Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău a decis să instituie obligativitatea purtării măștilor de protecție în toate spațiile publice închise și deschise pe raza întregului județ.
În cazul unei suspiciuni de infectare cu SARS-COV2, persoanele în cauză se izolează într-un spațiu ales voluntar sau într-o unitate medicală specializată, după caz, până la primirea rezultatului testului epidemiologic, comunicând Centrului de Coordonare și Conducere a Intervenției Bacău (CJCCI Bacău) la numerele de telefon 0747106406, 0756041535, 0747208245, 0753106289, 0748142619, coordonatele de localizare a spațiului de izolare (adresa).
În cazul în care testul se efectuează la un laborator privat, persoana testată comunică, după efectuarea testului, de îndată, CJCCI Bacău coordonatele de localizare a spațiului de izolare ales voluntar (adresa) și se îndreaptă spre această locație, urmând itinerariul cel mai scurt.
La nivelul municipiului Bacău, se instituie suplimentar următoarele măsuri:
Unitățile de învățământ din municipiul Bacău vor efectua cursurile online, potrivit scenariului 3, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 12.10.2020.
Directorii unităților de învățământ preuniversitar, vor stabili pentru elevii din anii terminali (clasele a IV-a, a VIII-a și a XII-a) un program de recuperare a materiei în format „față în față” care va fi implementat, după terminarea perioadei în care cursurile se vor efectua on-line.
Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare și comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice (restaurante, cantine etc.) în spații interioare. Fac excepție operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare și comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice care deserversc unitățile de cazare specializate (hoteluri, pensiuni, cămine etc.) pentru persoanele cazate în unitățile respective.
Numărul de infecții covid înregistrate, pe localități, de la începutul pandemiei până la data de 8 octombrie
MUNICIPIUL BACAU 2408
MUN. MOINEŞTI 257
MUN. ONEŞTI 306
ORAŞ BUHUŞI 105
ORAŞ COMANEŞTI 277
ORAŞ DARMANEŞTI 103
ORAŞ SL.-MOLDOVA 15
ORAŞ TG. OCNA 199
AGAS 15
ARDEOANI 7
ASAU 31
BALCANI 17
BÂRSANEŞTI 17
BEREŞTI-BISTRIŢA 7
BEREȘTI-TAZLĂU 13
BERZUNŢI 9
BLAGEŞTI 16
BOGDANEŞTI 18
BRUSTUROASA 10
BUCIUMI 12
BUHOCI 4
CAIUŢI 17
CAŞIN 15
CLEJA 9
COLONESTI 5
CORBASCA 7
COȚOFĂNEȘTI 22
DĂMIENEȘTI 11
DEALU MORII 3
DOFTEANA 45
FARAOANI 12
FILIPENI 2
FILIPEŞTI 28
GAICEANA 5
GÂRLENI 24
GHIMEȘ 4
GIOSENI 13
GLAVANEŞTI 3
GURA VAII 21
HELEGIU 15
HEMEIUŞ 58
HORGEŞTI 9
HURUIEŞTI 1
ITEŞTI 12
I. BERHECIULUI 2
LETEA VECHE 59
LIPOVA 4
LIVEZI 22
LUIZI-CALUGARA 19
MAGIREŞTI 25
MAGURA 49
MARGINENI 56
M. CAȘIN 43
MOTOŞENI 4
NEGRI 10
NICOLAE BALCESCU 26
ODOBEȘTI 9
OITUZ 61
ONCEŞTI 4
ORBENI 6
PALANCA 22
PARAVA 7
PÂNCEŞTI 10
PÂRGAREŞTI 13
PARINCEA 57
PÂRJOL 13
PLOPANA 13
PODU TURCULUI 6
PODURI 26
PRĂJEŞTI 3
RACACIUNI 34
RACHITOASA 5
RACOVA 13
ROȘIORI 9
SANDULENI 11
SARATA 16
SASCUT 29
SAUCEŞTI 42
SCORŢENI 7
SECUIENI 2
SOLONŢ 9
STANIŞEŞTI 3
ŞT. CEL MARE 45
STRUGARI 7
TAMAŞI 10
TĂTĂRĂȘTI 6
TÂRGU TROTUŞ 70
TRAIAN 10
UNGURENI 108
URECHEŞTI 7
VALEA SEACA 16
VULTURENI 2
ZEMEȘ 35
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.