28 noiembrie 2024

Memorialul „Alexa- Ganea- Condurache”

Vineri, de la ora 16.00, jucătorii FCM Bacău din perioada 1990-2000 vor susține un meci demonstrativ la Sala Sporturilor

FCM Bacău revine pe teren. Cu numele și, mai ales, cu spiritul. O face cu ocazia unui meci demonstrativ, programat vineri după-amiaza, la Sala Sporturilor și închinat memoriei a trei dintre jucătorii emblematici ai Bacăului, care au dispărut dintre noi: Niculae Alexa, Florin Ganea și Sorin Condurache. Memorialul „Alexa -Ganea- Condurache” va reuni o bună parte din suflarea „galben-albastră”.



Pe teren, acolo unde vor încerca să pună în practică driblingurile, pasele și șuturile de altădată, fotbaliști precum Popovici, Căpușă, Petcu, Firici, Trofin, Lovin, Cursaru sau frații Croitoru. Dar și în tribune, unde sunt așteptați cât mai mulți spectatori, mai ales că intrarea este liberă.

„Am decis să organizăm acest eveniment deoarece vrem să cinstim amintirea celor care au fost Alexa, Ganea și Condurache. Totodată, este un prilej pentru noi toți, ex- jucători și spectatori de a ne revedea”, a precizat unul dintre inițiatorii Memorialului, Florin Petcu. „Fiind și perioada Sărbătorilor de Iarnă, majoritatea foștilor noștri colegi se află acasă, așa că ne este mai ușor să ne reunim acum”, a explicat fostul portar al FCM-ului, Daniel Bogdan, care a adăugat:

„Am discutat cu mai mulți dintre foștii componenți ai FCM-ului, unii dintre aceștia fiind stabiliți în străinătate sau în alte orașe. Cei mai mulți ne-au asigurat că vor fi prezenți”. Antrenorul Gheorghe Poenaru a salutat inițiativa: „Ideea este foarte bună și sper ca, în timp, acest Memorial să devină unul de tradiție în această perioadă a anului”. Florin Petcu are convingerea că, pe viitor, acest gen de evenimente fotbalistice poate căpăta alte valențe:

„Ne dorim ca, la un moment dat, să se poată organiza și un Memorial dedicat lui Dumitru Sechelariu. Eventual cu participarea unor foste glorii ale echipelor bucureștene de tradiție Steaua, Dinamo și Rapid. Suporterii ceva mai în vârstă își amintesc nu doar cât de mult a făcut Sechelariu pentru fotbalul băcăuan, ci și cum FCM Bacău le bătea în mod constant în acea perioadă pe Dinamo, Steaua sau Rapid”.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014