„MEDICAMENTUL” CARE „UCIDE”

Cu toții suntem iubitori ai adevărului, dar ne trezim mințind, mințiți fiind la rândul nostru, induși în eroare de aparențele de cele mai multe ori înșelătoare și astfel se induce în subconștient nefericirea: a noastră și a tuturor.

Minciuna, acest „medicament ” care „ucide”, dar fără de care nu se poate trăi, este zilnic pe buzele oricui. Citindu-l pe Balzac mi-a rămas în minte printre altele, o frază în stare să mă împingă la acest gând: minciuna este pedeapsa fericirii. „E o rușine dacă reușești și moarte dacă dai greș”. Să-i dăm crezare, fiindcă tot el spune: „Acolo unde începe minciuna începe și ticăloșia” în stare pură, și nu se confundă cu ipocrizia care, la urma urmei, încape în aceeași sferă. Doar cu puțină sinceritate recunoaștem că fiecare dintre noi luăm zilnic câte o „pilulă” din acest „medicament” care „ucide”, încercând să menținem în echilibru pârghia condiției umane, dar nu ne trece prin minte să înlăturăm de lângă noi lingușitorii, ticăloșii, ființele cu suflete meschine a căror bucurie și rațiune de a fi este doar să mintă și să păcălească sufletele, să le prindă în vreo cursă oarecare și prin intrigă, să le ducă la pierzare, de unde înțelegem diferența dintre minciuna condusă cu abilitate, cu scopul de a obține înlesniri și hatâruri refuzate de victima sacrificată fără scrupul și minciuna fără scop și dată precisă, benefică la urma urmei. Fiecare minte.

Că și minciuna cât este ea de blamată, își are rostul ei. Nu-i așa? Cine recunoaște că minte? „Eu mint”. Potrivit paradoxului, abia „eu” spun adevărul. Haideți să vedem împreună: Care șef, chemat la telefon, nu cere secretarei să spună că nu e acolo, sau se află în ședință. Cine nu zice, invitat la masă, că mâncarea e delicioasă, deși o consideră de nemâncat. Cine nu răspunde „sunt cam obosit”, deși ieri l-a părăsit nevasta? Și uite așa, mințim. Dacă am spune tot ce gândim colegilor, patronilor, chiar prietenilor, ca să nu mai amintim de soț și de soție-viața ar deveni un calvar. Iată ce-mi spunea odată un avocat: „Când apăr un acuzat, cu siguranță vinovat, recurg la o narațiune romanescă destul de aproape de minciună.” Negru pe alb. Și nimic mai mult. Și el a mințit. Medicul minte pentru a-l liniști pe bolnavul îngrijorat, mai ales când îl știe condamnat.

Ce să mai zicem de oamenii politici? Se minte cu scop și din interes. Iată ce spune unul dintre dânșii la televizor, desigur, și poate că ați reținut și dumneavoastră: „un om politic ales, exercitând responsabilitățile sale, are dreptul să-i mintă pe alegătorii săi pentru a proteja interesul general”. Ca să vezi! Se înțelege că la mijloc este interesul Nu-i așa? După Mondeville, „omul este condus de pasiuni”. Pasiuni care sunt echilibrate și „hrănite” de interese. Orice schimb între oameni are la bază nu bunăvoința, ci interesul. O autoritate politică sau non politică nu este nimic altceva decât dreptul de a conduce. Ea este atunci când subordonații recunosc dreptul superiorilor de a le da ordine. Dar a vorbi doar despre drepturi fără obligații asumate, înseamnă acceptarea unilaterală și inegală a raportului dintre cele două părți din „contractul social”. Dar când acest „medicament” este administrat gradual și continuu reușește performanța de a „ucide” în masă voința, credința și atitudinea unui om/popor.

Dar actorul? Nu este el mitomanul profesionist intrând în pielea lui Hamlet și susținând încât să ne convingă că e un prinț al Danemarcei? Și nu ați auzit sintagma: „actor politic?” Ori nu sunteți cu toții de acord că zilnic auzim: „evenimentele” se petrec pe „scena politică” a unui teritoriu ( regiune, țară, continent)?

Asistăm pasivi cum pe „scena politică” a lumii se „joacă” o „piesă” în care se induce necesitatea și eficiența puterii coercitive. Puterea coercitivă, însă, este o formă instabilă și ineficientă de a conduce. Constrângerea fiind respinsă în mod natural de către om, și chiar de orice ființă din regnul animal. Ba, s-a demonstrat că, și o plantă care este constrânsă să crească altfel decât în mod normal, va suferi până când va reuși să revină la poziția inițială a soiului său.

Doar dacă nu este modificată genetic, aș adăuga…
Minciuna e folosită/folositoare pretutindeni și oricui…
Că și frumoasa actriță franceză Sophie Marceau, în autobiografia sa intitulată sugestiv „La Menteuse” mărturisește: „ Mint la perfecție, în mod regulat, de câteva ori pe zi cu, sau fără premeditare, în mod spontan, și chiar cu nerușinare…”
Și dacă „viața e o scenă” pe care fiecare ne jucăm rolul mai mult sau mai puțin important, concluzia ar fi una: fără doza zilnică de ipocrizie orice relație socială ar fi imposibilă.

Doinița IONEȚ