Maria e din Bacău, dar s-a stabilit în Italia, mai exact în provincia Bergamo, de aproape 20 de ani. Acolo e căsătorită, acolo s-a mutat și fiul ei, acolo sunt nora și nepoțica. Dar nu a uitat de … „acasă”, un cuvânt drag ei. Acasă e și România, acasă e Bacăul, după cum acasă înseamnă Italia, Bergamo. Aici e locul în care a fost nevoită să se izoleze, alături de soț, în casa pe care o are într-un orășel de provincie italian. E locul în care plânge, speră, se teme, dar, mai ales, se roagă la Dumnezeu să treacă, să trecem cu bine peste pandemia de coronavirus. O nenorocire care a acaparat întreg mapamondul, ca o caracatiță cu tentacule foarte, foarte lungi.
Nu-și vede copiii și nepoțica, deși stau la 3 minute de ea
Am vorbit cu ea aproape o oră pe whatsapp. Era bucuroasă că aude vești din Bacău, din țara ei dragă. Sufletul încă îi mai plânge și dorul de casă încă o mai macină, deşi a plecat de ani buni. „Mi-am pierdut ambii părinți, pe mama acum trei ani, pe tata anul trecut. Mai am o mătușă acolo și verișori. Nu am plecat spre mai bine, am plecat pentru a-i asigura fiului meu o viață normală. Acum e și el aici cu mine, nora la fel, avem și o nepoțică foarte drăgălașă, dar nu ne mai vedem decât pe telefoane. Chiar dacă stau la 3 minute de noi. Astea sunt regulile și trebuie să le respectăm. S-au închis și la noi parcuri, magazine, tot, așa cum s-a făcut și în România, și e foarte bine, numai că aici cred că s-au luat destul de târziu aceste decizii mai drastice și de aceea trăim acum acest coșmar!”, mai povestește băcăuanca noastră. Am dat împreună timpul înapoi și am aflat de la ea cum a primit vestea că micul orășel în care trăiește este cuprins și el de temutul coronavirus. Așa cum am făcut și noi, cei de aici, nici ea și cei de acolo nu au crezut că epidemia va ajunge din China și în Europa. Și că dacă acolo au murit oameni, vor muri și aici. „Am fost șocați pur și simplu. La început am crezut că vor doar să ne sperie, dar când au început să fie anunțate la televizor și primele decese… of, atât de greu este. Mor bătrânii noștri, mor cei de care tinerii au cea mai mare nevoie – părinți, bunici. Ei depind de aceștia printr-un sfat, printr-un ajutor, prin simpla lor prezență în viața lor. Poate că dacă aici se luau mai repede deciziile de a închide tot, nu mai trăiam acest infern. Apoi când am auzit că suntem zona roșie a Italiei groaza a pătruns și în oase. În continuare ne este frică și suntem foarte speriați. Ieșim numai cât avem nevoie, la cumpărături merg cu soțul, cu mașina. El conduce, stă în față, cu mască și mănuși, eu în spate, tot așa echipată. Nu avem voie să stăm unul lângă altul. Apoi, la cumpărături, la supermercato, merg doar eu, iar el rămâne în mașină. La intrarea în magazin ni se ia temperatura, dacă nu avem mască și mănuși nu suntem lăsați să intrăm, ne dau iei, ne dezinfectăm pe mâini la intrare, apoi când ieșim aruncăm mănușile la un gunoi special amenajat și ne dezinfectăm din nou. Acasă, la fel, ne descălțăm de la ușă, hainele le dăm afară pe balcon, ne spălăm pe mâini. Dezinfectăm totul. Nici nu mai știm ce să facem să fie bine. Of, mă rog să trecem cu bine toți peste această situație care ne-a schimbat cu totul”, mi-a mai spus Maria.
Izolată în casă de o lună
„Suntem speriați, nu are rost să vă mint. Suntem triști. Ne este frică. E o durere surdă peste tot. Străzile sunt pustii și la noi, nu ne mai putem vedea, nu mai putem socializa. Suntem izolați în case de aproape o lună. Toți respectă regulile impuse, toți ne-am autoeducat, pentru că altfel nu se poate. Aici se moare în continuare și e mare durere. Am doi vecini alături care își plâng zilnic părinții decedați pe care i-au văzut ultima oară când au fost duși la spital. Nici nu știu dacă mai primesc cenușa lor. E mare durere! Stăm toți în case și ieșim doar pentru a ne cumpăra cele necesare. Cine merge la muncă, o face numai cu permis, iar cine iese, cu declarație scrisă. Sunt controale peste tot, iar amenda ajunge şi până la 3.000 de euro, dacă nu respecţi măsurile impuse. Așa cum am văzut că se face deja și în România, la noi acasă, la voi acasă…. și este foarte bine. Mă bucur că voi ați învățat din greșelile celor de aici și ați luat mult mai repede măsurile de restricție”, a continuat Maria, cu voce tristă, cu glas tremurând.
O viaţă zdruncinată din temelii
Și da, recunoaște, experiența pe care o trăiește acum, pe care o trăim cu toții, i-a dat viața peste cap. Și-a anulat concediul, nu mai iese, nu mai socializează, nu-și mai poate îmbrățișa copiii, nici pe nepoțica dragă pe care în fiecare zi o scotea în parc și se jucau împreună ore întregi, nu mai primește musafiri, nu mai iese la plimbare. „Ne-am schimbat cu toții. Foarte mult. Toate planurile noastre au fost date peste cap. Mi-e foarte greu și când deschid telefonul să îmi văd copiii și nepoțica și încercăm cu toții să nu plângem unii față de alții. Mai ieșim pe balcoane, ne mai vedem cu vecinii de la distanță, dar e foarte greu. Se ieșea la un moment dat și se cânta imnul, la oră fixă. Nu mai facem nici asta, din respect pentru cei care sunt în doliu și își plâng persoanele pe care le-au pierdut. Stăm toată ziua cu ochii la televizor, vrem să aflăm tot ce se întâmplă și sperăm, cel mai mult ne dorim asta, să auzim și acea veste pe care o așteptăm cu toții: că totul s-a sfârșit, că acest coșmar s-a terminat”. O veste care ne va aduce din nou la viața normală pe care ne-o dorim cu toții. La viața de după pandemie. La viața care oricum nu va mai fi la fel pentru niciunul dintre noi.
„Protejați bătrânii. Ajutați bătrânii. Nu-i lăsați singuri!”
„Este atâta linişte în jur, care parcă îţi intră pe sub piele. Parcă ar fi după război. Iar când se aud clopotele bătând îţi trec fiori pe şira spinării. Pentru că ştii că s-a mai dus un suflet.”
„Vin Sărbătorile Pascale. Le doresc tuturor, lumină în suflet și credință!”
„Am un mesaj către voi, dragii mei de acasă: stați în casă. E cea mai sigură măsură pe care o puteți lua. Stați acasă și împreună vom putea astfel să învingem acest virus care a distrus atâtea familii și a creat atâta durere.”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.