Interviu cu profesorul Costantin Balanean, Scoala “Spiru Haret” Bacau
– Domnule profesor, eu mai cred ca avem nevoie de modele, de oameni care prin ceea ce au facut, prin ceea ce au fost sau sunt ne-au influentat viata, modul de a gândi, de a actiona. Daca sunteti de acord cu aceasta afirmatie, cine v-a marcat in alegerea carierei, dar si a specialitatii – Fizica?
– Am ales inca din liceu Fizica, chiar daca la inceput am pornit cu chimia. Cu acelasi profesor faceam si Fizica, dupa care, in imprejurari pe care nu le cunosc, la liceul nostru a venit un profesor universitar din Timisoara (se vorbea ca a fost dat afara din acea universitate), un profesor foarte bun, care m-a indrumat usor-usor spre Fizica. Este vorba de un liceu din Covasna. Eu sunt nascut in judetul Salaj, insa in majoritatea timpului am locuit in Brasov, deoarece tatal meu avea un serviciu care il purta prin mai multe orase. Profesorul meu era foarte apropiat de elevii lui, ceea ce m-a determinat sa ma apropii de Fizica. Am urmat apoi facultatea la Universitatea din Brasov, unde am lucrat cu multi profesori foarte buni, multi dintre ei foarte tineri. Repartitia guvernamentala am primit-o la Scoala din Prajesti, judetul Bacau. Am lucrat acolo vreo 9-10 ani, intr-un colectiv foarte bun, cu totii tineri, tot acolo l-am cunoscut pe profesorul Paul Taralunga, un dascal si un om exceptional. In acei ani am reusit sa aduc scolii primul premiu – o mentiune – la faza judeteana de Fizica. Am locuit in comuna, dupa care m-am mutat in Bacau, fiind transferat la Scoala nr. 19. Dupa doar doi ani am avut primul rezultat demn de luat in seama. Am reusit cu elevul Costica Donea sa câstigam primul premiu al scolii la faza nationala a Olimpiadei de Fizica, un elev exceptional, care a si primit o bursa la o universitate din SUA. In 1990, m-am transferat la Scoala 18, actuala “Spiru Haret”. Si aici am avut rezultate foarte bune la olimpiade judetene, dar si nationale.
Cum este societatea, asa este si scoala
– Avem timp sa vorbim si despre acestea. Am trecut foarte repede peste gimnaziu, peste liceu.
– S-au dus anii, insa trebuie sa va spun ca tatal meu, de formatie tehnician, cu mare dragoste pentru carte, m-a ajutat, m-a impins de la spate, cum se spune, de aceea ii port un respect deosebit, cum la fel de mult am iubit-o pe mama, o femeie deosebita. Au fost ani dificili pentru mine ca elev, copil, apoi adolescent, ne mutam des, apoi am venit in Moldova, unde m-am obisnuit greu, veneam dintr-o zona mai rece, apoi a trecut mult timp pâna m-am obisnuit cu mâncarea de aici, cu mamaliga, cu borsul. De peste 20 de ani predau, invat copiii de la Scoala “Spiru Haret”. M-au cuprins amintirile in aceasta discutie cu dumneavoastra… Am avut mare noroc, daca noroc se cheama, si sansa sa lucrez in colective foarte bune, in scoli foarte bune, cu rezultate, cu traditie si mereu a trebuit sa ma ridic la nivelul lor.
– Un elev, presedintele Consiliului National al Elevilor, spunea zilele trecute ca elevii de astazi nu prea mai invata, sunt dezorientati, nu mai au motivatie. Ce se intâmpla, simtiti la clasa acest lucru?
– Va raspund scurt: daca o societate nu este in echilibru, nici invatamântul nu este. Copiii sunt efectiv debusolati, nu stiu ce si cum sa faca. O sa spuneti ca sunt prea mici pentru a realiza aceste lucruri, insa eu stau zilnic cu ei, ii vad, ii ascult, ii simt. Copiii de astazi sunt mult mai informati, traiesc – multi dintre ei – adevarate drame. Modelele lor nu mai sunt in carti, in spectacole, in literatura, modelele lor sunt la televizor, pe strada. Cum este societatea, asa este si scoala.
