15 noiembrie 2024

Marii angajatori din județul Bacău au anunțat majorarea veniturilor brute ale salariaților

Marii angajatori din județul Bacău au anunțat majorarea veniturilor brute ale salariaților, pentru ca veniturile nete ale acestora să nu fie afectate, de la 1 ianuarie, de modificările legislative prin care contribuțiile sociale ale angajatorului sunt transferate la angajat.

Printre aceși angajatori se numără Holzindustrie Schweighofer, Dedeman, Electric Plus și Grupul Agricola.



Holzindustrie Schweighofer păstrează venitul net

Holzindustrie Schweighofer (HS), proprietarul societății de prelucrare a lemnului Baco din Comănești, a anunțat că veniturile nete ale angajaților săi nu vor fi afectate de la 1 ianuarie. Decizia companiei este de a menține același nivel salarial net și după intrarea în vigoare a modificărilor Codului Fiscal și a fost luată după consultarea cu sindicatul și cu reprezentanții angajaților.

În cele cinci fabrici de prelucrare a lemnului din România, Holzindustrie Schweighofer are aproximativ 3.000 de angajați. Printre beneficiile oferite de companie se numără asigurările private de sănătate gratuite, controalele medicale periodice, transportul gratuit la fabrici și condițiile moderne de lucru.

Dedeman majorează salariile brute

Presa economică semnala anunțul făcut de compania Dedeman Bacău cu privire la majorarea, de la 1 ianuarie, a salariilor celor peste 10.000 de angajați pe care îi are în cele 48 de magazine din toată țara și din celelalte unități ale sale. Majorarea vizează salariile brute.

Kaufland crește venitul minim brut

După ce a anunțat preluarea, de la 1 ianuarie, a tuturor contribuțiilor aferente angajatorului, Kaufland anunță acum și decizia de a crește venitul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine la 2.800 de lei brut pe lună, incluzând atât tichetele de masă, cât și tichetele cadou oferite de Crăciun și de Paști.

Noua creștere salarială va intra în vigoare efectiv începând cu 1 martie. În funcție de vechime, venitul unui lucrător comercial poate depăși suma de 6.500 de lei brut, cu sporuri și tichete de masă incluse.

Electric Plus preia contribuțiile sociale

Compania Electric Plus, care are peste 600 de angajați, a anunțat că preia contribuțiile care vor fi în sarcina angajatului. O prioritate – mai spun reprezentanții acesteia – este mediul de lucru motivant, care se bazează pe formarea profesională accesibilă, fără restricții, a tuturor angajaților, începând cu prima zi de la angajare.

În plus, oferă 11 pachete de beneficii, la alegere, care includ tichete de masă, asigurare medicală, asigurare de accidente și de viață, pensie privată (Pilonul III), abonament la servicii wellness, transport și sprijin pentru educația copiilor.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014