Pentru Nietzsche, se știe, interpretările sunt măști, aparențe, în momentul în care se prezintă drept adevăruri. În istoria cugetării, masca lui Dionysos, a lui Zarathustra sau cea a lui Antihrist, purtate olimpian de filosoful german, sunt pilduitoare. Masca estetică oferă libertății o marjă impresionantă pentru îndrăzneli. Aforismul, ficțiunea, ghicitura metafizică, intuițiile, cutremurele fericite de idei locuiesc sub fiecare mască purtată creativ, susținută de un tezaur de resurse din care nu lipsește responsabilitatea. Prins în jocul lumii, în ,,dansul universal al măștilor” (George Bondor”), purtătorul elevat de măști se bucură aidoma unui copil la căderea vechilor măști, sărbătorește apariția altora, înțelegând însă că toate sunt la fel de iluzorii, dar sprijinindu-se pe un gând cioranian: ,,Fără iluzie, nu există nimic, e straniu să afli taina realității în irealitate”… Am simțit această bucurie și în recenta apariție editorială a lui Petre Isachi, ,,Conversații în oglindă cu Mircea Eliade. II. Exilul-între farsă tragică și destin” (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2022).
Masca lui Dionysos îi folosește lui Nietzsche pentru a realiza o critică distrugătoare a culturii moderne, având ca argument tezaurul valorilor Greciei antice. Sub masca lui Zarathustra, declamând strategic gândul că ,,Dumnezeu a murit”, vrea să depășească metafizica și nihilismul, grație ,,eternei reîntoarceri”, anunțând ivirea Supraomului. Cea de a treia mască importantă, a lui Antihrist, este deghizarea de sub ,,autoritatea” căreia își prezintă proiectul de ,,transmutație a tuturor valorilor”. Dionysos este deghizarea sa din tinerețe, Zarathustra cea a maturității, masca lui Antihrist a apoteozei finale. Toate măștile sale incriminează ideile care răpesc din valoarea vieții. Acceptând firescul pluralității, firescului, contradicțiilor, haosului, devenirii, întâmplării, de sub toate deghizările sale Nietzsche vrea să înalțe un imn întru demnitatea ființării umane. Un imn pe care fiecare suntem îndreptățiți să-l valorizăm așa cum dorim.
Chiar e necesar acest gen de mască? Da, argumentează Nietzsche: ,,Toate spiritele profunde au nevoie de o mască: mai mult decât atât, în jurul fiecărui spirit profund se formează neîncetat o mască, datorită interpretării invariabil false, adică anoste, a tuturor cuvintelor sale”. (,,Dincolo de bine și de rău”). Purtând această mască, ,,oameni care ştiu să îndrăgească Sudul atunci când sunt în nord, ştiu să iubească Nordul aflându-se în sud” (ibid.). Pentru pricepe opera şi viaţa unui creator ,,ascuns” sub masca pustnicului, trebuie, în măsura posibilului, să i le reconstruim, pornind de la discursul său.
Toți purtăm măști. Nu întâmplător se spune că există mai multe măști decât chipuri. Pe noi nu ne interesează însă măștile toxice ale politicianului, demagogului profitor sau ale rebutului uman, în genere, ci măștile creatorului. Nu există, de pildă, romancier fără măști. Textul însuși este o mască. Orice personaj este un purtător de mască. O mască sub care trebuie să intrăm pentru a decripta sensurile. Sau, cum ar zice Petre Isachi, citându-l pe Eugen Ionesco, ,,nu vă încredeți în afirmațiile altora. Repuneți totul în discuție. Fiți voi înșivă. Nu ascultați niciun sfat: cu excepția acestuia”…
La Petre Isachi, decriptarea sensurilor este o exigență imperativă, căci își intitulează recenta apariție editorială ca fiind un ,,roman polifonic pe care urmează să-l scrie Cititorul”. Poate că ,,să-l rescrie” ar fi mai nimerit. Din umbră, aud parcă glasul lui Roland Barthes: ,,Eul ce se apropie de Text este el însuși o pluralitate de coduri infinite…” E drept că ,,autorul se explică cititorului, fratele și tiranul nostru absolut” (P.I.), dar ,,tiranul” nu poate rata invitația de a ,,rescrie” Textul, devenind, astfel, Autor…
Petre Isachi, căruia vom încerca să-i ghicim câte ceva din tainele măștilor, oglinzilor și labirintului exilului, mărturisește că nu-i ,,iese din cap laconica replică a lui Pillat – ,,Quid est veritas? – la afirmația lui Iisus, cum că Împărăția Sa nu ar fi din această lume, iar el ar fi venit să mărturisească despre Adevăr”. Îl tulbură ubicuitatea întrebării, cea pe care o vede trăind în ,,dubitativul fiecărui individ”, ,,alimentat de 1001 de motive, indiferent despre cine și despre ce s-ar discuta” (ibid.). Acest dubitativ trăiește în fiecare personaj din ,,Exilul-între farsă tragică și destin”; dar și în noi.