– Dar modelele lor nu sunt in clasa?
– Nu intotdeauna. Cu noi stau sase ore pe zi, afara realitatea este mai colorata.
– Pe de alta parte, se spune ca pe elevi ii ai asa cum ii cresti, cum ii educi. Cum vedeti relatia dintre profesor si elev, una de autoritate sau una de parteneriat?
– Una de parteneriat, copilul vede daca il iubesti, daca il iubesti mai putin decât pe altul. Prin exces de autoritate nu ai nicio sansa in fata elevului. Dar sa stiti ca la clasa munca este mai mult a profesorului, decât a elevului, din ce in ce mai putini depun eforturi pentru a intra total in materie, fata de perioada de inceput a carierei mele. Intervine aici si componenta parinte. Dupa 1994-1995, parintii – nu toti – nu mai aloca suficient timp pentru copii, unii au plecat in alte tari pentru a câstiga mai bine, altii alearga aici pentru a-si sustine familia. Vedeti cum in aceasta complicata ecuatie care este scoala, copilul, familia si societatea, este suficient ca o veriga sa se slabeasca, pentru a darâma toata constructia. Viata este dura, iar copiii nostri ii cunosc duritatea de mici. Ei sunt foarte fragili si de aceea noi, educatorii, profesorii avem o misiune extrem de importanta, de dificila in procesul de invatamânt, dar si in cel educativ. Omul, copilul nu trebuie abandonati, uitati, in legi, in principii, ei sunt in primul rând fiinte umane, in care importanta este comunicarea.
Misiunea noastra este sa luminam mintea copiilor
– Vorbeam de constructie, de legi, a aparut o noua lege a invatamântului, ce a adus cu plus, ce poate fi trecut la minus?
– Este o lege ca oricare alta, are plusuri si minusuri, noi le-am discutat si inainte si dupa aprobarea ei. Ea sufera de ceea ce sufera intreaga societate: lipsa fondurilor.
– Sunteti profesor la una dintre cele mai bine cotate scoli din municipiu, rezultatele o demonstreaza…
– Da, am acest privilegiu. Este o scoala cu un corp profesoral foarte bun, cu dotari care ne permit sa desfasuram un proces de educare si invatare corespunzator, nu la cel mai inalt nivel, insa am precizat – corespunzator. Am avut avantajul ca aici au venit si vin copii care provin din familii de intelectuali, responsabile, cu traditie in familie, insa si la noi aceasta structura s-a modificat in timp, ca urmare a modificarii structurii demografice. Dar si Curricula are un rol important in desfasurarea unei activitati, matematica si româna sunt disciplinele vedeta, iar celelalte sunt pe planul doi, si asa sunt tratate si de elevi. Aria curriculara ar trebui sa fie ca spectrul luminos, fiecare arie sa fie ca o raza luminoasa, daca o raza “lipseste”, se schimba culoarea. Daca “lipsesc” mai multe, ajungem la non-culoare, cenusiu. Despre asta este vorba.
– Fizica nu este o disciplina usoara, la fel ca si matematica sau chimia. Intr-o clasa sunt copii cu diferite inclinatii, pasiuni, lucrati separat sau egal cu toti?
– La clasa tratez toti copiii la fel, toti trebuie sa plece de la ora cu ceea ce contine programa, dar lucrez diferentiat. Eu sunt adeptul invatarii in clasa, deoarece stiu ca in timpul lor liber nu se mai pregatesc acasa. Dintotdeauna eu am facut si fac pregatire suplimentara in scoala, dupa un anumit program, cine doreste sa invete, sa aprofundeze, eu le stau la dispozitie. In fiecare an as putea contabiliza peste 160 de ore, cumulate. Nu vin toti, insa ma bucur ca vin cei carora le place fizica, care vor sa stie mai mult, sa inteleaga fenomenele, legile, de multe ori vin ei cu probleme, cu subiecte pe care le discutam, le analizam in cadrul acestor ore. Cei mai multi vin din clasele a VI-a si a VII-a. Merg inainte, inseamna ca acel elev, acei elevi vin de placere la Fizica, iar eu nu pot sa-i dezamagesc. Au incredere in mine. Sunt constient, stiu din experienta atâtor ani de catedra ca nu toti copiii au inclinatie spre matematica sau fizica, o parte merg la româna, la chimie, la biologie, fiecare profesor doreste, depune efort pentru materia lui. Nu-i nicio suparare, important este ca toti sa faca ceea ce doresc si spre ce au inclinatie, ii mâna pasiunea. Repet, toti avem acelasi tel: sa le luminam mintea, sa le deschidem orizonturi, sa le descoperim pasiunile si sa-i ducem mai departe.
