24 noiembrie 2024

ZÂMBETUL, DE LA MECANICĂ FINĂ LA POEZIE

Medicul Cristian Iovan – în topul stomatologiei românești

La trei ani, sfărâma cu dinții ceasul tatălui, celebrul medic Ioan Iovan, cel care a adus pe lume mii și mii de copii la Maternitatea Bacău. Probabil, așa a scăpat repede de dințișorii de lapte și cine știe, poate de aceea a ajuns să revoluționeze implantologia din Bacău. Spune că orice medic poate pune un implant, însă el s-a dus pe banii lui în Germania pentru a deprinde cea mai nouă și eficientă tehnică în domeniu.



Cinci ani s-a specializat în clinici renumite, a învățat de la mari medici și a adus în Bacău o metodă care oferă pacienților șansa de a avea dantură nouă fără dureri chinuitoare timp de luni. Ioan – Cristian Iovan ar vrea ca mai mulți colegi să se specializeze, e chiar dispus să-i ajute, însă nu prea există interes local. Iar asta îl cam întristează, deși, cum spune cu umor ”nu am concurență pe piață”.

”Implantul nu este un cui pe care-l bați în perete și uiți de el. Niciun medic de bună-credință nu oferă garanții pentru un implant pentru că o viroză sau bacteriile, ca să nu vorbim de COVID, de exemplu, pot compromite o lucrare. Dacă nu intervin evenimente nedorite, 10-12 ani este perioada în care pacientul poate vorbi, zâmbi, mânca fără probleme.”

Cristian Iovan, medic

Pacientul fiului său

Ioanid este în ultimul an la Stomatologie în București, iar fiica Andra în anul III la Iași, bineînțeles, tot în branșă. Recent, medicul Iovan-tatăl i-a fost pacient viitorului medic Iovan-fiul, care i-a pus două implanturi chiar în cabinetul de pe srada Nicolae Titulescu. Dacă n-am eu încredere în el, cine să aibă? Cum și unde ar putea să învețe, pentru că la facultate nu se predă ceea ce fac eu?” A fost o dovadă de încredere în vocația și știința de carte a juniorului, dar și un mod subtil de a-l atrage în continuarea tradiției familiale în Bacău. De fapt, vorbim de o adevărată dinastie medicală, care cuprind nu mai puțini de 32 de doctori de toate specialitățile, răspândiți prin cabinete din toată țara. Medicul Cristian Iovan povestește cu umor cum  a ajuns să dea ingineria chimică (a făcut trei ani de facultate la Politehnică) pe stomatologie: Într-o zi, m-a chemat tata și mi-a spus – Tu te faci ce vrei în viață, dar trebuie să fii doctor! Și doctor am ajuns!”

”Din păcate, marii formatori de opinie sunt influențați, ba chiar aș spune că au rămas prizonieri ai vechilor sisteme, nu iubesc acest nou sistem, care a schimbat total implantologia în toată lumea. A crescut numărul de pacienți în ultimii ani, e o democratizare a implanturilor, asta și datorită faptului că oamenii se informează tot mai mult și aleg în cunoștință de cauză. Eu am început școala din Germania în 2011 și marele profesor și medic german Stefan Ihde mi-a dat masterul în 2015, după un examen greu. Ei bine, am ajuns să pun 1.000 de implanturi pe an, iar recordul meu a fost de 23 de implante în 40 de minute. Atât de bună pentru pacient e această tehnică, ca să nu mai vorbesc de timpul de vindecare.”

Cristian Iovan, medic

Cărțile, Parisul și moștenirea mamei

Eleonora – Nora – Iovan a fost medic pediatru 40 de ani, mai întâi la Comănești, apoi la Maternitatea Bacău. Dar înainte ca soțul său să se mute de la București, a făcut naveta șase ani (!!!) din Moldova în Capitală, la fiecare sfârșit de săptămână. Nu a simțit niciodată că face un efort, ci a rămas mereu omul cald, pentru care toți ceilalți oameni sunt buni. Asta se vede și în cartea ”Amintiri, amintiri”, o rememorare plină de sensibilitate, care i-a fost bun exemplu medicului Cristian Iovan, la rândul său autor de cărți. De poezie, dar nu numai. De fapt, prietenii știu că la petreceri el recită cel puțin o poezie, de obicei ”Mistrețul cu colți de argint” a lui Augustin Doinaș, dar are în repertoriu și Ion Barbu sau Adrian Păunescu. De unde această sensibilitate? ”La 12-13 ani, am fost la Paris și totate frumusețile pe care le-am văzut acolo mi-au rămas pentru întotdeauna în suflet și în minte. Desigur, am crescut cu multe cărți în casă și am citit mult, probabil aș fi fost un bun profesor de limbă și literatură, pentru că eu cred în puterea cuvântului, fie că e rostit, fie că e scris!

”Niciodată nu ești nici cel mai deștept, nici cel mai prost. Întotdeauna ești la mijloc.”

Aceste cuvinte ale lui Nastratin Hogea îi sunt motto în viață medicului care tocmai a împlinit 55 de ani. Ce-și mai dorește acest exemplu de reușită personală și profesională? ”Caut simplitatea! Și nu numai eu, toată lumea se întoarce către mâncarea naturală, spre vinul făcut în gospodărie, spre o căsuță pe pământ, cum o am eu pe cea veche din Poiana Sărată, și pe care am renovat-o cu mâinile mele. În concediu am tratat grinzile atacate de cari cu o seringă și am acoperit fiecare găurică. Plus gardul reparat, plus apa trasă sau altele și altele… Nici nu știți ce bucurie am când sunt în locul acela binecuvântat, împreună cu familia și cu prietenii! Păcat că satul e aproape pustiu!” Despre Poiana Sărată a scris Cristian Iovan într-una dintre cărțile sale – ”Aventurile lui Ionuț în satul Ros”, o confesiune nostalgică despre un timp și o vârstă de aur. Între munca la clinică, atât de încordată că se lasă cu febră musculară și insomnii, la scrisul solitar și întâlnirile cu prietenii, omul se caută și își caută un sens mai înalt.

Cuișoarele salvează dantura

Ce sfat ar da medicul Iovan unui băcăuan? În fiecare zi, să țină în gură câteva cuișoare timp de 30 de minute. Sunt extraordinare, distrug bacteriile și așa nu mai apar problemele grave! Vă spun că nici COVID-ul nu se mai prinde de tine dacă faci asta!” Altceva? ”Păi, ce altceva în afară de igienă, de spălat pe dinți? Alimentație cât mai sănătoasă, ca să nu îți pierzi dinții și să ai nevoie de implanturi! Dar la câte s-au pierdut în ultimii ani…. Și credința, și sufletul, ca să nu mai vorbim de cele materiale!”

Ceasurile elevețiene, pasiunea nevinovată

Are la mână un ceas ce nu sare în ochi, dar un cunoscător ar ști că e de mare calitate. Fără a fi ostentativ, la fel ca în toate cele, Cristian Iovan se simte bine îngăduindu-și acest mic lux. Mai în glumă, mai în serios, când fiul lui era mic s-a gândit să-l facă…. ceasornicar! Și nu unul de rând, ci specializat în Elveția, acolo unde minusculele mecanisme au fost transformate într-o artă. Până la urmă, Ioanid va fi și el medic stomatolog, tot un fel de ceasornicărie și asta, doar că mai apropiată de moștenirea familială!

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014

Abonare