Peste 3,5 milioane de persoane au demonstrat la Paris impotriva terorismului si pentru a apara libertatea cuvântului.
In fruntea lor s-au aflat lideri politici care, insa, au dat dovada de o crasa ipocrizie deoarece in tarile lor jurnalistii si bloggerii sunt haituiti in justitie.
Un student englez, Daniel Wickham, a facut o lista cu sefii de stat si de guvern care ar fi trebuit sa ramâna acasa:
– Regele Abdullah al Iordaniei, tara in care un jurnalist a fost condamnat, anul trecut, la 15 ani de munca silnica;
– Premierul Davutoglu al Turciei, tara care are cel mai mare numar de jurnalisti condamnati, mai multi chiar decât China sau Iran;
– Premierul Netanyahu al Israelului, a carui armata a ucis sapte jurnalisti anul trecut, in Gaza, mai multi decât in Siria;
– Premierul Lavrov al Rusiei, tara in care, anul trecut, un ziarist a fost condamnat pentru ca a jignit un functionar de stat;
– Procurorul general al SUA, unde, anul trecut, la Ferguson, politia a retinut si atacat mai multi reporteri;
– Premierul Samaras al Greciei, tara unde doi jurnalisti au fost batuti de jandarmi in timpul protestelor;
– Secretarul general al NATO, organizatie responsabila pentru uciderea a 16 jurnalisti sârbi in 1999;
– Premierul Sloveniei, tara unde un blogger a fost condamnat la inchisoare pentru calomnie si insulta;
– Premierul Enda Kenny al Irlandei, tara in care blasfemia este considerata delict penal;
– Premierul Poloniei, tara in care fortele de securitate au luat cu asalt redactia unei reviste pentru a descoperi inregistrari compromitatoare pentru partidul de guvernamânt;
– Premierul Cameron al Marii Britanii, tara care a obligat, sub amenintarea cu urmarirea penala, ziarul The Guardian sa distruga documente compromitatoare.
Si lista continua cu reprezentantii Egiptului, Algeriei, Emiratelor Unite, Tunisiei, Mali, Bahrainului, Palestinei.