– O alta problema care se discuta astazi se refera la modul in care se comporta profesorul la clasa, el trebuie sa fie placut, populist prin notele acordate sau exigent, sa se comporte ca un dascal profesionist, cu principii cazone?
– Si, si. Trebuie sa fie empatie intre profesor si elev, daca nu exista, atunci nu exista comunicare, copilul nu va invata niciodata, te uiti urât la el, ii vorbesti pe un ton iritat (tonul recomanda un profesor, conteaza foarte mult) l-ai pierdut, se izoleaza si nu-l mai ai ca partener. Vorbeati de note, eu nu am ezitat niciodata sa dau nota unu, atunci când a fost vorba de furt, nu incurajez, nu agreez furtul. Cum la fel ma ridic la nota 10, atunci când vad ca elevul meu a invatat, stie fizica. Mai am un principiu, acord elevului bonusul de un punct, atunci când are nevoie de el. Eu iubesc foarte mult copiii, cum la fel de mult imi iubesc meseria, imbinând aceste doua sentimente, incerc sa le devin util prin ceea ce stiu eu, dar si prin modul cum predau fizica, un obiect daca nu urât de elevi, atunci, cu siguranta, dificil.
Comunicarea este vitala in triunghiul profesor-elev-parinte
– Un remarcabil profesor spunea ca mai intâi trebuie sa fii pedagog si apoi dascal.
– Perfect adevarat. Poti sa fii cel mai bun profesor de pe continent, daca nu ai in suflet, daca nu ai in inima acele disponibilitati de a darui ceea ce stii tu, ti-ai gresit cariera, faci mai mult rau decât bine celor pe care parintii ti i-au incredintat pentru instructie. De la orele mele nu lipseste nimeni nemotivat, de aceea imi place sa cred ca nu sunt sperietoarea scolii. La ore nu facem numai fizica pura, calatorim si in alte domenii care au legatura cu fizica, am invatat de la profesorii mei ca fizica, ca obiect, ca materie de studiu, nu este una abstracta, ea are legatura cu viata, cu viata sociala, nimic nu se intâmpla fara o explicatie care poate veni si din fizica, trebuie sa stii sa o aduci la nivelul de intelegere al copilului de 10- 12-14 ani. Nu poti ca 50 de minute sa tii copilul sub tensiune, el are nevoie de un respiro la 15-20 de minute, de o pauza intelectuala. Este ca la inot, tragi tare, respiri, intorci la capatul bazinului si iar tragi tare, dupa care respiri. Trebuie sa folosesti si acea parte a creierului dispusa spre relaxare. Este foarte important pentru mine ca elevul sa-mi deschida usa clasei cu placere, dispus sa ma asculte.
– Suntem cu doar cateva zile inainte de olimpiada judeteana de Fizica. Va rog sa faceti un bilant din ultimii ani in urma participarii elevilor de la Scoala “Spiru Haret” la aceste olimpiade.
– In fiecare an am obtinut rezultate bune la fazele judetene, cât si la fazele superioare. Scoala noastra se poate mândri cu importante premii la fazele nationale de fizica. In 1993, elevul Ion Ionescu a obtinut Premiul II pe tara, iar in 1994 a luat Premiul I. Un elev exceptional, care a facut “Bacovia”, dupa care a obtinut o bursa in Germania, iar acum lucreaza in IT. Urmeaza un Premiu II, in 1996, obtinut de Cristian Balaceanu, iar in 2005 Tiberiu Placinta a luat un Premiu Special la aceeasi faza. Nu sunt numai rezultatele mele, sunt si ale colegilor, ale elevilor, dar si ale parintilor. Nu pot sa nu o mentionez pe eleva Alexandra Otiman, o eleva foarte muncitoare, cu o inteligenta sclipitoare, insa s-a orientat spre matematica, a terminat tot la Bacovia. Au fost si alte succese, alte medalii si diplome la diferite concursuri, pe care memoria, statistica din scoala le retin.
