– Se spune că medicul pansează rana și Dumnezeu o vindecă; medicul nu poate lecui decât atât cât îngăduie Dumnezeu…
– Medicul tratează, Dumnezeu dă viața, dă durata vieții. Medicul are doar puterea tratamentului. Din păcate, tratamentul medicului este îngrădit de scheme terapeutice cuprinse în ghidurile medicale. Acestea urmăresc tipizarea cazului și mai puțin… arta medicală. Medicul a fost, astfel, îndepărtat de actul eminamente uman. În acest context, el tratează mai mult apărându-se pe el, ținând seama de scheme/ghiduri terapeutice. Simt, știu uneori că, dacă l-aș trata altfel pe pacient, aș face mult mai mult bine pentru sănătatea lui. Dar nu mă lasă… ghidul, procedura. Dar eu, ca medic, nu vreau niciodată să-i fac rău pacientului, ci numai și numai bine. Bine-ar fi să avem o libertate mai mare, însoțită, firesc, de responsabilitate. Este nevoie și de artă medicală.
– Sunteți un brand al asistenței medicale buhușene; și nu numai. Pacienții, colegi de-ai dumneavoastră de la importante spitale confirmă acest brand. Cum de n-ați evadat din Buhuși?
– La absolvirea facultății am avut o medie foarte mare. Puteam lua repartiție la orice spital din țară. Dar a intervenit o problemă de suflet: Familia. Nu regret faptul că am venit la Buhuși, orașul natal, și nici că am rămas aici. Dar, sincer, când am hotărât să iau repartiția la Buhuși, mă gândeam la faptul că, fiind tânără și… buhușeancă, pacienții ar putea spune că sunt un copil și… Mama m-a încurajat să vin aici, acasă. Au început să vină la consultații, cu încredere, și mulți dintre foștii mei profesori. (Dr. Mihaela Colbeanu a fost lider al promoției, la absolvirea liceului buhușean; n.n.). Asta nu înseamnă că nu puteam evada din Buhuși. După secundariat, puteam imediat evada. A existat această tentație. Am avut și oferte din București, la spitale foarte bune. Au insistat unii medici și profesori de acolo, dar am preferat să rămân la Buhuși.
– Există în zona Buhuși boli specifice, cauzate de factori de mediu, de condițiile de muncă, de sărăcie?…
– În urmă cu 20 de ani erau foarte frecvente afecțiunile respiratorii cronice obstructive, cauzate mai ales de expunerea la scame, noxe, în Întreprinderea de Postav. Erau mai puține mijloace de tratament. Situația era cunoscută/recunoscută de oficialități. Celor bolnavi li se schimba locul de muncă, erau tratați; exista înțelegere. Dar acea generație s-a… dus. Dacă acei bolnavi ar fi avut tratamentul de acum, alta era situația. Acum au apărut medicamente performante, pacienții pot fi mult mai bine tratați. Astăzi nu pot să spun că mai există boli specifice. Aș putea spune doar că bolile renale sunt mai frecvente. Apa potabilă dură poate fi una dintre cauze. Apa este mai încărcată în săruri minerale și… Alimentația, cu specificul ei… modern, ar putea fi o altă cauză. Sărăcia?… Nu pot să spun că am percepția existenței unei mari sărăcii. Unii pacienți sunt ajutați de copii. Cu medicamente, cu hrană, îngrijire. Există solidaritate și suflet.
– Ați putea realiza un portret-robot al pacientului buhușean?…
– E greu de spus. Pacientul buhușean este la fel ca peste tot… Dar există ceva amuzant în comportamentul unora. Unii pacienți, când ajung la mine îmi spun deja ce boală au, își știu diagnosticul!… Au o siguranță grozavă asupra diagnosticului pe care și l-au stabilit. Firește, este departe patologia lui de ceea ce-i spun eu după investigațiile de specialitate. Aceasta ar fi o pată de culoare amuzantă, dar are în ea și ceva bun, interesant. Demonstrează că pacientul este preocupat de sănătatea sa. Dar unul este ,,diagnosticul” lui și altul este diagnosticul nostru, al medicilor. Mai există unii, puțini, ce-i drept, care încearcă să se trateze ascultând sfaturile ,,medicale” ale vecinilor, prietenilor… Ar trebui, cred, mai multă educație sanitară. Ar crește, astfel, și încrederea în medic, în asistența și îngrijirea pe care o acordă profesioniștii.
– Nu vă îngrijorează educația sanitară a elevilor, lipsa, de mai mulți ani, a medicilor școlari în Buhuși?
– Educația sanitară a copiilor este foarte importantă. Accentul pe măsurile salvatoare și pe cele de autoapărare a sănătății sunt esențiale. Dar această educație trebuie realizată profesionist. Dacă-i formezi copilului deprinderi greșite de aplicare a procedurii de resuscitare, de exemplu, îi faci un rău imens… În Germania, copiii învață de la vârste foarte fragede să se ferească de accidente, de îmbolnăviri. Prevenția este vedeta educației… Cu medicul școlar este mai greu. Un medic trebuie să aibă satisfacții profesionale, el vrea să progreseze. Satisfacția materială oferită de salariu nu este de neglijat. Pentru ca un medic să accepte acest statut, ar trebui motivat. Altfel… Educația sanitară ar putea fi realizată eficient de profesorii care predau anatomia și fiziologia omului. Celorlalți profesori nu le poți solicita să se specializeze în acest domeniu.
– Întrebarea clasică: dacă adolescenta Mihaela Colbeanu, eminentul absolvent de liceu, ar fi acum în ipotetica situație de a-și alege din nou profesia?…
– Tot medic aș dori să fiu. Nu am nicio îndoială. Nu știu dacă aș mai opta pentru medicină internă, care este o specializare cu un grad mare de generalitate. La Buhuși e OK. Dar, pentru timpul actual, cred că ar fi necesară o specializare mai… strictă, mai restrânsă. Însă, dacă aș lua-o de la capăt, poate că aș opta pentru București, acolo unde se află acum o parte a familiei mele.
– Orașul Buhuși?…
– Un oraș precum București oferă altceva: spectacole de teatru, de operă, expoziții de artă, tot felul de provocări frumoase pentru spirit. Acolo există și alte oportunități de studiu, profesionale etc. În același timp, un asemenea oraș cauzează și foarte mult stres… Buhuși este un oraș liniștit, curat, un oraș în care relațiile dintre concetățeni sunt umane. Stresul nu are accentele unui oraș mare. Îmi place orașul; orașul meu. Îmi plac și oamenii lui. Mă simt acasă.
– Spitalul Buhuși?…
– Este o atmosferă foarte bună în acest spital! Lucrăm cu mare plăcere, colaborăm fericit, fără stres. Suntem ca o familie! E ceva rar, ceva deosebit în spitalul nostru. Unii, care vin în vizită la noi, sunt surprinși atunci când constată că aici este o atmosferă de lucru foarte bună, de invidiat. Așa ceva este mai rar prin spitale…
Ion Fercu
