28 noiembrie 2024

Memoriile unui profesor de chimie în comunism

Profesorul Constantin Zavati, colonel în rezervă, publică, la Editura SINGUR, din Târgovişte, o nouă carte: “Memoriile unui profesor de chimie în comunism”, a treia din seria de memorii, după “Memoriile unui ofiţer de artilerie” şi “Memorii din copilăria mea”, volume care acoperă întreaga viaţă a unui om care a trăit, a muncit şi a creat în epoci diferite, regalitate, comunism şi în democraţie de tip nou românesc.

A debutat târziu, în 2015, la 92 de ani, la insistenţele familiei fiicei profesorului, Mariana Carmen Gardner, profesor, traducător, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, stabilită în Anglia, “toţi curioşi să cunoască aspecte din viaţa mea”, după cum afirmă prof. Zavati, în prezentul volum.



Apreciat de critica de specialitate, primul volum prezintă activitatea ca militar, elev la Liceul Militar “Ştefan cel Mare” din Cernăuţi (1934-1942), apoi doi ani la Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie din Germania şi ultimii doi ani ca ofiţer activ în Armata Regală a României (1944-1946). Volumul doi “Memorii din copilăria mea” cuprinde perioada dintre 1923-1934.

Volumul III din Memorii reia povestea ofiţerului de artilerie, pus la dispoziţia armatei în 1946, împreună cu alţi 9000 de ofiţeri, când Constantin Zavati urmează Facultatea de Chimie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, unde a intrat fără examen, fiind repartizat, după absolvire, la Liceul Internat de fete, azi Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”, unde a profesat până în anul 1983, când a ieşit la pensie.

Cartea rememorează, cu lux de amănunte, precizie nemţească şi talent, întreaga perioadă cât a fost profesor de chimie şi inspector şcolar, ani în care învăţământul românesc a trecut prin mari transformări, profesorul Zavati nefiind ocolit de multe incidente, ca urmare a faptului că a fost un cadru didactic exigent, foarte exigent, însă drept şi corect, fapt remarcat şi de colegii lui de cancelarie cât şi de multe generaţii de elevi, unele opinii fiind cuprinse în cartea de faţă.

Este o adevărată frescă a anilor de început ai învăţămâmtului din perioada comunistă, dominantă fiind preocuparea pentru pregătirea elevilor, aplicarea unor metode moderne de predare, îmbinarea teoriei cu practica, care au avut drept rezultat ca Liceul “Vasile Alecsandri” să obţină rezultate de excepţie în toţi aceşti ani.

Sunt în carte figuri de profesori, directori, laboranţi, inspectori şcolari, funcţionari, activişti de partid, elevi care au marcat, prin activitatea lor, numele şi apoi renumele acestei prestigioase instituţii de învăţământ din Bacău. Este o adevărată încântare lectura acestei cărţi, este chiar o istorie culturală a oraşului, cu petele lui gri, “roşii” sau albastre. Sunt memorabile paginile în care prof. Zavati acorda meditaţii la chimie foştilor primi secretari ai regiunii sau judeţului (Doboş şi Roşu), unor ofiţeri de la Secu sau Miliţie, “benevol” şi gratis.

Acum, profesorul Zavati se bucură de o binemeritată pensie, însă una activă, fiiind reabilitat, veteran de război, cu o memorie fenomenală şi o sănătate ca fierul multor decoraţii şi ordine primite ca urmare a activităţii lui militare şi didactice.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014