– Am ajuns, fara sa imi propun, la ecuatia elev-profesor-parinte. Care este rolul parintilor in sistemul “legislativ” al fizicii, al scolii?
– Nu este o relatie matematica, nu este o relatie pur fizica, este una umana, de colaborare, de comunicare. Eu, ca profesor, doresc si incerc sa am o buna comunicare cu parintii elevilor. Sa stiti ca nu este usor. Nu sunt multi parinti care accepta observatiile, recomandarile profesorilor. Ei, ca parinti, au alta perceptia fata de copilul lor.
Pregatirea in particular este un moft
– Am vorbit de initiativa, de practica dumneavoastra de ani de zile, de a organiza pregatire suplimentara cu elevii in scoala, insa multi elevi, incurajati de profesori, de parinti, merg la meditatii, in particular. Cunosc parinti care incep meditatiile inca din clasele primare. De ce s-a ajuns aici? Programa scolara, orele de la clasa nu mai sunt suficiente?
– Domnule reporter, chestia asta cu meditatiile va rog sa nu o discutam. A fost o moda, este inca o moda, ca sa ma exprim in termenii actuali. Eu am fost si sunt adeptul pregatirii in cadrul scolii, la ore in primul rând si in programul de pregatire suplimentara stabilit benevol de mine. Cine vrea sa invete carte, indiferent de materie, o poate face in sistemul institutionalizat. Ceea ce se intâmpla in afara scolii, in particular, nu ma intereseaza, dar nici nu sunt impotriva acestor practici. Sunt copii care nu se pot concentra, nu pot acumula in sistemul colectiv, institutionalizat. In rest, nu vad motivatiile, doar daca parintele vrea sa scape de o obligatie, daca are posibilitati financiare peste medie. Eu cred si am sustinut mereu ca in scoala, daca profesorul isi face meseria, daca se dedica total elevilor, daca este in priza, cum se spune, cu noutatile in domeniu, daca ii pasa, atunci avem o scoala de performanta. Dupa mine, pregatirea in particular este un moft. Si cu mofturile nu poti sa te pui. In scoala noastra, fara sa apelez la sofisme, se face scoala, se invata carte.
– Trebuie sa va intreb, parintii iau aceste decizii deoarece au informatii ca in scoala nu se face carte?
– Nu, nu cred. Nu cunosc si refuz sa accept o asemenea optica. Când ne-am ales aceasta meserie, când am hotarât sa devenim dascali, in sensul cel mai nobil al conceptului, am stiut ce responsabilitate ne asumam. Noi nu avem obligatia sa scoatem savanti, insa prin munca noastra, prin daruire, prin consecventa si, uneori, prin sacrificiu, avem orgoliul ca am pus o piatra la temelia viitorului savant, om de stiinta. Noi nu suntem actori, chiar daca mie imi place sa fac din orele mele un spectacol. Un spectacol de buna calitate, a carui premiera a avut loc acum mai bine de 40 de ani.
– Domnule profesor, facem ce facem si ajungem tot la probleme generale, la principii, la concepte…
– Nu uitati ca eu sunt profesor la o disciplina care opereaza cu legi, cu principii, unde nu exista limite, portile cunoasterii sunt mereu deschise. Acest lucru le spun si elevilor mei, daca astazi nu avem explicatii pentru un fenomen, cu siguranta mâine le vom avea si, este posibil ca unul dintre raspunsuri sa fie formulat chiar de unul dintre ei. Nu credeti? Dascalul are menirea de a deschide noi orizonturi elevilor, nu de a-i indoctrina, de a-i face sclavii manualului, legilor, principiilor. Ei trebuie stimulati, invatati, mai ales la aceasta vârsta, sa zburde liberi printre idei, sa dea cu ele de pamânt, sa le nege, dar sa puna altceva in locul lor. Asta uitam uneori noi, dascalii.
