5 iulie 2024
ActualitateManifestări la împlinirea a 520 de ani de la urcarea în Eternitate...

Manifestări la împlinirea a 520 de ani de la urcarea în Eternitate a domnitorului Ștefan cel Mare

Împlinirea, la 2 iulie, a 520 de ani de la urcarea în Eternitate a Domnitorul moldovean supranumit Ștefan cel Mare, cel care conform succesiunii istorice la tronul țării a fost Ștefan al III-lea, iar după canonizarea sa de Biserica Ortodoxă Română este venerat ca Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost marcată în județul Bacău prin mai multe manifestări religioase și culturale. Astfel de manifestări au avut loc în municipiul Bacău și la Biserica din Borzești ctitorită de Ștefan cel Mare, dar și la Roman.

 



La statuia ecvestră din Bacău a domnitorului a fost depusă o coroană de flori din partea Filialei Județene Cultul Eroilor, după ce în Catedrala Ortodoxă „Înălțarea Domnului” a fost ținută o slujbă de pomenire. Slujba a fost oficiată de părintele Ștefan Chelaru, iar la eveniment au participat membri ai conducerii Filialei Județene Cultul Eroilor – care a inițiat manifestarea, dar și consilierul județean Ilie Bîrzu, reprezentanți ai Filialei „Oituz” Bacău a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, ai Fundației „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău, ai Filialei județene a Asociației Naționale a Ofițerilor în Rezervă, ai Asociației Tradiții Militare Românești din Bacău, Asociației Veteranilor de Război din MAI și Asociației Pensionarilor din Bacău.

Cu acest prilej, personalitatea marelui domnitor și importanța faptelor sale în istorie au fost evocate de Dănuț Voicu – președintele Filialei Județene Cultul Eroilor și de părintele Ștefan Chelaru.

Momentul depunerii coroanei de flori la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost umbrită de neglijența crasă a autorităților locale, care nici măcar pentru ziua în care s-au marcat cei 520 de ani de trecerea în Eternitate a domnitorului, 2 iunie, nu au catadicsit să curețe postamentul monumentului, de pe soclul căruia s-au desprins deja mai multe plăci de gresie și s-au împrăștiat în bucăți în toate părțile.

 

Zilele Ștefaniene și Zilele Betleemului Ștefanian

 

În perioada 1-3 iulie, în vechile târguri medievale și reședințe voievodale Roman și Bacău se desfășoară activități cultural-științifice și religioase sub genericul ,,Zilele Ștefaniene”, ediția a III-a, prin care istorici și cercetători, clerici și mireni, pun încă o dată în lumină personalitatea și realizările singurului domnitor al Moldovei trecut în rândul sfinților.

S-au alăturat acestui onorant demers cu scop omagial importante instituții din județele Bacău și Neamț, dar și parteneri veniți din spații istorice care aduc aminte și reconfigurează în plan simbolic vechea Moldovă Ștefaniană, între care Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mitropolia Basarabiei, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protopopiatul Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești și Parohia „Precista” din Bacău.

La Biserica din Borzești – ctitorie ștefaniană, în zilele de 1 și 2 iunie au avut loc manifestări religioase din ediția a XII-a a Zilelor Betleemului Ștefanian. Au fost oficiate Vecernia Mare unită cu Litia – închinate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, un Parastas Mare pentru ctitorii bisericii și a fost audiat un minirecital de cântece și poeme patriotice.

La Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, din Onești, a fost organizată expoziția de medalistică „Documente în metal. Ștefan cel Mare în medalistica românească” și au fost prezentate exponate din colecția prof. Vilică Munteanu.

 

 

Ștefan cel mare și Sfânt a fost declarat patron spiritual și ocrotitor al municipiului Onești, în anul 2020, alături de Sf. Ierarh Nicolae, dar și al județului Bacău, din 30 mai 2024. Pe stema municipiului Onești se află deja reprezentat celebrul Stejar din Borzești, din legenda care vorbește despre copilăria lui Ștefan cel Mare și apoi despre ridicarea Bisericii din Borzești pe locul acestui stejar.

 

Ștefan cel Mare a murit la Suceava, la 2 iulie 1504, în urma infectării unei răni mai vechi, și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri