Masca onorabilității

Pentru a înțelege mai bine fenomenul, am stat de vorbă și cu autori precum Davidson, Julia O’Connell, Janet Holland, Matthew Waites, Marilyn B. Skinner, Rebecca Flemming sau Thomas McGinn, cu autori ai unor articole din Historia. Prin intermediul cărților/ articolelor lor, desigur…
În Roma antică, de exemplu, prostituția era privită și ca profesie necesară menținerii ordinii sociale. Prostituatele nu aveau voie să poarte stola, veșmântul tradițional al femeii. În primul secol au fost emise monede speciale numite spintria, folosite pentru plata serviciilor oferite de prostituate. Importul de prostituate din Grecia și Siria a fost profitabil. Evidența prostituatelor era, de regulă, riguroasă, dar numărul celor care nu se înregistrau nu era mic. Veniturile din taxele pe prostituție erau utilizate pentru reabilitarea clădirilor publice. Existau cel puțin 13 categorii de prostituate: de la venerii (prostituatele zeiţei Venus, care le predau lecții sexuale celor nou-sosite în branșă), la gallinae ( profesau și tâlhăria). Firește, exista și prostituția masculină. Percepția complexă a fenomenului obligă însă răsfoirea istoriei sale cel puțin în Egiptul antic și Grecia antică. Nu este lipsită de interes nici răsfoirea opiniilor despre prostituție, căci după ce citești zisa unui personaj al lui George Călinescu, din „Enigma Otiliei” – „Tot ce s-a făcut mare în lumea asta, prin femei s-a făcut. Curtezanele, nu femeile de treabă, au stimulat geniile” -, te curtează bulversarea. Dacă-l asculți pe Stanley Kubrick, nonconformistul regizor încununat și cu Oscar – „Marile naţiuni s-au comportat întotdeauna ca gangsterii, iar micile naţiuni ca prostituatele” -, te curtează și perplexitatea. Poți înțelege că nici prostituția nu mai e ce-a fost, dacă nu ignori discursul lui Jorge Luis Borges despre literatură: „Pe timpurile mele nu erau best-seller-uri şi nu puteam să ne prostituăm. Nimeni nu era dispus să cumpere prostituţia noastră”…
Prostituția contemporană a atins cote de-a dreptul sfidătoare. Sociologii revizuiesc mereu topul „celor mai păcătoase orașe” din lume. Deși islamul pedepsește practicarea prostituției chiar și cu moartea, și țările musulmane cunosc încă acest fenomen. În România, Codul Penal intrat în vigoare de la 1 februarie 2014 precizează că prostituția nu mai este infracțiune, ci doar contravenție. Se pedepsește cu amendă. Sunt situații în care amenzile de acest tip reprezintă peste cincizeci la sută din numărul amenzilor înregistrate la primării.
Formele prostituției contemporane s-au diversificat aiuritor. Aminteam despre faptul că romanii taxau practicarea prostituției, veniturile fiind folosite pentru a obloji varii vânătăi ale clădirilor publice. Cred că forma cea mai sfidătoare a prostituției contemporane este întâlnită (pe statele de plată) în administrația centrală, în instituțiile cu ștaif. (Cine se gândește la România își asumă riscurile de rigoare?) Sfidător este faptul că acest gen de prostituție nu este impozitat. Dimpotrivă: este finanțat generos din resursele bugetului public. Mark Twain sesizase fenomenul picurând și umor: „Franţa nu are nici iarnă, nici vară şi nici morală. În afară de aceste dezavantaje, este o ţară frumoasă. Franţa este guvernată, de obicei, de către prostituate”. Cealaltă formă agresivă a prostituției contemporane o constituie apariția unei categorii sociale noi: „vedetele”. Unele dintre acestea, lipsite de orice amiciție cu morala și cultura, își apropie în câteva ore venituri (neimpozitate) pe care un salariat de la o multinațională, doldora de competențe,le obține într-un an de zile. În Roma antică, unele dintre aceste prostituate (ocrotite de politicieni și de către cei bogați), hetairele, erau măcar școlite. Statutul lor nu lăsa însă loc echivocului public: erau prostituate, nu puteau să ființeze, ca astăzi, sub masca onorabilității politice sau a performanței onorabile în carieră.