Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează luni, 26 martie, şi marţi 27 martie 2018 activităţi culturale dedicate celebrării Unirii Basarabiei cu România, manifestări desfăşurate sub sigla Anului Centenarului.
Actul Unirii Basarabiei, consfinţit
în şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918, într-un context politico-militar extrem de dificil, a reprezentat primul pas pentru realizarea statului unitar român, desăvârşit prin Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie.
Luni, 26 martie 2018, ora 11,00, la sediul instituţiei, va avea loc conferinţa ştiinţifică cu tema „Paradigmele Unirii Basarabiei cu România”, susţinută de către cercetător dr. Corneliu Ciucanu de la Centrul de Cultură şi Civilizaţie Europeană – Filiala
Iaşi a Academiei Române. La activitate va colabora Muzica Reprezentativă a Garnizoanei Bacău.
Marţi, 27 martie, va fi deschisă publicului expoziţia „Artişti plastici basarabeni în colecţiile Muzeului de Artă Bacău” (sediul din str. Nicolae Titulescu, nr. 23).
Datorită colaborării de 28 de ani cu UAP din Republica Moldova în cadrul Expoziţiei – concurs „Saloanele Moldovei”, instituţia băcăuană deţine cea mai bogată colecţie de artă contemporană din ţară (pictură, sculptură, grafică) având autori artişti plastici basarabeni.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.