– Ce inseamna o relatie corecta cu elevul? Am citit, am auzit tot felul de teorii, de explicatii, de justificari.
– Sa fii blând, dar si exigent. Sa fii, daca poti, tata, mama, dar si profesor. Sa fii drept in aprecieri. Si, sa mai spun ceva foarte important, pe care eu il apreciez foarte mult: multi copii au curajul sa-ti spuna direct, in fata, ceea ce gândesc despre modul in care ii tratezi, despre modul cum te comporti cu ei, in raport cu ceilalti elevi din clasa. Nu-i vorba de democratie, ci de o anumita maturitate.
– Exista, ca sa preluam un termen din chimie, «substanta activa» in masa de elevi care urmeaza scolile din România?
– Exista, si inca de foarte buna calitate. Acelasi lucru pot sa-l afirm si despre Scoala «Spiru Haret». Avem copii talentati, avem copii cu o dotare intelectuala foarte solida. Scoala se bucura de un prestigiu câstigat in multi ani de munca, generatii intregi de elevi au invatat si au primit certificat de buna calitate si purtare.
Perseverenta, perseverenta, perseverenta
– Spuneati ca mâine (sâmbata) are loc Olimpiada de Fizica, faza judeteana. Câti elevi s-au inscris si cu ce sperante mergeti acolo?
– Olimpiadele creeaza cu multe luni inainte o anumita stare de competitie, este benefica, copiii se pregatesc, devin preocupati. Mergem cu opt copii, un numar mai mic fata de anii trecuti. Am plecat la drum mai multi, insa câtiva au renuntat pe parcurs, unii chiar zilele acestea. Speram sa obtinem rezultate bune, chiar premii la clasele a VI-a si a VII-a. Am copii buni, harnici, care au mai participat si in anii anteriori la olimpiade. Le reamintesc mereu rezultatele fostilor lor colegi, le arat panoul de pe holul scolii, unde sunt trecuti toti olimpicii de la scoala noastra. Aici avem, iata, motivatii (n.a. – Olimpiada de fizica s-a amânat din cauza vremii nefavorabile).
– Va vad preocupat, observ si o unda de pesimism la dumneavoastra, insa care sunt satisfactiile profesorului de fizica Costantin Balanean?
– Satisfactii? Generatiile intregi de copii care au invatat fizica cu mine. Generatiile de elevi care au reusit la licee cu prestigiu din Bacau sau din tara. Miile de studenti si specialisti care l-au avut ca profesor, diriginte, prieten pe profersorul Balanean. Ma bucur când fosti elevi deschid usa cabinetului de Fizica si spun, cu sfiala: “Buna ziua, dom’ profesor!”. Simt un sentiment de satisfactie atunci când fosti elevi, acum oameni maturi, realizati, isi aduc copiii la scoala unde au invatat si ei. Dar cea mai mare satisfactie, bucurie o ai atunci când vezi, auzi ca fostii tai elevi au reusit in viata – inseamna ca noi, dascalii lor, nu am pierdut timpul la catedra.
– Spunea un renumit medic din Bacau ca sfaturile sa le dai când iti sunt cerute, dar, totusi, ce le spuneti copiilor atunci când ii preluati din clasa a VI-a?
– Nu le spun mare lucru, le spun perseverenta, perseverenta, perseverenta. Nimic in viata nu se câstiga fara munca, chiar daca astazi sistemul de valori este bulversat. E ca si in sport, câstigi – mergi inainte, pierzi – mergi inainte, cu deosebirea ca nu ai ce sa pierzi atunci când inveti, când urmezi o scoala. Pâna la urma este viata, iar viata nu poate fi explicata in afara legilor fizicii. In rest, viata este asa cum este, uneori ne supunem, alteori ne razvratim, ceea ce este specific naturii umane, eu vorbesc de acea razvratire creatoare si mi-as dori ca toti elevii mei sa fie niste razvratiti.
