14 noiembrie 2024

Operaţie inedită la SJU Bacău

Medicii i-au transferat unui bărbat două degete de la picior la mână, ca să o poată folosi

– pacientul a ajuns la spital cu cele patru degete lungi de la mâna dreaptă amputate, în urma unui accident suferit la un utilaj agricol – intervenţia chirurgicală a durat 9 ore

Sorin Machidon (60 ani) din comuna Urecheşti a ajuns, în luna septembrie a anului trecut, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău cu degetele lungi de la mâna dreaptă amputate de un utilaj agricol, folosit la recoltarea porumbului. Atunci, dr. Radu Niţă, medic primar chirurgie plastică şi reconstructivă, a încercat replantarea lor.



Au urmat cinci operaţii, însă fără reuşită, iar pentru că pacientul îşi dorea funcţionalitate şi nu estetică i s-a propus această intervenţie de transfer de degete de la picior la mână, care se face destul de rar atât în România, cât şi în străinătate. „Ştim că s-a mai efectuat o astfel de intervenţie în Bacău în urmă cu aproximativ 15 – 20 de ani.

Este vorba despre un transfer de degete de la picior la mână pentru a recupera oarecum funcţionalitatea mâinii drepte. Vorbim despre un pacient care a suferit un accident casnic, în urma căruia a rezultat amputaţia completă a degetelor lungi de la mâna dreaptă, degetele 2, 3 ,4 şi 5, rămânând astfel doar cu degetul mare.

O mână fără degetele lungi este absolut imposibil de folosit motiv pentru care am decis împreună cu pacientul să facem această intervenţie de transfer de două degete de la picior la mână. În felul acesta pacientul putând folosi mâna, având priza cilindrică care este foarte necesară la o mână”, a explicat dr. Radu Niţă, medic primar chirurgie plastică SJU Bacău.

S-a intervenit în echipă

Transferul s-a făcut microchirurgical, s-au recoltat de la piciorul stâng, în bloc, degetele 2 şi 3 cu tot cu vase, nervi şi os şi s-au transferat la mână, în locul degetelor 2 şi 3 lipsă. Intervenţia a durat 9 ore şi la această operaţie dificilă, la care ar fi putut apărea multe complicaţii, a participat şi medicul specialist în chirurgie plastică Eduard Gemene.

„Momentul critic al operaţiei cred că a fost acela al anastomozelor vasculare (legătura vaselor şi a nervilor), de care depinde succesul intervenţiei. Ne bucurăm că avem dotarea necesară în spital să putem face astfel de operaţii”, spune și dr. Eduard Gemene. O contribuţie importantă a avut şi echipa de la Anestezie şi Terapie Intensivă, având în vedere durata intervenţiei, dar şi colectivul de asistente din Secţia de Chirurgie Plastică, care s-a ocupat de pacient postoperator.

Evoluţia a fost favorabilă, iar bărbatul a fost externat în stare foarte bună. În continuare degetele transferate sunt imobilizate în atele de ghips şi, cel mai probabil, peste două – trei luni va putea să-şi folosească din nou mâna dreaptă.

„Deja se simte în anumite zone când ating buricul degetelor şi chiar a început să se mişte. Datorită domnului doctor Niţă şi a colectivului de la Chirurgie Plastică, astăzi, vă pot spune că, parţial, mâna dreaptă este recuperată. Sperăm că totul o să meargă bine şi o să pot munci, că am mult de lucru în agricultură. Mii de mulţumiri tuturor şi o să fiu mai atent pe viitor.”
Sorin Machidon, pacientul operat, care a refuzat din start varianta protezei şi a ales intervenţia chirurgicală




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014