25 decembrie 2024

Marius Croitoru este demnul urmas al lui Narcis Raducan la FCM Bacau \ Croit sa fie lider

Era mai degraba copilaros decat capricios. Mult dribling, putin fotbal si pretentii cu carul. Cazul clasic de fotbalist talentat care nu vede mai departe de o pasa data cu calcaiul. Marius Croitoru isi facuse o specialitate din a-si irosi talentul pand cand a esuat pe banca de rezerve. L-a trimis acolo mai intai Poenaru. Apoi, rand pe rand, i-au aratat tusa Rednic, Ilie Dumitrescu si Lupescu. aLa inceput, m-am simtit frustrat de faptul ca jucam putin, mai ales ca eram titular la nationala de tineret. Apoi, am inteles ca o mare parte din vina imi apartine pentru aceasta postura nedorita”, a declarat mijlocasul FCM Bacau. Transformarea lui Croitoru s-a produs in timp, un rol important avandu-l si antrenorul Cristi Popovici. Tehnicianul i-a dat incredere, facandu-l sa inteleaga cat de important este spiritul de sacrificiu. Odata cu plecarea lui Narcis Raducan, lui Croitoru i-a revenit misiunea de a fi noul lider al agalben-albastrilor”. Marius si-a asumat aceasta responsabilitate, iar jocurile bune din acest inceput de campionat au venit ca o confirmare. Acum, adecarului” bacauan nu ii ramane altceva decat sa continue pe acest drum ale carui indicatoare sunt munca, modestia si sacrificiul.
-Marius, este acesta cel mai bun inceput de sezon din cariera ta?
-Hotarat lucru, da. Asta in ciuda faptului ca si anul trecut am inceput bine. Acum insa joc pe postul care imi convine cel mai mult si, in plus, am reusit sa si marchez. Sunt foarte bine pregatit fizic si simt ca m-am maturizat si din punct de vedere tactic.
-Ti-a luat ceva timp, nu?
-Unii jucatori se maturizeaza mai greu din punct de vedere fotbalistic si asa a fost si cazul meu. Pana la urma am realizat ca trebuie sa ma pun in serviciul echipei si nu sa joc doar pentru mine. Nea” Cristi Popovici m-a facut sa inteleg ca trebuie sa fiu cu adevarat un profesionist.
-Un profesionist trebuie sa evite surplusul de kilograme, daca intelegi aluzia.
-O inteleg, cum sa nu o inteleg? Intotdeauna am avut tendinte spre ingrasare, dar acum sunt O.K cu greutatea.
-In vara insa, in cantonamentul de la Slanic aveai trei-patru kilograme in plus, iar Popovici te amenintase, ca si pe alti jucatori supraponderali, cu excluderea de la antrenamente.
-Uneori, o vorba buna face mai mult decat cea mai urata amenintare. Antrenorul mi-a explicat atunci ce asteapta de la mine si ce trebuie sa fac. M-a ajutat enorm si faptul ca m-a bagat titular la meciul din prima etapa, cu FC National. Sincer, nu ma asteptam. Aceasta dovada de incredere m-a obligat enorm. Mi-am spus ca, orice s-ar intampla, nu trebuie sa-l dezamagesc. Pacat ca doar ghinionul ne-a impedicat sa plecam cu un rezultat bun din Cotroceni. Acum am fi fost neinvinsi.
-Hai sa vorbim si de golul de generic inscris in poarta lui Poli Timisoara. E cel mai frumos din cariera ta?
-Cel mai frumos si poate cel mai important, desi goluri importante am mai inscris si contra Rapidului sau Nationalului. Eu spun ca am avut si putina sansa la golul cu Timisoara pentru ca atunci cand tragi de la o asemenea distanta, ai nevoie si de un dram de noroc.
-Refacem golul?
-Bineinteles, mai ales ca l-am refacut de mai multe ori. A fost o minge a lui Codreanu pentru Petcu, acesta m-a vazut liber in centru si mi-a pasat. M-am uitat, am vazut ca nu vine nici un adversar, am preluat mingea, si pot sa spun ca a fost o preluare ca la carte, lasand orice modestie la o parte. Cu siguranta ca nu as mai fi sutat daca mi-as fi facut preluarea prea lunga sau prea scurta. Asa insa am putut avansa spre poarta si mi-am zis ca merita sa incerc un sut. Am dat bine in ea si la un moment am vazut ca, gratie efectului imprimat, mingea o ia in dreapta si se opreste in vinclu.
-Ai inscris si la Galati, insa golul a fost anulat.
-A fost anulat pe buna dreptate, chiar daca pe moment eram convins ca fusese gol valabil. Arbitrul a avut insa acoperire regulamentara.
-Urmeaza meciul cu Pandurii. Unii se grabesc sa-l eticheteze drept un joc usor.
-Nici vorba de asa ceva. E un meci destul de greu si trebuie
sa-l tratam cu toata seriozitatea. Ei vor veni sa se apere, vor juca sigur cu cinci fundasi si noi trebuie sa manifestam inteligenta in joc pentru a-i desface. De altfel, cu astfel de echipe ne-am chinuit mereu. Noi n-am avut probleme pe teren propriu cu Steaua, Dinamo sau Rapid, echipe care au venit sa joace fotbal, ci cu formatiile care s-au bagat cu fundul in poarta. Trebuie sa ne continuam momentul bun, cu atat mai mult cu cat anul acesta noi putem face lucruri mari. Totul e sa avem incredere in noi.
Scris de Dan SION





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img