Spitalul Orășenesc Buhuși a primit, la sfârșitul săptămânii trecute, vizita colegilor de la Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin, spital aflat la 35 km de Tg.Mureș și 100 km de Cluj Napoca. Un spital general care asigură spitalizare continuă, prin cele 6 secții și 9 compartimente, dar și consultații în ambulatoriul de specialitate, prin cele 13 cabinete: Medicină internă, Chirurgie generală, Ortopedie traumatologie, Reumatologie, Obstetrică-ginecologie, Cardiologie, Pneumologie, Dermato-venerologie, Urologie, Neurologie, Reumatologie, Otorinolaringologie (ORL), Diabetologie și Laborator analize medicale, Laborator radiologie și imagistică medicală. Un spital cu 264 paturi, 16 paturi pentru spitalizare de zi și 10 paturi pentru însoțitori.
„Vizita a fost un prilej oportun pentru un schimb de experiență, atât la nivel medical, cât și de management spitalicesc și de management al calității, plecând de la faptul că, mai ales în domeniul sănătăţii, orice schimb de experienţă şi orice colaborare sunt binevenite.
Au participat din partea Spitalului Municipal Reghin, dr. Narcisa Lazăr, manager, dar și șefi de secție de la diferite specialități medicale, inclusiv responsabilul cu managementul calității. Noi i-am întâmpinat împreună cu primarul orașului Buhuși, dar și cu o echipă formată din manager, director medical, directorul financiar contabil, managerul de calitate, asistente șefe, coordonatoare de secții și compartimente”, ne-a declarat Constantin Poiană, managerul Spitalului Orășenesc Buhuși.
Au fost vizitate compartimentele și secțiile spitalului, structura de spitalizare de zi medico-chirurgicală, Blocul operator, Urgențele, stația centrală de sterilizare. Au fost vizate și aspectele medicale, circuite, documente, protocoale, proceduri de lucru, conditiile hoteliere, dotări, s-au purtat discuții cu medicii șefi, coordonatori de secții / compartimente și cu personalul medical.
„Considerăm că astfel de întâlniri sunt benefice pentru ambele părți, sunt multe aspecte din care avem de învățat unii de la alții. Noi suntem deschiși la aceste colaborări având în vedere că, de-a lungul timpului, pe la spitalul din Buhuși au trecut reprezentanții mai multor spitale, printre care se pot enumera Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul Municipal Onești, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, Spitalul «Sf.Dimitrie» Tg. Neamț, Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, Spitalul Orășenesc Gura Humorului, Spitalul «Ioan Lascăr» Comănești etc.”
Constantin Poiană, managerul Spitalului Orășenesc Buhuși
Spitalul Orășenesc Buhuși are 173 paturi de internare continuă, 20 paturi spitalizare de zi și 10 paturi pentru aparținători. Aici sunt 4 secții de Medicină internă, Chirurgie generală, Boli infecțioase și Psihiatrie cronici, dar și 7 compartimente de Pediatrie/Terapie acută, Medicină internă cronici, Îngrijiri paliative, Neurologie, Anestezie și terapie intensivă, Primiri urgențe și Cardiologie.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.