Printre cei mai buni
Sunt pasionati de matematica, fizica si informatica. An de an au obtinut premii valoroase la zeci de concursuri si olimpiade de profil. Sunt colegi de clasa, pregatiti de aceiasi profesori, sunt mandria mentorilor si ai liceului. Vorbim despre doi elevi merituosi de la Colegiul National „Ferdinand I”.
Alexandru Mocanu si Stefan Popa. Doi elevi in clasa a XI-a E, la Colegiul National „Ferdinand I”, pasionati de Matematica, de Fizica, de Informatica, participanti la concursuri si olimpiade scolare, de unde mereu s-au intors cu premii mari. De mic copil, Alexandru s-a inscris la competitii. Pentru inceput in clasa a II-a si mai serios, din clasa a VI-a, dupa cum declara. A fost elev al Scolii „Al.I. Cuza”, iar de la gimnaziu, al Colegiului „Ferdinand I”. „Matematica am descoperit-o de la gradinita (rade, n.r.). Am facut de atunci adunari si scaderi si mi-a placut foarte mult. Ulterior, am aprofundat materia si acum am ajuns sa fac performanta. Fizica a venit mai tarziu, in clasa a VI-a. Am indragit imediat Mecanica, ulterior Termodinamica. Am mers la toate concursurile la care am reusit sa ajung pentru ca in general imi plac mult competitiile. La inceput a fost curiozitate, acum deja vorbim de un alt nivel”, ne-a spus sigur pe el Alexandru Mocanu. De fiecare data a avut de ales intre Matematica si Fizica. Drumul i-a fost indrumat de tatal sau, olimpic national la Fizica, insa recunoaste ca tot Matematica este „dragostea lui”. Viseaza sa ajunga student la o universitate din Marea Britanie, dar pana atunci se pregateste in continuare pentru olimpiadele nationale din primavara anului viitor. „Probabil va fi Cambridge sau Oxford pentru ca acolo, consider eu, valorile sunt mult mai apreciate decat in Romania”, explica Alex, care in timpul liber face sport, citeste (in special cartile rusesti si pe Dostoievski), dar participa si la concursuri pe internet cum este „Viitorii olimpici” la care concureaza an de an din clasa a VIII-a, cu etapa finala la Campulung Muscel.
Pasiune de familie
De cealalta parte, Stefan Popa, colegul si prietenul sau, marturiseste ca a facut o pasiune din Informatica. Are acasa zeci de diplome, nu le-a mai tinut sirul, la competitii de profil. E elev caminist, venit in liceul bacauan de la Scoala numarul 2 Darmanesti. „De cand sunt mic, de la 2 ani cred, mi-a placut calculatorul. Parintii mei au terminat facultati de profil – tata Cibernetica, iar mama Facultatea de informatica. Cand am ajuns la liceu am descoperit programarea, un alt nivel. Dar imi plac si Matematica si Fizica, toate se leaga intre ele. Se folosesc una pe alta. Acum ma axez mai mult pe Informatica, ma pregatesc pentru olimpiada nationala sa am rezultate cat mai multe. La fel ca si Alex, ma orientez spre universitatile din strainatate pentru ca in informatica ai nevoie de multa practica, iar aici nu prea se face”, ne-a spus. Are si o sora, acum „boboc” in clasa a IX-a la Colegiul National „Gh.Vranceanu”, care se orienteaza tot spre acest domeniu. „E o pasiune de familie, cred”, adauga zambind strengar.
Un exemplu pentru cei din jur
Atat Stefan, cat si Alexandru au participat la sfarsitul saptamanii la Concursul National „Vranceanu- Procopiu”, cel mai mare de acest gen pe disciplinele Matematica si Fizica si au obtinut premii importante. Alexandru, premiul I, iar Stefan – mentiune, fiind singurii elevi din judetul nostru cu asemenea rezultate la aceasta competitie, in fata a peste 120 de concurenti veniti din intreaga tara. Amandoi sunt pregatiti de prof. Cristina Manoliu – la Matematica, prof. Dragos Florescu – la Fizica si prof. Crina Muraru – la Informatica. „Sunt elevi silitori, doi copii deosebiti elevi intr-o clasa constituita special pentru cei care fac performanta, care au note foarte mari – 10 pe linie, in fiecare an de studiu. In spatele acestor rezultate este foarte multa munca, individuala si in echipa, acasa si la clasa. Le doresc sa-si continue cariera asa cum au inceput. Cu mult efort si respect in ceea ce fac. Ii apreciez pentru ca sunt seriosi, muncitori, modesti, buni colegi”, a precizat prof. fizica Dragos Florescu.
Efortul lor a fost rasplatit. Intotdeauna
Alexandru Mocanu si Stefan Popa sunt adevarati performeri. Sunt copii ambitiosi, capabili de performanta. Un exemplu pentru toti cei din jur. Recunosc sincer ca intotdeauna au obtinut ceea ce si-au dorit, dar nu fara un efort prelungit si bine concentrat. Si au dovedit asta, in tot ce a facut.