26 decembrie 2024

Marius Ion Savin, noul președinte – director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău are, de ieri, 23 mai, un nou președinte – director general în persoana lui Marius Ion Savin. Acesta a participat la concursul organizat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, fiind singurul candidat pe această funcție în Bacău, a fost admis, iar pe 22 mai a fost semnată și numirea sa oficială pe noul post.

„Practic, astăzi, 23 mai, este prima mea zi de muncă pe noua funcție, aici la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Mandatul este pe o perioadă de 4 ani, timp în care îmi doresc să dezvolt mai mult comunicarea directă cu furnizorii de servicii medicale, dar și cu asigurații”, ne-a declarat noul președinte – director general al CJAS Bacău.



„Vorbim de o schimbare radicală pentru mine, dar și de o nouă provocare. Vin din sistemul privat, unde am lucrat 18 ani, și acum sunt în sistemul de stat. Vin din sistemul privat bancar și voi lucra în sistemul de stat în domeniul sănătății. Experiența mea ca manager mi-a creat abilitatea și orientarea către client. Aici, la Casa de Sănătate vorbim de asigurat, principalul beneficiar al serviciilor medicale. Prioritatea mea va fi centrată în jurul asiguratului, al cetățeanului, dar va viza și relația cu furnizorii de servicii medicale – medici de familie, medici din unitățile spitalicești, dar și din laboratoare, ambulatorii de specialitate, reprezentanți din farmacii, pentru a asigura un mod de lucru cât mai eficient.”

Marius Ion Savin, președinte – director general CJAS Bacău

Marius Ion Savin este economist, absolvent al Academiei de Studii Economice – Facultatea de Finanțe contabilitate și informatică de gestiune, promoția 1996. A lucrat 18 ani în sistemul bancar. Mai întâi la Banca Agricolă și Banca Românească, apoi ca director la Banca Transilvania, timp de 14 ani. A deschis 17 unități bancare, a acumulat un număr de 60.000 de clienți, mulți dintre ei mari jucători din economia locală – Agricola, Dedeman, Pambac -, dar și persoane fizice, salariați fie în instituțiile bugetare, fie în cele private. A colaborat și cu subsidiarele băncii, inclusiv pe partea de asigurări și asigurări de sănătate. Tot timpul a gestionat bani, ceea ce face și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img