Dom’le, eu chiar îi înțeleg pe proști, pentru că, Ferească Dumnezeu!, nu-i ajută capul, nu pot, n-au cum să ofere mai mult decât i-a înzestrat natura. Ăștia sunt, n-ai ce le face!. În schimb, nu pot să-i accept pe nesimțiții, pe tupeiștii, pe mârlanii, pe „looserii” care și-au arogat niște funcții în structurile extrem de importante ale țării, plătiți regește fiind, doar pentru că sunt politicieni ajunși, vremelnic, să conducă o țară.
Să zicem că am trecut (e drept, poate prea ușor) peste dosarul de studii al premierului, chit că omul n-a trecut treapta a doua de liceu (notat fiind cu 4), doar pixul directorului l-a plasat în rândul liceenilor, și nu la școala profesională, cum ar fi fost normal. Un mediocru care, fără intervențiile familiei, nu ar fi ajuns să se laude că a mai făcut și facultatea (dac-o fi făcut-o). Un alt individ, la fel de mediocru, căruia i-au fost dați pe mână banii întregii țări, este noul ministru de Finanțe.
Omul ăsta care s-a făcut antipatic și în trecut, prin intervenții absolut caraghioase, ei bine, ajuns șef peste grămăda de cocoșei de aur a României, s-a umplut din nou de „respect”, debitând gafe după gafe, absolut impardonabile pentru unu’ care, zice-se, e … economist. Prima dată, zice omu, cică, n-ar n-ar exista creștere economică fără…inflație, inepție care i-ar face să se sucească de râs pe economiștii reali ai lumii.
A continuat în prostia lui și s-a pus de-a curmezișul realității, insistând să nege inflația de 5%, făcută publică de chiar Institutul Național de Statistică. În noaptea minții sale, dom’ ministru de Finanțe mai comite o gafă, la fel de monumentală, epică, susținând (încruntat spre ziariștii care l-au întrebat) că salariul minim al românilor ar fi vreo 2.300 de lei, brut. Un afront adus celor 2 milioane de români care se târâie cu această mizerie de bani, de doar 1.360 de lei, cât este, de fapt, salariul minim.
Dar și altor multe milioane de cetățeni ai României care și-au văzut veniturile „roase” de inflație, de prețurile din ce în ce mai mari, la curent, gaze, alimente de bază sau la carburanți etc. În vreme ce unii colegi de partid l-au articulat pe gafeurul de serviciu (chiar dacă motivul real a fost altul), premierul mediocru (cel care nu știa cât costă o pâine, pe motiv că el cu consumă) a încercat să-l „spele” cu leșie și înălbitori de înaltă clasă, motivând că „era optimist, vedea în viitor cât o să fie salariul minim pe economie”. În viitor, zic, dar cât mai apropiat, să nu vă mai văd nici eu, deloc, pe aici, prin România. Să plecați, măi, cât mai iute, nu, însă, fără a da scoteală poporului pe care l-ați umilit și jefuit.
