Continuam periplul prin istoria Bacaului, asa cum ne-a fost prezentata in monografia scrisa de fostul primar Costache Radu.
„Inainte de 1839 nu era nici o scoala publica in oras. Odraslele boieresti si acei cu dare de mâna invatau carte in strainatate, mai cu seama la Paris. Negustorii si toti ceilalti care voiau ca ai lor copii sa stie carte ii dadeau de invatau pe la preoti, dascali de biserica si pe la dascali greci. Pe atunci era alfabetul slavonesc, care incepea cu az, buche, vede si se sfârsea cu cervi, zalu, zâmne. Scrierea era cu doua si trei rânduri. Cuvinte slavonesti ca otnosenie, dela, zapis, doclad, presusveie, zdelca si multe altele erau in toate lucrarile dregatorilor si in jalbele impricinatilor. Scrisoarea veche precum si cuvinte ca cele aratate le gasim intrebuintate chiar si pe la 1864, caci inca tot se mai aflau prin slujbe oameni vechi.
La 1839 se infiinta „Shoala Domneasca” (asa se scria scoala) cu profesorul Constantin Platon, si in patru ani se completa cu patru profesori. Intre acesti profesori era si unul Iacobencu, baiat tânar, frumos, bun, care statu un an la scoala si apoi se duse la Manastirea Neamtului, unde se calugari. A murit batrân acum câtiva ani si nimeni n-a putut afla secretul calugariei sale. Costache Platon, om destept si destoinic pentru datoria lui, introduse in clasa intâia un sistem care era asa: banca intâia avea inainte o banca de nisip, unul din copii dupa porunca sadatorului (monitor cum se zice azi) care striga „indrepteaza primare”, copilul trecea cu un netezator de lemn peste nisipul de pe banca, si apoi sadatorul iar striga „luati seama bine si scrieti litera a”, aratându-le de pe o tabla mare ce era inaintea lor, litera.
Copiii incepeau sa scrie cu degetul pe nisip litera a, indreptând sadatorul pe la unii care n-o faceau bine. Apoi clasa avea opt cercuri de fier pe lânga pereti, cercuri batute in perete. La o anumita ora ieseau copii din banci si treceau la cercuri. Fiecare cerc avea câte zece copii si un sadator. Sadatorul intra inauntrul cercului iar copiii se insirau in afara pe lânga cerc. Acolo o ora si mai bine sadatorul asculta lectiile, le dadea alte lectii. Acest sistem a urmat pâna in 1858 când s-a desfiintat. Programul era mare si larg: la gramatica se dadea etimologia, sintaxa, ortografia. La aritmetica: numerele complexe, regula de trei simpla si compusa, regula de dobânzi simpla si compusa. in clasa a IV-a se traduceau mici bucati si din limba latina. (…)
Cum s-a infiintat scoala, ea a fost populata. Veneau baieti si de la tara. Orasenii si-au trimis copiii la scoala, nu insa si boierii. Si negustorii aveau alt tâlc pentru copiii lor. Ca sa nu le fie greu la scoala domneasca, cum ziceau ei, ii dadeau mai intii de mici pe la scolile dascalilor si preotilor. Asa in 1850 ne-am gasit vreo 10 copii de negustori la dascalul Gheoghe de la Sf. Ion care ne invata carte bisericeasca. Imi aduc aminte ca eu am tinut jumatate de an tabla „vistierul bunatatilor”, caci nu puteam zice cuvântul „salasluieste”, si mai toate neamurile mele imi ziceau in râs vistieru.
Examenul cel mare de sfârsit de an se facea cu mare pompa. Venea un delegat de la Academia din Iasi si toata sala era ticsita de parintii copiilor, de preoti si de boierii ce voiau sa stie cum merge invatatura. In examen chiar, copiii care raspundeau bine si cu curaj erau chemati si li se dadea sau un irmilic, sau doi sorocoveti de catre acei care asistau.
Scoala a avut trei directori: pe Costache Platon, Neculai Romano si Neculai Bibiri. Costache Platon a iesit la pensie in 1869. Sub el, ca profesor au trecut doua sau trei generatii, din care au iesit multi oameni la dregatorii inalte, la demnitati inalte, si oameni de omenie. C. Platon iesind la pensie, a ramas omul cel mai mult stimat de elevii si de orasenii lui. In orice ocazie a fost trimis in consiliul comunal, in consiliul judetean, ales si deputat. Si când era profesor, era adesea chemat la sfaturile boierilor si a obstei, caci cuvântul lui era cugetat, sfatul lui intelept. El a murit in vârsta de 85 de ani.
La 1854, fiind numit prezident la judecatoria tinutului (tribunal) Costache Eraclide, el deschise si o scoala particulara, unde pe lânga unele obiecte din scoala domneasca se mai invata si limba franceza. Boierii, mai cu seama cei de starea a doua isi dadeau copiii la scoala aceasta. Nu tinu insa mult timp caci C. Eraclide fiind stramutat, trecu scoala lui Frant Edinachevici, un profesor adus de boierul Grigore Mortun pentru copiii lui. In scoala lui Frant, pe lânga copiii ramasi de la C. Eraclide mai venira si altii, caci se mai invata si clavirul. Cu toate acestea, treceau de la aceasta scoala la scoala domneasca si de la aceasta la scoala lui Frant. Nu mult dupa aceea, o doamna careia i se zicea madam Mayer deschise o scoala particulara pentru fete. Aici se invata mai mult frantuzeste si clavirul, putin si româneste. Scoala s-a populat indata cu fete numai de-ale boierilor, boiernasilor si ale celor mai instariti”.
