Mărturia luminii

O vorbă din popor spune că omul sătul nu-l înţelege pe cel flămând, iar cel sănătos nu poate înţelege suferinţele bolnavului. Numai oamenii sudaţi în suferinţă pot simţi la fel. Nu întâmplător Isus, Fiul lui Dumnezeu, a devenit „omul durerilor” luând asupra sa suferinţele noastre, pentru ca toţi aceia care fac parte din rândul celor suferinzi să apeleze la el cu şi mai multă încredere. Despre aceasta dă mărturie şi vindecarea orbului din naştere, prezentată în Evanghelia duminicii a IV-a din Postul Mare. Sărmanul om nu-l putea vedea pe Isus, dar Isus l-a văzut şi i-a înţeles nenorocirea. Cât sunt de sărmani aceşti oameni! Ei nu se pot bucura niciodată de un apus de soare, de zorii unei dimineţi şi de norii care se înşiră pe bolta cerului. Ei nu pot vedea cerul înstelat şi nu pot simţi căldura iubirii degajate de ochii omeneşti. Isus ştie toate acestea, iar el, Lumina lumii, decide să deschidă ochii orbului. El face tină şi îi unge ochii, apoi îl trimite să se spele în scăldătoarea Siloe. Oare Isus nu putea să-l vindece pe orb fără toate acestea? Ba da. Însă apelează la semnele externe, vizibile, tocmai pentru firea noastră omenească ataşată de simţuri. La fel procedează Isus şi în cazul sacramentelor, care comunică harul tot prin semne externe.
Trebuie să recunoaştem faptul că oamenii nu au privit niciodată şi nu au văzut atâtea câte văd în zilele noastre. Televiziunea ne aduce lumea în casă. Omul priveşte tot mai adânc în tainele naturii. Totuşi, trebuie să o spunem că este covârşitor numărul celor orbi sufleteşte. Ce-i foloseşte omului dacă vede multe, dar nu vrea să vadă ceea ce este mai important? Nu trebuie oare să-i numim pe orbi, pe acei oameni care nu văd rostul, adevăratul scop al vieţii lor şi obligaţiile lor cele mai importante? Nu sunt oare orbi toţi aceia care trec nepăsători pe lângă milioanele de oameni înfometaţi şi îşi irosesc banii pe articole de lux?
Mulţi consideră că viaţa omenească este de neînţeles, iar lumea ne ţine ascunse tainele sale. Nu se poate nega faptul că viaţa este de multe ori de neînţeles, aşa încât umblăm în ea asemenea orbilor. Însă tocmai de aceea Isus a venit şi vine între noi, ca să vindece orbirea noastră. Dacă privim lumea şi viaţa doar cu ochi omeneşti, ea se aseamănă cu un goblen privit pe dos. Vedem numai firele şi culorile, însă imaginea n-o putem înţelege. În schimb, dacă îl întoarcem şi îi privim faţa, atunci descoperim frumoasele modele. Aşa este şi în lume, şi în viaţă. Numai atunci ne arată adevărata ei faţă, dacă o privim cu ochii lui Isus, dacă mergem pe urmele lui ca să ne conducă în faţa imaginii. Dacă are cineva motiv să se revolte împotriva prezentei ordini a firii, atunci acesta este chiar Cristos. Şi dacă aceasta se poate spune undeva, atunci Cristos pe cruce ar fi putut să-şi spună părerea dezolantă despre lume şi despre oameni. Dar n-a făcut aşa ceva. În schimb, Cristos a stropit crucea cu sângele său, iar de la înălţimea crucii a proclamat triumful bunătăţii.
Şi astăzi Cristos umblă printre noi; şi nu doar ca să ne redea vederea, ci ca să ne dea şi ochii săi pentru ca prin ei să vedem lumea creată, care trebuie să redevină frumoasă, bună şi dreaptă.

Pr. Lucian Adam, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău