27 octombrie 2024
ActualitateMartisor... politist: Flori si felicitari de la Politia Rutiera

Martisor… politist: Flori si felicitari de la Politia Rutiera

La fel ca in fiecare an, lucratorii de la Serviciul Politiei Rutiere au iesit si acum, de 1 martie in strada, dar nu pentru a da amenzi, ci pentru a oferi doamnelor si domnisoarelor soferinte, dar si pietonilor participanti in trafic, un martisor… politist. Bacauancele au fost placut surprinse de gestul agentilor de la Circulatie, care le-au oferit felicitari si o floare, simbol al inceputului primaverii. „Cu prilejul zilei de 1 martie, Serviciul Politiei Rutiere ureaza tuturor participantilor in traficul rutier o primavara fericita, frumoasa si fara evenimente rutiere. In plus, pentru fiecare femeie, oferim flori, martisoare si felicitari”, a declarat din mijlocul actiunii subcomisar Dorin Roman, seful SPR Bacau. „O sa am primavara si mai frumoasa de acum. Nu cred ca voi avea evenimente nedorite in trafic pentru ca mereu sunt prudenta la volan”, ne-a spus zambitoare si Gabi Birsan. Surprinzator a fost faptul ca unele soferite chiar s-au speriat in momentul in care agentii de la Circulatie le-au facut semn sa traga pe dreapta. Au fost insa si femei care au primit gestul politistilor cu zambetul pe buze, fiind sigure ca nu au incalcat nicio regula de circulatie. „Am banuit de ce ma opreste, ne-a marturisit Cristina Munteanu, o soferita oprita in trafic, in fata Prefecturii Bacau. Gestul lor este foarte frumos si chiar ne incanta. In fiecare an fac asta. A devenit parca o traditie. E frumos.” Si politistii din cadrul Biroului de Politie Rutiera (BPR) Onesti, precum si colegii lor din Comanesti au oferit flori soferitelor, dar si doamnelor si domnisoarelor care iesisera la plimbare ca pietoni. „Putem spune ca doamnele si domnisoarele au receptat, cu incantare, mesajul transmis de catre cadrele BPR Onesti. Si vremea a tinut cu noi si am reusit sa impartim toate florile”, ne-a declarat subcomisarul Vasile Dascalescu, seful BPR Onesti.

Roxana Neagu, Dana Lungu





spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img