14 noiembrie 2024

Manifestări științifice internaționale la Universitatea „George Bacovia”: Debut în forță

La Universitatea „George Bacovia” din Bacău au loc, în aceste zile, Manifestările științifice anuale, un eveniment de amploare la care și-au anunțat prezența peste 200 de personalități ale științei din România. Programul complex cuprinde o Conferință internațională, „Economy Transdisciplinarity Cognition – ETC”, o conferință tematică de tradiție, DECRET, două momente de acordare a titlurilor de Doctor Honoris Causa, dar și numeroase mese rotunde pe subiecte de actualitate.

Ieri s-a dat startul în forță a acestor manifestări, prin organizarea a trei mese rotunde. Prima a vizat „Corupția în România este o problemă de nerezolvat? Specificul prevenirii și combaterii corupției în administrația publică din România”, sub coordonarea conf. univ. dr. Nelu Niță. Și dacă de la ora 10.00 s-a organizat, în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție, un concurs de eseuri cu premii, pe această temă, sesiunea a continuat pe parcursul întregii zile cu workshop-uri interactive.



„La concursul de eseuri, au participat 18 studenți din universitatea noastră, iar trei dintre ei au fost declarați câștigători și au fost recompensați cu diplome și premii. Și sesiunea de workshop-uri a fost tot pe linie de corupție, de asemenea, recompensată cu premii, majoritatea constituite din cărți de specialitate. După aceste activități am organizat și o masă rotundă pe aceeași linie, de prevenire și combatere a corupției, cu un titlu mai mult decât evident: «Corupția în România nu poate fi prevenită?».”

Conf.univ.dr. Nelu Niță,
de la Universitatea „George Bacovia” Bacău

În paralel s-a organizat o dezbatere intitulată „Modalități de lucru interactive în prevenirea consumului de droguri în școală”, realizată în colaborare cu Centrul Regional de prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, iar de la ora 14.00 a avut loc activitatea „Universitatea și dezvoltarea mediului antreprenorial”. Aici s-au prezentat două proiecte europene derulate de Universitatea „George Bacovia” Bacău, respectiv: „Start-Up diaspora”, aflat deja în ultimul an de implementare, din cei trei cât durează în total, cu o finanțare de 10,6 milioane de lei, și „SolidarNET – o rețea de întreprinzători responsabili social”, care se implementează acum pe durata a trei ani, cu o finanțare de 13,8 milioane de lei, ambele din fonduri POCU și coordonate de ec. Mihaela Mastacan, manager de proiecte, și lector dr. Violeta Urban, expert.

„Am prezentat rezultatele primului proiect, la doi ani de la implementare. Până acum avem deja 212 persoane cursate, toate din Diaspora. Practic, ei au venit înapoi în țară și, după ce au urmat aceste cursuri de inițiere gratuite, unii și-au deschis o afacere proprie. Sunt români din Italia, Spania, Marea Britanie, Danemarca, SUA, Cipru, Belgia. Toți cursanții au participat la o competiție de planuri de afacere și 32 dintre ei au fost declarați câștigători, primind, tot prin proiectul nostru, 40.000 de euro fiecare, bani nerambursabili. Din luna aprilie a acestui an deja au început implementarea planurilor de afaceri, iar acum au venit să prezinte pașii parcurși și ce au făcut. Sunt afaceri din domenii diferite: producție, comerț, servicii și industrie inovativă.”
Lector dr. Violeta Urban, decan Universitatea „George Bacovia”, expert monitorizare grup țintă ambele proiecte

„Cel de-al doilea proiect este unul pe economie socială, care va merge pe același principiu: întâi organizăm cursuri de antreprenor în economie socială, de manager inovare și de expert accesare fonduri nerambursabile. Participă persoane cu studii medii și studii superioare, iar finanțarea este de 100.000 de euro pe afacere. Cursurile vor fi aici, în Bacău, la universitatea noastră, pe Regiunea Nord-Est, dar și în Baia Mare, pe Regiunea Nord-Vest, și, Galați sau Constanța, pe Regiunea Sud-Est, în funcție de câți participanți se vor înscrie. Anul viitor, în lunile ianuarie-martie, se va face depunerea planurilor de afacere și selecția propriu-zisă. Spre deosebire însă de primul proiect, de această dată vorbim de înființarea unor întreprinderi sociale de inserție, adică să se facă ceva pentru comunitatea din care provin.”
Ec. Mihaela Mastacan, secretar șef Universitatea „George Bacovia”, manager pe ambele proiecte

Astăzi, de la ora 10.00, manifestările științifice vor continua cu acordarea de titluri de Doctor Honoris Causa pentru două personalități naționale, respectiv prof.univ.Oprea Călin, de la Academia de Studii Economice din București, și prof.univ. Aurel-Mihail Țîțu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Joi, 14 noiembrie, se vor organiza Conferința Internațională „Economy Transdisciplinarity Cognition – ETC”, ediția a VII-a, și Conferința „DECRET”, Ediția a V-a. Pe data de 15 noiembrie 2019 vor avea loc dezbateri în cadrul unei mese rotunde intitulate „Metode și tehnici socio-profesionale de gestionare a comportamentelor infracționale în mediul penitenciar”, dar și o masă rotundă privind piața forței de muncă.

Manifestările științifice anuale ale Universității „George Bacovia” din Bacău sunt organizate cu sprijinul Consiliului Județean Bacău, primarului și Consiliului Local al Municipiului Bacău.

Roxana Neagu
Florin Ștefănescu




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014