa. Fac bani din orice, dar prin munca cinstita. Organizati si responsabili, au ajuns mândria familiei si a intregului sat.

I-am intâlnit, intâmplator, in fata unui magazin satesc care, initial, am crezut ca ar fi o pensiune. Mare, pe doua niveluri, cu ziduri de piatra, cu acoperis de lemn. Fratii Ivu isi beau cafeaua de dimineata pe terasa, desi frigul „intepa” bine. Ei sunt proprietarii. „Mai mult Ioan”, mi se explica.

Ioan e cel cu ideile. Sunt doi frati care, desi traiesc la sat, au o minte sprintena, iute, muncesc, nu se plâng. „De trei ori am luat-o de la zero. Dar nu m-am speriat. Casa asta pe care o vedeti, care are magazin la parter, am ridicat-o din temelie in cinci luni. Aici a fost locuinta bunicilor sotiei mele.

A luat foc acum vreo cinci ani. A ars tot. Si marfa, si pereti, gard, tot”, povesteste Ioan. Aflu ca e casatorit, ca are doi copii (o fata de 6 ani si un baietel de 3), iar „pe drum mai e unul”. Face de toate. E specialist in constructii, desi a terminat scoala profesionala de mecanici auto. „Dar viata m-a invatat ca daca stai, n-ai. Asa ca fac de toate”, spune sec.

„Muncim curat, nu ne ascundem”

Parintii lor, acum pensionari, fosti dascali amândoi, au si ei pamânt, dar cresc si 10 vaci. Socrii au 30 de vite, 70 de oi, 30 de capre, hectare intregi de arat, stupi de albine. Ii ajuta pe toti.

„Facem si agricultura, si zootehnie, si constructie, vindem si la magazin, avem si livada de pruni, cazane de tuica, facem si instalatii de apa”, mai spune Ion. Nu sunt bogati, dar nici nu se plâng. Totul e câstigat prin munca cinstita, prin nopti nedormite, prin concedii ratate. De constructii se ocupa numai in sezonul de vara. Atunci merg lucrarile. In 3-4 luni dau “la gata” o vila. Sunt deja vreo 20-30 numai in sat.

„E greu peste tot. Daca vrei sa faci ceva, sa te ridici, imediat controale. Dar, noi muncim curat, nu ne ascundem. Am angajat si doi baieti care ma ajuta, le dau si lor o bucata de pâine, sa traiasca. Usor nu-i deloc, dar daca stai, mori”, mai spune Ioan, plin de viata. Sotia lui se ocupa de magazin, iar el o mai ajuta cu aprovizionarea. Au de toate acolo. De la pâine, fructe si carne, pâna la vin, cafea si servetele de masa. In aceeasi curte cu magazinul este si o frizerie – coafor. Cel putin asa scrie pe usa. „A fost. Nu mai e, mi se explica. A mers bine vreo doi ani. Veneau toate femeile din sat aici sa se aranjeze. Dar nu mai merge. Asa ca acum, e doar magazie acolo.”

La Muntele Athos

Ma surprinde verva lor, taria cu care isi sustin ideile, puterea de a merge mereu mai departe. Costica e mai boem. Sau asa pare. Acum e in vacanta. Mirarea mea stârneste zâmbete in jur. Abia a venit de la munca din Germania si vrea sa-si oblojesca spatele, ca il cam lasa. In 1997 a intrat clandestin la Muntele Athos. Lucra pe acea vreme in Grecia, la cules de portocale, dar a fost atras de viata pustnica de acolo.

„Mai erau si alti români la Muntele Athos. M-am dus si eu. Sa vad cum e, si acolo am ramas”, imi zice Costica, rememorând traseul greu, caldura suportata, teama. A lucrat pentru inceput acolo ca gradinar, dar apoi in bucatarie. „Am facut de toate. Am spalat si vase, am curatat legume, dar am fost si ajutor de bucatar. Am avut noroc. Asa am invatat bucataria greceasca. M-a ajutat ulterior”, declara. De ce?

14 ani in Grecia, de doi, in Germania

A stat 14 ani in Grecia. Iar, ultimii patru ani, la Muntele Athos. „Nu e numai sihastrie acolo. E viata normala, ca peste tot”, tine sa-mi precizeze. „Si munca grea”, adauga. Asa ca a incercat si in Germania. Acolo a dat peste un „popor rece”, dar norocul lui a fost sa gaseasca un job la un hotel care era interesat de bucataria greceasca.

„Al meu a fost. Experienta din Grecia m-a ajutat foarte mult, mai ales ca eram specialist in diverse retete culinare. Numai ca, pe lânga munca de bucatar, faceam si altele. Caram marfa, aduceam carcasele de carne din camera frigorifica, spalam vase, alternam activitatea in frig si in caldura, asa ca … am inceput sa cam scârtâi pe la incheieturi”, mai zice Costica.

„Aici, simti ca traiesti cu adevarat”

Discutia se intoarce la munca din satul natal. Aici se vad amândoi si peste 20 de ani. Costica vrea sa mai incerce si cu apicultura, având studii cu diploma in domeniu, dupa cum imi spune, iar Ioan, vrea sa dezvolte o stâna de oi. Mai au un frate, Vasile, licentiat in Automatizari, deocamdata, e in Iasi, si o sora, invatatoare, in Ploiesti.

„Insa, cu siguranta, cu totii, tot pe aici vom fi, prin zona. Aici simti ca traiesti cu adevarat, unde te-ai nascut si ai crescut”, conchid cei doi frati Ivu. Adevarati invingatori. O familie cu mentalitate de invingatori.